Antrenorul anului 2023 în ATP. Darren Cahill şi Simone Vagnozzi, câștigătorii premiului

Antrenorul anului 2023 în ATP. Darren Cahill şi Simone Vagnozzi, câștigătorii premiului Simone Vagnozzi și Darren Cahill, câștigătorii titlului de Antrenorului anului. Sursa Foto: X/Twitter

În ATP, premiul pentru „Antrenorul anului" a fost oferit unui cuplu de tehnicieni. Această situație este inedită, fiind pentru prima oară în istoria competiției când a fost oferit un astfel de premiu către un cuplu de antrenori.

Antrenorul anului în ATP a fost câștigat de un cuplu de tehnicieni. Premiul i-a revenit lui Darren Cahill și Simone Vagnozzi, cei care îl antrenează pe Jannik Sinner. Colegii antrenori votează nominalizaţii şi câştigătorul la această categorie.

Antrenorul anului în ATP, premieră în competiție

Este pentru prima dată când un australian și un italian câștigă premiul ATP destinat „Antrenorului Anului". De asemenea, este prima dată când acest premiu este câștigat de o pereche de antrenori.

Ambii au însă un aport uriaș la ascensiunea lui Jannik Sinner. Acesta este revelația finalului de an în circuitul masculin. Italianul a avut o creștere spectaculoasă și a reușit să îl învingă chiar și pe Novak Djokovic.

Ne puteți urmări și pe Google News

În 2023, Sinner, în vârstă de 22 de ani, a cucerit primul său titlu ATP Masters 1000 la Toronto. A ajuns în finală la Turneul Campionilor și a devenit primul italian care a încheiat un sezon în Top 5 al clasamentului.

Titlul de Antrenorul anului

Jannik Sinner a ajuns și în prima sa semifinală la Wimbledon

Numărul patru mondial a încheiat anul cu un record de 64-15. Sub îndrumarea lui Cahill și Vagnozzi, Sinner a câștigat patru trofee la nivel de turneu în 2023 și a primit premiul Fans' Favourite Award la începutul acestei săptămâni.

Vagnozzi colaborează cu Sinner din februarie 2022:

„Îl cunosc pe Jannik de când avea 14 ani. A jucat împotriva unuia dintre jucătorii mei juniori, aşa că l-am văzut pentru prima dată acolo", a declarat Vagnozzi pentru ATP la începutul acestui an.

Titlul de Antrenorul anului i-a revenit și lui Darren Cahill

Fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill s-a alăturat echipei Sinner în iunie 2022. Acesta i-a antrenat pe foştii nr. 1 mondial Andre Agassi şi Lleyton Hewitt.

Antrenorul australian s-a concentrat mai mult pe latura mentală a italianului:

„Rolul meu se referă mai mult la experienţă şi la cum să-l ajut mental în aceste momente importante. Trebuie să mă asigur că lucrăm la lucrurile corecte care, în cele din urmă, îl vor duce în locul în care ne dorim să fie", a declarat Cahill mai devreme în acest sezon.

Alături de cei doi antrenori au fost nominalizați și alți tehnicieni cu experiență. Printre aceștia se numără Craig Boynton (Hubert Hurkacz), Juan Carlos Ferrero (Carlos Alcaraz), Goran Ivanisevici (Novak Djokovici) şi Bryan Shelton (Ben Shelton).