Actrița americană Angelina Jolie vorbește despre asemănarea dintre ea şi Maria Callas într-un interviu pentru corriere: „Avem în comun dragostea pentru muncă și atracția pentru bărbații magnetici. Nu şi relația cu mamele noastre: a mea a fost o sursă de inspirație, a ei a făcut-o să sufere toată viața”

Maria Callas este privighetoarea cu cântul sublim pe care Aristotel Onassis și-ar fi dorit-o într-o cușcă aurită. Dar și tigrul care nu putea fi stăpânit.

Maria Callas și Aristotel Onassis

Maria și Callas, Diva și femeia, fiica violată, mama eșuată, creatura extrem de umană, al cărei dar divin, vocea, se pierde aşa cum eroii și eroinele își pierd puterea magică, și așteaptă sfârșitul.

Și noi alături de ea, urmărind filmul Maria de Pablo Larraín care povestește ultimele zile ale Mariei Callas la Paris, unde locuia împreună cu cei doi servitori de încredere (interpretați de Pierfrancesco Favino și Alba Rohrwacher), cu câinii săi și un tânăr intervievator, care se joacă ca o felină cu ghemul de amintiri pe care ea îl desfășoară și îl măsoară, îl încurcă și îl rupe.

Amintiri vii, vise spulberate, bucurii și regrete ale unei vieți trăite pentru Operă și dorința de a fi iubită, alături de Aristotel Onassis, un magnat irezistibil şi un bărbat posesiv.

Pe Angelina Jolie, care îi oferă Mariei trupul, spiritul şi vocea ei, am intervievat-o cu ocazia lansării filmului, programată pentru 1 ianuarie (Maria este un film Fremantle produs de Lorenzo Mieli pentru The Apartment Pictures, Juan de Dios Larraín pentru Fabula Pictures și Jonas Dornbach pentru Komplizen Film, o exclusivitate pentru Italia Rai Cinema).

R: La nivel personal, cu care caracteristică a Mariei Callas aţi rezonat cel mai mult?

A.J.: M-am identificat cu ea din punctul de vedere al pasiunii faţă de muncă, pe care a luat-o foarte în serios; era extrem de disciplinată în meseria ei.

Şi eu sunt un om muncitor și la nivel personal cunosc singurătatea persoanei care luptă împotriva ei înșiși. Poți crede că prin intermediul artei ești înțeles de ceilalți la un nivel mai profund, însă adevărul este că petreci mult timp simțindu-te singur.

"A trăit şi a muncit sub o presiune dureroasă"

R: Pare un efect al sindromului impostorului. Dar în cazul Mariei Callas poate este mai degrabă un fel de dictatură a perfecțiunii.

A.J.: Așa a fost pentru ea, însă noi două am avut o copilărie diferită. Eu am avut norocul unei mame care m-a crescut făcându-mă să simt că, chiar dacă nu aș fi fost perfectă în ceva, tot m-ar fi iubit, cu toate defectele mele. Mama mea a fost bună și caldă.

R: Mama Mariei Callas a fost exact opusul.

A.J.: Cred că Mariei i s-a spus de mică că dacă nu era perfectă în ceva, nu valora nimic: a fi perfectă, a scoate un sunet perfect, a avea o voce perfectă, un corp perfect, un aspect perfect, a face totul perfect.

Nu cred că s-a simțit vreodată de ajuns. A trăit şi a muncit sub o presiune dureroasă.

Actoria, visul mamei

R: În film, adevărata familie a Mariei Callas sunt cei doi servitori, Bruna și Ferruccio. Ferruccio este un prieten de încredere, fără a fi un apropiat, parțial soț, parțial tată, dar fără niciun fel de intimitate sau autoritate. Cu Bruna are mai multă complicitate și încredere, o vedem în scena din bucătărie, unde Maria cântă și îi cere Brunei o părere critică sinceră.

Aţi avut, poate la începutul carierei, pe cineva ca Bruna? O persoană în a cărei judecată aveaţi absolut încredere? Nu pentru că era o expertă, ci pentru că știa să asculte cu adevărat.

A.J. Da, mama mea. care şi-a dorit foarte mult să fie actriță. Cred că, în realitate, acesta este motivul pentru care am devenit actriță. Nu era atât visul meu, cât visul ei, pe care nu reuşise să-l realizeze.

divorțat la 25 de ani cu doi copii mici. Îi plăcea să petreacă mult timp cu mine, să-mi vorbească despre teatru, să mă ducă la Operă, să vorbească despre procesul creativ.

Mama mea a studiat cu Lee Strasberg și a fost o artistă minunată, însă nu a avut niciodată șansa de a trăi o viață de artist.

R: Dumneavoastră, în schimb, aţi reuşit. Vă amintiţi momentul în care şi-a dat seama de asta?

A.J: Nu știu dacă a fost un moment anume, dar cred că a fost fericită cu mine, pentru mine, și atât. I-am dedicat o bună parte din începutul carierei pentru a o face fericită.

Era ca şi cum ar fi respirat prin mine și era fericită să mă vadă. Mama credea că a trăi ca un artist, creând, este una dintre cele mai bune vieți pe care le poți avea.

Angelina Jolie, despre relația cu bărbații

R: Există un film care a impresionat-o în mod deosebit?

A.J: Nu există unul anume, mama mea a murit acum câțiva ani, a văzut doar începutul muncii mele. Însă mi-a spus că uneori punea videocasete cu filmele mele doar pentru a-mi auzi vocea prin casă.

R: Vorbind despre bărbați, pentru Maria Callas, Aristotel Onassis era un bărbat al cărui magnetism îl simțim chiar şi în film. El este omul care îi poate oferi tot ce își dorește.

Este mare dragoste. Dar și riscul de a ajunge într-o cușcă aurită. Aţi întâlnit vreodată un bărbat ca Onassis?

A.J: Nu cred că am întâlnit vreodată un bărbat care să mă facă să mă simt așa cum s-a simțit ea cu Onassis. Relația mea cu bărbații este... nu știu. Sunt singură de multă vreme.

E ciudat chiar să mă gândesc la asta. Dar dacă lăsăm deoparte complexitatea lui Onassis, pot spune că îmi plac bărbații care au acel nivel de masculinitate.

Maria simte că poate fi fată, poate fi tandră, chiar ca o fetiţă, pentru că el avea o prezență extrem de puternică. Mariei îi plăcea tandrețea aceea, nu era o cușcă.

Și sunt sigură că îi plăcea sexul, îi plăcea să fie femeie. Și probabil a fost nevoie de un anumit tip de bărbat ca să o facă să se simtă așa.

"Nu vreau să fiu posedată de lucruri"

R: În film, Maria își arde hainele de scenă pentru a tăia punțile cu trecutul. Dumneavoastră ce aţi arde?

A.J: Nimic. Nu sunt o persoană care să se agaţe de lucruri. Copiii mei râd pentru că dau multe lucruri, am adesea cutii pline cu chestii, garderoba mea este mică.

Nu am acest atașament, nu vreau să fiu posedată de lucruri. Atâta timp cât sunt cu copiii mei, nimic nu mai contează.

Celor care mă întreabă: „Dacă ți-ar arde casa, ce ai lua?”, le pot răspunde „Pașaportul”. Pentru mine libertatea fundamentală este libertatea de mișcare. (Traducerea-Rador)