Agresorul din Otopeni, reținut. Este acuzat de omor calificat

Agresorul din Otopeni, reținut. Este acuzat de omor calificatCătușe. Sursa foto: dreamstime.com

Agresorul de 28 de ani din Otopeni, suspectat că l-a ucis pe fiul partenerei sale, a fost reținut pentru 24 de ore. El urmează să fie dus în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă și este cercetat pentru omor calificat, a transmis IPJ Ilfov sâmbătă.

Bărbatul este acuzat de omor calificat

IPJ Ilfov a anunțat sâmbătă că bărbatul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de omor calificat.

„La data de 30 august a.c., bărbatul de 28 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, cercetările fiind continuate în competenţă exclusivă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov”, a anunțat IPJ Ilfov.

Sursa citată a menționat că acesta urmează să fie prezentat sâmbătă judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunerea de a fi dispusă o altă măsură preventivă.

Declarația mamei, schimbată

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au fost sesizaţi că un copil de doi ani şi opt luni a fost găsit fără suflare într-o locuinţă din Otopeni. La început, mama copilului ar fi spus că băiatul avea dureri de burtă, dar necropsia realizată pe 25 august a evidențiat leziuni la stomac, iar acest rezultat a dus la deschiderea unor noi investigații.

Ancheta

Ancheta. Sursa foto: dreamstime.com

„La scurt timp s-au deplasat la faţa locului poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Otopeni care au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un minor găsit decedat de către mama sa în locuinţa comună din oraşul Otopeni. (...) În urma cercetărilor efectuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, au rezultat indicii  cu privire la posibilitatea săvârşirii infracţiunii de omor”, au anunțat reprezentanţii IPJ Ilfov.

Pe 28 august, seara, mama copilului și-a schimbat declarația inițială și a spus că fusese obligată să ofere informații false, mărturisind că fiul său ar fi fost agresat de concubinul ei. Polițiștii au stabilit în urma cercetărilor că suspectul este concubinul mamei victimei, în vârstă de 28 de ani.

Capturată după mai multe ore de negocieri

Astfel, acesta s-a baricadat într-un apartament din Otopeni pentru a evita să fie prins, dar a fost capturat după mai multe ore de negocieri.

Trupele SIAS au reușit, printr-o intervenție rapidă, să pătrundă în apartament și să îl imobilizeze. Potrivit informațiilor, acesta era consumator de droguri.

Ne puteți urmări și pe Google News