Afecțiune descoperită în Israel, la câteva zeci de pacienți care au fost imunizați cu Pfizer. Autoritățile fac anchetă

Afecțiune descoperită în Israel, la câteva zeci de pacienți care au fost imunizați cu Pfizer. Autoritățile fac anchetă

Autoritățile din Israel cercetează mai multe cazuri care au apărut în ultima vreme, după ce unele persoane au primit prima doză de la Pfizer.

Un posibil semnal de alarmă tras din Israel în privința vaccinului produs de cei de la Pfizer/BioNTech. Autoritățile din această țară, care s-au mișcat într-un ritm alert în timpul campaniei de vaccinare, investighează câteva cazuri de miocardită, ce au apărut la persoane imunizate cu acest ser. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Ministerului Sănătății din Israel.

Sunt câteva cazuri descoperite în Israel, la aproximativ cinci milioane de persoane imunizate

Zeci de cazuri de miocardită au fost semnalate la un umăr de cinci milioane de persoane care au participat la campania de vaccinare. Cele mai multe astfel de situații au apărut după ce a fost administrată prima doză. Nachman Ash, coordonatorul campaniei de combatere a pandemiei, a afirmat că, deocamdată, nu este foarte clar dacă numărul acestor cazuri e neobișnuit de ridicat sau dacă există vreo legătură cu vaccinul.

Ash a mai explicat și că stabilirea unei eventuale legături cu serul Pfizer va fi greu de realizat. Și asta eoarece miocardita poate fi cauzată de o varietate de virusuri. De asemenea, situația este incertă și pentru că în anii trecuți au mai fost raportate astfel de cazuri, într-un număr apropiat de cel din prezent.

Ne puteți urmări și pe Google News

Miocardita nu pune mari probleme celor afectați, în majoritatea cazurilor semnalate

Nadav Davidovici, director al şcolii de sănătate publică a Universităţii „Ben Gurion” din orașul Tel Aviv, a precizat că, și dacă ar fi confirmată legătura dintre miocardită și vaccin, riscurile tot nu ar fi extrem de mari. Astfel încât să fie stopată campania de imunizare a populației.

Reprezentanții companiei Pfizer au anunțat că nu a observat o creştere a incidenţei acestei afecţiuni cardiace în rândul populaţiei generale. Miocardita este o afecțiune care de cele mai multe ori se vindecă fără să apară complicații.

Alertă mondială. Nou efect secundar al vaccinului Pfizer, descoperit în Israel

Scandal uriaș între Pfizer/BioNTech și autoritățile din Israel. 700.000 de doze au fost întoarse din drum