19 Decembrie 1989 la Timișoara. Ziua în care muncitorii au învins Armata cu mâinile goale

Elena Ceausescu. sursa: Agerpres

Data de 19 decembrie 1989 reprezintă momentul de cotitură al Revoluției de la Timișoara. A fost ziua în care revolta a trecut de la ciocniri de stradă haotice la o grevă generală organizată, ziua în care regimul a încercat să-și șteargă crimele prin macabra decizie a Elenei Ceaușescu de incinerare a cadavrelor celor împușcați în stradă.

Dar, mai presus de toate, a fost ziua în care Armata a înțeles că nu luptă împotriva unor „huligani”, ci împotriva propriului popor.

19 decembrie, Armata și Securitatea înțeleg gravitatea situației

În ziua de 19 decembrie, generalul Stefan Gușă, șeful Marelui Stat Major al Armatei, care preluase comanda operativă a forțelor de intervenție, a realizat că timișorenii sunt pregătiți pentru declanșarea unei greve generale cu obiective social-politice, situație care impune retragerea forțelor armate.

Concomitent, în jurul orei 10.00, generalul Iulian Vlad, șeful Departamentul Securității Statului, o informează pe Elena Ceaușescu că la Timișoara datele problemei sunt radical schimbate, deoarece populația este organizată în marile întreprinderi pentru a ieși în stradă cu revendicări care necesită soluții de natură politică și că, din acel moment orice intervenție a forțelor de ordine ar fi împotriva manifestanților pașnici.

Ca urmare, în 20 de minute, Elena Ceaușescu a convocat o ședință la C.C. la care au fost prezenți Emil Bobu, Manea Manescu, Constantin Dăscălescu, Silviu Curticeanu, Tudor Postelnicu, Vasile Milea și procuror general Popovici. Generalul Iulian Vlad a prezentat raportul asupra situației de la Timișoara.

Decizia Elenei Ceaușescu va fi aceea de a-i trimite pe primul-ministru Constantin Dăscălescu și pe Emil Bobu în orașul asediat.

Bilanț tragic

După două zile de ciocniri sângeroase (17 și 18 decembrie), bilanțul dimineții de 19 decembrie era și el tragic: în ultimele 24 de ore, acțiunile represive se soldaseră cu încă 7 morți și 98 de răniți, toți civili.

Totuși, frica nu a învins orașul. Tentativele de a masa militari pe  transportoare blindate la porțile marilor întreprinderi a mutat furia din stradă pe marile platforme industriale.

Dimpotrivă, furia s-a mutat din stradă în marile platforme industriale.

„Operațiunea Trandafirul”

În timp ce orașul încerca să doarmă sub asediu, autoritățile lucrau pe două fronturi: pregătirea represiunii și ștergerea urmelor.

La ora 00:30, generalul Ștefan Gușă i-a convocat pe comandanții unităților MApN, ordonând reducerea efectivelor din stradă, dar menținerea dispozitivelor de pază la instituțiile de stat, cu ordin clar de a se trage dacă acestea sunt atacate. Să nu uităm că unitățile militare se aflau în alarmă parțială de luptă!

Însă, cel mai sinistru episod al Revoluției se desfășura în secret, între orele 04:00 și 05:00. Operațiune pe care generalul Constantin Nuță, adjunct al ministrului de Interne și șef al Inspectoratului General al Miliției a codificat-o „Operațiunea Trandafirul”.

Selecția de la Spitalul Județean

La ordinul expres al Elenei Ceaușescu, generalul Constantin Nuță a dispus directorului Institutului de Criminalistică și șefului Direcției Economice din Inspectoratul General al Miliției, selecția a 42 de cadavre din morga spitalului județean. În acest sens, o autoizotermă condusă de căpitanul de miliție Valentin Ciucă a tras la Spitalul Județean.

Cu geamurile spitalului acoperite cu pături pentru a ascunde operațiunea, căpitanii de la Criminalistică, Tiberiu Grui și Pectan, au selectat cadavrele de pe o listă prestabilită. Morții Timișoarei au fost încărcați în izotermă și trimiși spre București, pentru a fi incinerați la Crematoriul Cenușa, într-o încercare disperată de a șterge dovezile  crimelor.

Pentru a acoperi lipsa cadavrelor, doi ofițeri de miliție au confiscat de la spital 12 registre medicale și foi de mișcare ale bolnavilor, documente ce aveau să fie distruse pe 22 decembrie.

Ora 07:00. Muncitorii intră în istorie

Dimineața zilei de 19 decembrie a marcat schimbarea fundamentală a raportului de forțe. Dacă până atunci propaganda oficială vorbea despre „huligani” și „elemente declasate”, începând cu ora 07:00, marile întreprinderi au intrat în grevă. Platformele industriale ELBA, Solventul, Azur, 6 Martie, AEM, Electro-Timiș și Optica au devenit focare de rezistență.

Muncitorii s-au organizat spontan, formulând revendicări economice, căldură, carne, mâncare pentru copii, care s-au transformat rapid în lozinci politice anti-Ceaușescu.

Încă de la prima oră a dimineții, ofițerii de Securitate din întreprinderi îl informează pe generalul Emil Macri că se manifesta deja primele semne de protest, care pot capătă un caracter organizat. Emil Macri îi raportează generalului Iulian Vlad la București că este iminentă o grevă generală. Generalul Vlad menține ordinele anterioare de neimplicare a ofițerilor Securității județene în acțiuni de stradă și să se pregătească să poată evacua birourile pe care le ocupă în întreprinderile din Timișoara în cazul în care această măsură va fi necesară.

Momentul ELBA și trezirea Generalului Gușă

Momentul critic s-a consumat la întreprinderea ELBA În urma unui zvon că în curtea întreprinderii a sosit un camion militar din care se descarcă arme, se produce explozia de nemulțumire, muncitorii simțindu-se amenințați chiar la locul lor de muncă. Se ocupă curtea uzinei, câțiva se urcă pe un camion și pe un motostivuitor și strigă. Directorul și secretarul de partid al întreprinderii încearcă să-i liniștească, dar nu reușesc.

Sosesc la fața locului Radu Bălan, prim-secretarul județului și primarul Moț, printr-o stație de amplificare le cer muncitorilor să se întoarcă în secții.

Potrivit istoricului Alex Mihai Stoenescu, motivul real al ieșirii lucrătorilor de la secția 200 îl constituia absența de la întreprindere a responsabilului CAR care trebuia să dea împrumuturile pentru sfârșitul de an. Zvonurile erau că acesta fugise cu banii, însă în realitate el fusese arestat încă din data de 17 decembrie, prins manifestând împotriva lui Ceaușescu și se află în penitenciar. Aflând realitatea, au cerut eliberarea sa pentru a-și primi banii.

Elena Ceaușescu dă un ordin criminal

Vestea grevei de la ELBA ajunge la Elena Ceaușescu care îl sună pe Ion Coman și ordonă la telefon: “Trageți în plin în femei și puneți câinii pe ele”. Această versiune este confirmată indirect și de Radu Bălan care povestește că în timp ce discuta cu muncitori în curte au apărut două TAB-uri ale armatei care au îndreptat țevile spre ei. I-a telefonat imediat lui Ion Coman cerându-i să retragă blindatele, ceea ce s-a întâmplat, dar acest incident a crescut și mai mult temperatura manifestației.

Încercând să controleze situația, Generalul Gușă a ordonat inițial infiltrarea unor grupe de cercetare-diversiune de la Batalionul 404 Buzău în fabrici. Misiunea unora a eșuat, fiind depistați de muncitori și predați securiștilor din întreprinderi. Alții au perceput corect starea de spirit a muncitorilor și au contribuit la fundamentarea deciziei generalului Gușă de a propune factorilor politici retragerea forțelor armate.

În jurul prânzului, generalul Ștefan Gușă este sunat de Ion Coman, care îi cere să se ducă de urgență la întreprinderea ELBA, pentru că acolo primul-secretar Bălan are probleme deosebite. A plecat împreună cu aghiotantul și șeful cercetării Diviziei, fiind însoțit și de un camion cu soldați. La intrarea în fabrică a fost oprit de civili care i-au cerut să nu intre, pentru că în curte erau peste 1.000 de oameni care strigau „Libertate!”, „Jos Ceaușescu!” și alte lozinci. Ștefan Gușă nu i-a ascultat, a intrat.

Gușă le vorbește muncitorilor

Observând absența lui Bălan, Gușă s-a urcat pe un scaun și a început să le vorbească muncitorilor. Le-a spus că soldații nu au tras în oameni și i-a asigurat că nu vor trage în ei, pentru că sunt frații și copiii lor. Le-a cerut să nu mai devasteze orașul și să nu mai comită acte de violență. Atunci s-a auzit pentru prima dată strigătul: „Armata e cu noi!”.

În afara întreprinderii, pe podul din apropiere, se adunau oameni veniți din toată țara. O posibilă explicație este aceea că talciocul celebru din Timișoara pusese închis încă din data de 15 decembrie, ceea ce provocase nemulțumirea multora. Sau făceau parte din celebrii turiști sovietici.

Autoritățile militare încearcă să împiedice tentativa unor muncitori de a se solidariza cu grupul de pe pod. Porțile întreprinderilor rămân închise. Cele două TAB-uri care ieșiseră din întreprindere patrulau în jurul acesteia, iar martorii povestesc că se trăgea cu petarde. În momentul în care un tractor și o remorcă au fost incendiate, unul dintre TAB-uri a tras un foc de armă, rănind o femeie.

Retragerea tancurilor

Înțelegând că o confruntare între Armată și muncitori ar duce la un masacru nejustificat și la prăbușirea totală a ordinii, Ștefan Gușă a luat decizia care a salvat probabil mii de vieți.

La ora 13:50, ordin reiterat și seara, la ora 23:50, după discuții cu ministrul Vasile Milea, generalul a ordonat retragerea tancurilor și TAB-urilor în unități, precum și a unei părți din efective. Cel mai important: s-a interzis total folosirea armamentului din dotare.

În jurul orei 18:00, generalul Ștefan Gușă convoacă cadrele Diviziei 18 și le spune: „Dacă până acum s-au manifestat în oraș grupuri de huligani care au produs pagube materiale avuției poporului, de acum încolo nu mai este vorba de așa ceva. În mod cert, mâine muncitorii vor ieși în stradă”.

În timp ce la Timișoara armata se retrăgea în cazărmi, lăsând orașul în mâinile protestatarilor, propaganda regimului continua să funcționeze în gol. Dar nu pentru mult timp...

Adevărul trece granița

Seara, izolarea informațională a României a fost spartă. La Radio Europa Liberă, Emil Hurezeanu anunța închiderea frontierelor, iar la miezul nopții, postul de radio transmitea primele informații detaliate despre măcel: incendii, spitale pline și refuzul armatei de a mai trage.

O înregistrare audio cu zgomotul unor lupte la Timișoara, salve de tun și strigătul disperat al unei femei: “Nu trageți Suntem români! Suntem români!” provoacă mare emoție în rândul ascultătorilor.

Banda audio de 54 de secunde este difuzată în continuu din data de 19 decembrie până pe 23 decembrie. 

De unde venea această mărturie?

O investigație jurnalistică a unor ziariști americani, făcută în 1990, a scos la iveală, potrivit mărturiei lui Emil Hurezeanu, redactor-șef la postul amintit, că cel care vânduse banda audio Europei Libere nu exista. De fapt, existase în decembrie 1989, dar dispăruse total în ianuarie 1990.

Emil Hurezeanu povestește la Digi 24: “(...) în realitate am primit această bandă printr-o agenție de informații (n.a. cel mai probabil CIA, Europa Liberă fiind sub autoritatea SUA), din partea unui domn din Linz, din Austria, care a încasat și un onorariu pentru ea, așa cum se procedează în astfel de cazuri.

În ianuarie 1990, o echipă de ziariști americani făcea un film despre revoluție. Ei au insistat sa afle cine este autorul, adresantul acestei benzi. I-am spus că este vorba de un domn, cu un număr de cont, cu identitate precisă.  Americanii au deseori energie să se ocupe de lucruri pe care noi, ceilalți ne simțim înspăimântați: au mers pe firul apei și au constatat că această persoană, așa cum a existat în decembrie 1989, nu mai exista în ianuarie 1990.” Una din multele diversiuni care vor urma.

Ziua de 19 decembrie s-a încheiat cu o victorie morală uriașă. Timișoara nu mai era un oraș terorizat de „huligani”, ci o cetate a muncitorilor revoltați, în fața cărora tancurile au făcut cale întoarsă.

Drumul spre libertatea din 20 decembrie fusese deschis.