Ziua Prințesei Kate, după un an dificil. Gestul discret al Prințului William

Ziua Prințesei Kate, după un an dificil. Gestul discret al Prințului WilliamKate Middelton / sursa foto: captură video

Prințesa Kate a împlinit 44 de ani vineri, însă, spre surprinderea fanilor, Palatul Kensington nu a lansat o fotografie nouă pentru a marca ziua sa de naștere. În schimb, publicul a putut să o vadă pe viitoarea regină în cadrul seriei „Mother Nature”, în timp ce se plimba prin Berkshire, potrivit Express.co.uk.

Prințesa Kate, zi de naștere atipică

O sursă apropiată familiei regale a explicat că decizia nu reprezintă o schimbare de strategie privind protocolul regal, ci un gest intim al Prințului William, care a dorit să marcheze ziua soției sale după un an dificil. În 2025, Kate a trecut printr-un diagnostic de cancer și a urmat luni întregi de chimioterapie, iar recent fusese anunțată că este în remisie.

Kate Middleton

Sursa foto: Instagram

„Pentru cea mai incredibilă soție și mamă”, a scris Prințul William într-un mesaj public, adăugând: „Tăria pe care ai arătat-o în ultimul an a fost remarcabilă. George, Charlotte, Louis și cu mine suntem foarte mândri de tine. La mulți ani, Catherine. Te iubim. W.”

În acest an, aniversarea a fost mai discretă, concentrată pe familie și pe rutina zilnică, fără fotografii oficiale. Familia s-a mutat recent la Forest Lodge, unde încearcă să-și construiască un nou capitol al vieții de familie.

Vizită la Spitalul Charing Cross din Londra

Recent, Prințul William și Prințesa Kate au vizitat Spitalul Charing Cross din Londra, pentru a le mulțumi angajaților NHS (Serviciul Național de Sănătate) pentru eforturile depuse în contextul creșterii cazurilor de gripă și norovirus în perioada de iarnă. Vizita a fost neanunțată și s-a desfășurat în timpul pauzei de ceai a personalului medical.

Kate Middleton

Kate Middleton / sursa foto: captură YouTube

Cuplul regal a discutat cu voluntarii și angajații despre provocările întâmpinate în spitale și despre experiențele proprii, Prințesa amintind de perioada dificilă în care a urmat tratamente de chimioterapie. Maureen Gilmour, voluntar în vârstă de 86 de ani, a menționat orele lungi petrecute alături de pacienți oncologici, iar Prințesa a răspuns cu empatie: „Știm”, atingând brațul soțului său.

Prințesa a subliniat valoarea bunătății și compasiunii în activitatea voluntarilor, apreciind contribuția lor semnificativă pentru pacienți. Prințul William a adăugat că abilitatea de a sprijini și a ști ce să spui sau ce să nu spui reprezintă o calitate esențială pentru personalul medical.

Prima vizită oficială din 2026

Aceasta a fost prima vizită a cuplului în 2026, și, deși inițial era planificată doar pentru Prințul William, Kensington Palace a confirmat că Prințesa a dorit să-l însoțească pentru a arăta sprijinul față de NHS. În ultimele săptămâni, spitalele au raportat un număr record de cazuri de gripă, iar infecțiile cu norovirus au crescut cu 20% într-o singură săptămână, punând presiune suplimentară asupra personalului.

Cuplul a vizitat și unitatea de neuro-reabilitare, participând la activități pentru pacienți în sala de terapie și camera de artă, acompaniați de un harpist, susținut de NHS Charities Together, organizație al cărei patronat comun a fost atribuit Prințului și Prințesei în decembrie 2020.