Zi de hram în mai multe localităţi din Republica Moldova. Ortodocşii de rit vechi sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului
- Julieta Savitchi
- 21 septembrie 2025, 15:57
Fecioara Maria. Sursă foto: Pixabay Republica Moldova. Creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc astăzi Naşterea Maicii Domnului. Această sărbătoare, cunoscută în popor și sub numele de „Sfântă Maria Mică, este cea mai mare sărbătoare religioasă a toamnei.
Totodată, de Naşterea Maicii Domnului începe anul bisericesc, care s-a încheiat pe 11 septembrie, ziua în care ortodocşii de rit vechi comemorează tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Superstiţii la ortodocşii de rit vechi
Sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului face parte dintr-un ciclu mai amplu de sărbători. Toate alcătuind o perioadă tradiţională de înnoire, de prefacere a timpului calendaristic în preajma echinocţiului de toamnă.
Aşa se şi explică credinţele şi practicile populare: pălăria nu se mai poartă, în ziua aceasta se jupoaie coaja ulmului şi a teiului spre a o folosi la legat. Se credea că acum gerul aduce bruma pe pământ, în vreme ce păsările călătoare, în special rândunelele, începeau să plece spre ţările calde.
În credința populară, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vară și toamnă. Este momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă. Şi momentul în care noul anotimp începe să își intre în drepturi. După această dată, ortodocşii de rit vechi încep semănatul de toamnă.
Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care își doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.
În această zi este obligator de aprins candela în dreptul icoanei Maicii Domnului și se lasă să ardă pe tot parcursul sărbătorii.

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului / Sursă foto: Arhiva EVZ
Ce nu ai dreptul să faci în această zi
De ziua Naşterii Maicii Domnului este absolut interzis să lucrezi. Nu se le culcrează în câmp, nici în gospodărie. Femeile nu au voie să coase, să facă curăţenie în casă sau în curte şi să spele rufe.
Mai există și o altă superstiție românească conform căreia cei care mănâncă gătit la foc în aceste zile au șansa de a atrage asupra lor boli care îi pocesc. Ultima superstiţie însă a fost dată uitării. Mai ales în localităţile în care este zi de hram. Care nu se trece fără piftie şi sarmale.
Ortodocşii din mai multe localităţi sărbătoresc hramul satului
În mai multe localităţi din Republica Moldova pe 21 septembrie este zi de hram. Care se sărbătoreşte tradiţional cu vin nou, masa doldora de bucate şi horă în centrul satului.
Orăşenii au profitat de ziua însorită de weekend şi au pornit să-şi viziteze rudele din localităţile în care este hram. Totodată, s-au activizat şi agenţii de circulaţie, gata să oprească mai multe maşini şi să testeze şoferii dacă nu au consumat alcool.