Vremea. Avertisment de la ANM. Temperaturi anormale înregistrate de aparate

Vremea. Avertisment de la ANM. Temperaturi anormale înregistrate de aparate

Meteorologii de la ANM au emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, iar temperaturile înregistrate sunt anormale.

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat vineri dimineață prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Astfel, vremea se încălzește ușor, iar precipitațiilor vor fi puține. În ultimele două săptămâni din octombrie, temperaturile vor fi peste cele normale perioadei.

Duminică

Duminică, vremea se va răci în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele intracarpatice. În vestul, centrul, nordul și nord-estul țării cerul va fi noros ziua, iar noaptea se va degaja parțial. În prima parte a zilei vor fi ploi slabe, care se vor manifesta local. Cerul va  fi variabil, mai mult senin noaptea, iar în zona montană, la altitudini de peste 1.400 m, pe arii restrânse, vom avea parte de ninsoare.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zonele de munte, în special pe creste, unde rafalele vor depăși 65…70 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 18 grade, cele mai scăzute valori fiind înregistrate în regiunile intracarpatice, iar cele mai ridicarte regiunea sud-est. Minimele vor fi cuprinse între 0 și 11 grade. Noaptea, izolat, vor fi condiții de ceață, iar în depresiuni și de brumă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Săptămâna 19 - 26 octombrie 2020

Valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei perioade, în regiunile estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice și la munte.

Săptămâna 26 octombrie – 2 noiembrie 2020

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 2 – 09 noiembrie 2020

Temperaturile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Temperaturile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 9 – 16 noiembrie 2020

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor deficitare în regiunile extracarpatice.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, scrie StirileProtv.