Vladimir Putin și Alexandr Lukaşenko, discuții despre planurile Occidentului de a distruge Rusia: „Istoria se repetă”
- Maria Miron
- 12 iulie 2022, 18:42
Președintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a anunțat că a purtat discuții cu Vladimir Putin, președintele Rusiei, despre planurile puse la cale de Occident, planuri care amenință securitatea Federației Ruse.
Aleksandr Lukaşenko, liderul de la Minsk, a vorbit despre planuri strategice ale Vestului de a ataca Rusia, prin Ucraina și Belarus.
Lukaşenko reclamă planuri strategice de atac ale Occidentului
„De puţin timp - şi am discutat în detaliu despre asta, ieri, cu preşedintele rus - au fost stabilite planuri strategice de atac împotriva Rusiei, prin Ucraina şi Belarus. Istoria se repetă”, a declarat Lukaşenko, amintind de campania din Rusia (1812) a lui Napoleon I al Franței, dar și de operațiunea Barbarossa, atunci când Germania nazistă conducea operațiunea militară de invadare a Uniunii Sovietice, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În iunie 2022, Vladimir Putin a anunțat că țara sa urmează să livreze Belarusului rachete transportatoare de încărcătură atomică, „în următoarele luni”. Pe lângă asta, statul Belarus, care s-a poziționat de partea Rusiei în războiul din Ucraina, suferă de pe urma sporirii sancțiunilor Vestului, care au mărit și mai mult dependența belarușilor de ajutorul autorităților de la Moscova.
Lukaşenko: Belarus, victima unui război hibrid
Președintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a spus, potrivit Agerpres, că țara sa se află „într-un război hibrid” și că măsurile punitive ale Occidentului „apropie lumea de prăpastia unui mare război în care nu poate exista un învingător”.
Asemănător liderului din Belarus a vorbit și Maria Zaharova, purtător de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, care a declarat că SUA și partenerii săi duc o „confruntare hibridă” cu Federația Rusă, „care se apropie periculos de o confruntare militară deschisă cu ţara noastră”, la scara „unui conflict armat între puteri nucleare”. „Evident, o astfel de ciocnire ar prezenta un risc de escaladare nucleară”, a adaugat Zaharova.
Belarus lansează amenințări: În cazul unor provocări din Occident, Polonia va fi prima atacată
Generalul-maior Ruslan Kosygin, șeful adjunct al Statului Major General al Forţelor Armate din Belarus, a lansat joi, 7 iulie, o serie de amenințări la adresa statului polon. Acesta a susținut că, în cazul unor „provocări din Occident”, forțele belaruse vor acționa, iar prima lovitură va fi dată infrastructurii Poloniei.
„Teritoriul Poloniei, precum și al țărilor baltice, se transformă într-un teren de antrenament, pe teritoriul căruia SUA intenționează să declanșeze un alt conflict sângeros în Europa împotriva Federației Ruse și a aliaților săi”, a spus Kosygin, potrivit agenției de presă belaruse BELTA.
Belarus lansează acuzații dure la adresa Poloniei
Șeful adjunct al Statului Major General al Forțelor Armate din Belarus a reclamat „încercările unor politicieni polonezi de a iniția întoarcerea așa-numitelor țări inițial poloneze, adică regiunile de vest ale Ucrainei și Belarusului”.
Generalul-maior Ruslan Kosygin a numit toate acestea „pregătire pentru desfășurarea operațiunilor militare în direcția est”, pe fondul „degradării țărilor din Europa de Vest și pierderii lor efective a independenței în luarea deciziilor”.
Reprezentantul armatei belaruse a enumerat și punctele care reprezintă un interes pentru ei. În cazul unui conflict, forțele din Belarus vor ataca punctele strategice și militare din Polonia, precum centre de decizie, elementele sistemului de management, baze militare și infrastructura.