Viitorul selecționer al României, făcut zob chiar înainte de numire: „E încă o petardă pe care o luăm”

Viitorul selecționer al României, făcut zob chiar înainte de numire: „E încă o petardă pe care o luăm” sursa: arhivă EVZ

Favorit pentru a deveni selecționerul României, Adrian Mutu a fost criticat de patronul echipei FC Botoșani, Valeriu Iftime, care crede că antrenorul va eșua.

Posibila numire a lui Adrian Mutu, pe banca echipei naționale a României, stârnește deja mari controverse. Chiar dacă mutarea nu a fost oficializată de conducătorii de la FRF. Printre contestatarii antrenorului se numără și Valeriu Iftime, patronul formației FC Botoșani. Cel care a afirmat că Mutu nu are experiența necesară pentru postul de selecționer al naționalei mare. Iar învestirea sa în această funcție ar reprezenta o mare greșeală făcută de oficialii de la „Casa Fotbalului”.

Adrian Mutu, criticat vehement de patronul echipei FC Botoșani

„Adi Mutu, în niciun caz la echipa națională! Asta e opinia mea. E un tip formidabil, dar nu poți să-l aduci pe Adi Mutu dat afară de la Craiova lui Mititelu. E un bun antrenor, dar trebuie să fie la munca de jos, nu trebuie să ardă etapele. Să ia o echipă de Liga 1, tip Croitoru, să stea doi ani de zile. Adi trebuie să vină în România să ajute fotbalul printr-o echipă de club, după care echipa națională.

Vă spun, e încă o petardă pe care o luăm. Să dea Dumnezeu să reușeașcă, dar eu nu cred. Eu cred în antrenori care au făcut ceva în viață și au avut rezultate cu echipe în criză, așa cum e Dan Petrescu, Răzvan Lucescu”, a afirmat patronul celor de la FC Botoșani, conform digisport.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dumitru Dragomir a anunțat că „Briliantul” va deveni selecționerul naționalei

Joi, fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a anunțat că Adrian Mutu este selecționerul reprezentativei „tricolore”. L-au angajat, astăzi îl anunță. Dacă mă aud ăștia (n.r. – de la FRF), iarăși îl amână (n.r. – râde). E același de care vorbeam (n.r. – Adrian Mutu). Nu s-a schimbat nimic. Totul a fost o vrăjeală. Au știut sigur că nu vine Petrescu. De Petrescu au știut de la Dîncu (n.r. – ministrul Apărării, apropiat de CFR Cluj) că nu vine. Îi dădeau drumul să plece de la Cluj?”, a spus Dragomir pentru gsp.ro