Victor Ponta, despre minciuna facturilor din august: jaf organizat de noua Putere
- Antonia Hendrik
- 26 august 2025, 22:06
Victor Ponta. Sursa foto: facebook / Victor PontaVictor Ponta acuză actualul Guvern de dezinformare în contextul majorării facturilor la energie, catalogând situația drept o înșelătorie la adresa consumatorilor. Fostul premier susține că „ne iau de proşti după ce ne iau bani”, denunțând în același timp modul în care au fost aplicate taxele suplimentare pe aceste facturi.
Victor Ponta, despre minciuna facturilor din august: jaf organizat de noua Putere
De asemenea, Ponta îl acuză pe prim-ministrul Bolojan de promovarea unor informații false în legătură cu această criză. Într-un moment marcat de creșteri semnificative ale costurilor la energie, unele facturi ajungând să fie duble sau chiar triple față de perioadele anterioare, iar Victor Ponta acuză Executivul că practică o atitudine ipocrită față de cetățeni și că ascunde adevărata situație în jurul tarifelor.
„Minciuna facturilor din august. În acest jaf organizat de noua Putere (o combinație ciudată între cei care conduc și spoliază țara de câțiva ani și cei frustrați că nu au condus-o, dar care acum vor să se răzbune pe toată lumea) mă deranjează cel mai mult faptul că ne iau și de proști – după ce că ne iau banii! Măcar să tacă din gură și să consume în continuare”, a transmis Victor Ponta pe Facebook.
Ponta critică majorarea TVA și impactul asupra facturilor la energie
Victor Ponta a adus în discuție facturile la energie din luna august, subliniind că majorările semnificative ale acestora nu reprezintă o eroare a companiilor din domeniu, ci o consecință directă a modificărilor legislative. Potrivit fostului premier, decizia guvernamentală de a majora TVA-ul la 21% începând cu 1 august a dus la creșterea facturilor, iar responsabilitatea pentru această schimbare revine exclusiv autorităților care au adoptat legea.
@victorpontaoficial #romaniapeprimulloc ♬ original sound - VictorPontaOficial
Ponta susține că banii suplimentari colectați prin această majorare nu ajung la companiile energetice, ci sunt direcționați către bugetul de stat. Mai mult, el afirmă că aceste sume sunt ulterior redistribuite către partidele politice, inclusiv către principalele formațiuni aflate la guvernare, dar și către opoziție, într-un sistem pe care îl cataloghează drept corupt.
Fostul premier consideră că majorările sunt rezultatul unei decizii politice
Victor Ponta respinge ideea că ar exista erori în facturarea serviciilor energetice și consideră că majorările sunt rezultatul unei decizii politice care afectează direct consumatorii, fără ca vinovații reali să își asume responsabilitatea.
Victor Ponta a criticat dur actuala conducere, acuzând-o de gestionare defectuoasă și de interes personal în domeniul energetic. El a afirmat că cei care semnalează problemele din companiile de energie sunt, de fapt, cei care profită de pe urma acestora, subliniind că banii cetățenilor sunt direcționați spre interese private.
Totodată, Ponta a amintit de promisiunile electorale din anul precedent, cum ar fi majorarea pensiilor și salariilor profesorilor, pe care le consideră neîndeplinite, iar scăderea TVA-ului a fost folosită în mod fals drept argument pentru aceste măsuri. În opinia sa, actualii lideri politici sunt aceeași „hoți și borfași” de care se plângea și în trecut, fără nicio schimbare reală în modul de conducere.
„Hoțul ăla și hoții aia care ies acum și spun vai s-a întâmplat ceva un jef la firmele de energie, ei va iau banii și şi-i dau lor, pentru afacerilor lor și pentru interesul lor, așa cum au făcut, de altfel, tot anul trecut, când spuneau că va măresc pensiile, nu vi le-au mărit, că nu măresc TVA-ul, l-au mărit că, vezi Doamne, pornesc tot felul de proiecte pe care acum le opresc, că o să mărească salariile la profesori, nu la mai măresc, aceiași hoți, aceiași borfași, că nu sunt alții”, a mai declarat Victor Ponta în postarea sa de pe social media.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.