Vestea momentului pentru România! Decizie luată la cel mai înalt nivel. Intrăm în Schengen
- Simona Suciu
- 28 februarie 2022, 19:38
Intrarea în Spațiul Schengen este un obiectiv prioritar al României. Țara noastră a îndeplinit toate criteriile necesare. Se speră că decizia finală va fi luată în următoarele luni.
Comisarul european pentru afaceri interne a declarat că România este pregătită să intre în Spațiul Schengen și speră că acest lucru se va întâmpla cât mai curând.
„Sper să se întâmple curând. Comisia, după cum ştiţi, de zece ani, a făcut aprecierea că România este pregătită pentru Schengen şi împărtăşim aceeaşi părere şi încercăm să împingem Consiliul spre pasul următor pentru că este timpul ca România să fie un membru Schengen deplin“, a declarat Ylva Johansson, într-o conferinţă de presă la Vama Siret, potrivit News.ro.
Ylva Johansson a fost însoțită de Ministrul de Interne, Lucian Bode, luni, la Siret, unde comisarul european a vizitat Punctul de Trecere a Frontierei, dar şi tabăra mobilă pentru refugiaţii ucraineni, amenajată de România pe stadionul din zonă. Cei doi au vizitat apoi și Centrul Operaţional de Coordonare al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din Bucureşti. În capitală, comisarul european are programate întâlniri și cu preşedintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă.
România a îndeplinit toate condițiile
Și ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Laurence Auer, a susținut că România este pregătită să între în Spaţiul Schengen. Declarația a fost făcută în luna ianuarie la o conferinţă ce a marcat preluarea de către Franţa a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene pentru următoarele şase luni.
„În aceste şase luni vom depune toate eforturile pentru a contribui la extinderea Spaţiului Schengen, primind alături de noi şi România. Am afirmat de mai multe ori că România a îndeplinit toate criteriile, a trecut toate probele tehnice pentru a considera că este pregătită să adere la spaţiul Schengen. Suntem pregătiţi să lucrăm pentru a extinde Spaţiul Schengen. Acum facem legătura dintre pachetul de măsuri pentru Schengen şi pentru azil şi migraţie în scopul de a consolida Spaţiul Schengen”, a declarat Laurence Auer.
Obiectiv prioritar
La acel eveniment a fost prezent ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu şi şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Ramona Chiriac.
„România susţine un Spaţiu Schengen perfect integrat care va include şi funcţionarea pieţei unice. În ceea ce priveşte noua dimensiune, care imprimă o dimensiune politică a Spaţiului Schengen, adeziunea României la Spaţiul Schengen rămâne un obiectiv prioritar, pentru că ţara noastră îndeplineşte deja de câţiva ani criteriile de aderare”, a declarat Bogdan Aurescu.