Venus Williams, eliminată în primul tur la Auckland. Jucătoarea se pregătește de Australian Open
- Bianca Ion
- 6 ianuarie 2026, 10:58
Venus Williams și Magda Linette. Sursă foto: Facebook
Venus Williams, la 45 de ani, a părăsit competiția de la Auckland încă din prima rundă, după ce a fost învinsă de poloneza Magda Linette, jucătoare aflată pe locul 52 în clasamentul mondial.
Venus Williams, eliminată în primul tur la Auckland
Partida a fost mai disputată decât se anticipa. Linette a avut nevoie de două ore și 12 minute pentru a se impune, scor 6-4, 4-6, 6-2, într-un duel care a alternat momentele de echilibru cu perioadele de dominare clară.
Fosta lideră de top, cu șapte trofee de Grand Slam și 49 de titluri în circuitul WTA, a bifat a șaptea participare la ASB Classic. Turneul îi este familiar: aici a câștigat finala din 2015, împotriva lui Caroline Wozniacki, iar în 2023 reușise să treacă de primul tur la 42 de ani, în fața lui Katie Volynets.

Venus Williams. Sursă foto: Facebook
Revenire în circuit după o pauză lungă
Venus a revenit în circuit la US Open anul trecut, după o absență de 16 luni. Turneul de la Auckland este primul pe care îl dispută de atunci și face parte din pregătirea pentru participarea cu wildcard la Australian Open, programată în această lună.
La meci a fost prezent și soțul ei, Andrea Preti, cu care s-a căsătorit în urmă cu două săptămâni, oferindu-i susținere din tribună în debutul acestui nou capitol din carieră.
Venus Williams, cea mai vârstnică sportivă de la Australian Open
După încă o apariție pe teren, bilanțul lui Venus Williams în circuitul WTA a ajuns la 1.101 meciuri disputate la simplu, potrivit ABC News. Evoluția ei din confruntarea de marți, în fața unei jucătoare mai tinere cu 12 ani, i-a adus un plus de încredere înaintea turneelor programate în Australia — Hobart International și Australian Open.
De șapte ori câștigătoare de Grand Slam, Williams a beneficiat de invitații (wild-card) pentru competiția de la Auckland, pentru Hobart — care începe pe 12 ianuarie — dar și pentru primul Grand Slam al sezonului, programat la Melbourne Park.
La ediția din 2026 a Australian Open, Venus Williams va figura pe tabloul principal, după ce organizatorii au decis să îi acorde un wildcard. Jucătoarea va lua startul la primul Grand Slam al sezonului, programat între 18 ianuarie și 1 februarie.
Odată cu prezența la Melbourne, Venus va deveni cea mai vârstnică sportivă care a evoluat vreodată în turneu. Recordul aparținea până acum japonezei Kimiko Date, care a participat în 2015, la 44 de ani, fiind eliminată în primul tur de Anna Tatishvili, scor 5-7, 4-6. Organizatorii au subliniat că invitația reprezintă o recunoaștere a carierei impresionante a americancei.
Invitația are și o dimensiune emoțională pentru Williams, datorită istoriei ei cu competiția. „Sunt recunoscătoare pentru oportunitatea de a mă întoarce într-un loc care a însemnat atât de mult pentru cariera mea”, a declarat Venus Williams pentru BBC.