Elena Mateescu, directorul ANM, a anunțat ce îi așteaptă pe români. Prognoza meteo pentru august
- Raluca Dan
- 11 august 2025, 21:07
Caniculă. Sursa foto: FreepikRomânia a resimțit luni vârful noului val de caniculă, temperaturile ajungând până la 44 de grade Celsius, a declarat Elena Mateescu. Directorul ANM a afirmat că valorile termice ridicate și lipsa precipitațiilor vor persista până la sfârșitul lunii august, accentuând seceta extremă.
Ce spune Elena Mateescu, directorul ANM, despre căldura care a topit România
Elena Mateescu, directorul ANM, a declarat că România s-a confruntat cu un val de căldură intens și persistent, fiind „vârful acestui episod canicular”.
În județele Mehedinți și Dolj, aflate sub cod roșu, temperaturile maxime la umbră au atins 40 de grade Celsius, iar valorile resimțite au urcat până la 44 de grade Celsius. În zonele Calafat și Bechet s-au înregistrat 43 de grade Celsius, iar în stațiile montane din sud-vestul țării, 42–43 de grade Celsius.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, este în vigoare și un cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, cu noapte tropicală pentru județele Olt, Teleorman, Gorj și Vâlcea, până marți la ora 10:00, fiind anunțate temperaturi între 37 și 39 de grade Celsius.
De asemenea, un cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat vizează sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul, sudul și centrul Munteniei, precum și sudul Dobrogei continentale, cu temperaturi maxime cuprinse între 33 și 37 de grade, și temperaturi minime cuprinse în intervalul 17 şi 20 de grade Celsius.

caniculă / sursa foto: dreamstime.com
Seceta, accentuată de lipsa precipitațiilor
Potrivit meteorologului, marți, 12 august, temperaturile vor scădea ușor, cu maxime cuprinse între 25 și 35°C în regiunile sud-vestice și vestice.
De miercuri, valorile termice vor crește din nou, ajungând până la 37°C în vest, sud-vest și sud. Estimările arată că acest regim termic, peste media normală a perioadei, se va menține cel puțin până la sfârșitul decadei și, cel mai probabil, până la finalul lunii august.
Potrivit șefei ANM, deficitul de precipitații va continua, ceea ce va accentua seceta pedologică extremă și puternică, prezentă deja pe o mare parte din teritoriul țării.