Valeriu Răchită, despre aventura din Coreea de Nord. Delicatesele culinare au fost de groază, la propriu
- Maria Pană
- 29 martie 2026, 16:31
Mâncare/ Sursa foto PixabayValeriu Răchită, fostul antrenor al Petrolul Ploiești a povestit la un podcast ”aventura” din Coreea de Nord. Acesta a ajuns să mănânce anumite ”delicatese”, care nu sunt tocmai agreate în cultura noastră.
Valeriu Răchiță, masă de coșmar în Coreea de Nord
În 1987, Valeriu Răchită alături de alți colegi au ajuns în Coreea de Nord. Acolo și-au dat seama că există un comunism și mai aprig decât la noi. ”La un moment dat trebuie să mâncăm și ne-a dus la un vagon restaurant acolo și ne-a pus la masă. Am primit orez și pâine și niște prune mari așa.
În afară de aceste lucruri am primit și niște boluri cu sos roșiatic cu niște cubulețe de carne. Noi când am văzut am întins cu pâine cu astea”, a explicat fostul fotbalist.
Surpriza din farfurie pe care a gustat-o Valeriu Răchită
Numai că lucrurile nu s-au încheiat aici. Curioși din fire, românii trebuiau să afle ce au mâncat. ”Și la un moment dat l-am întrebat pe translator care nu vorbea română, vorbea franceză.
Practic era corean, dar vorbea franceză. Și l-am întrebat ce este asta în franceză. Și el mi-a răspuns: le chien (n.r.- câine). Și mă întreabă Răducioiu: ce-am mâncat. Și eu i-am spus: câine. La care el ce?! Și și-a pus mâna la gură și a mers la toaletă și a dat afară tot. Aia a fost prima oară când am mâncat câine”, a povestit Răchită.
Niciun magazin pe nicăieri
Nici în capitală lucrurile nu stăteau diferit. Deși erau cazați central, fotbaliștii și-au dat seama că nu au ce vedea. Asta pentru că deși puteau să iasă din hotel, străzile erau goale. ”Ne-au lăsat într-un hotel în Phenian acolom foarte înalt, unde puteam să mâncăm cu furculiță și cuțit. Și după ce am mâncat am zis să mergem să ne plimbăm și noi pe străzi. Nu era niciun magazin”, a mai povestit sportivul.