Val de caniculă peste România. Când va fi cel mai rău

Val de caniculă peste România. Când va fi cel mai răuCaniculă. Sursa foto: Dreamstime.com

Temperaturile vor ajunge în perioada următoare până la 37 de grade Celsius. Prognoza meteo pentru următorele săptămâni arată că vor fi zile caniculare. În acest context, românii ar trebui să respecte recomandările specialiștilor când vor să iasă din casă.

Meteorologii au anunțat că urmează săptămâni în care vor fi înregistrate temperaturi caniculare pe tot teritoriul României. Prognoza meteo pentru următoarea lună arată că valorile termice vor fi extrem de ridicate. Vremea o să fie caniculară începând cu această săptămână când mercurul din termometre va urca până la 35 de grade Celsius, la umbră.

De asemenea, precipitațiile vor fi deficitare în următoarea perioadă, mai ales, în sudul țării, dar și în jumătatea de vest a României, precum și în zonele de munte. Meteorologii au explicat că temperaturile vor crește treptat în perioada următoare. Este indicat ca în zilele care urmează să nu ne expunem o perioadă lungă de timp la soare și să ne hidratăm corespunzător.

Avertizare ANM de caniculă și disconfort termic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de disconfort termic, val de căldură și caniculă valabilă în perioada 10-14 iulie. Avertizarea vizează mai multe zone din țară. Valul de caniculă va cuprinde luni, 10 iulie, Banatul și Oltenia, iar în zilele următoare se va extinde și în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, Transilvania și Crișana.

Meteorologii au transmis că temperaturile maxime din următoarele patru zile se vor încadra între 34 și 37 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, în special, în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În acest context, specialiștii au o serie de recomandări pentru populație.

Ce trebuie să facă românii în perioada caniculară

Alis Grasu, manager al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, a spus că specialiștii dau sfaturi privind ceea ce ar trebui să facem în zilele caniculare în fiecare an pentru ca numărul solicitărilor la serviciul de ambulanță să fie cât mai mic. Cu toate acestea, mulți nu țin cont de aceste recomandări, ceea ce se vede destul de clar în numărul de solicitări.

Managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov a transmis că este foarte importantă hidratarea în această perioadă, iar băturile cu conținut ridicat de cofeină și băuturile alcoolice ar trebui evitate în următoarele săptămâni. În același timp, este recomandat să consumăm cel puțin 1,5 litri de apă, ceaiuri puțin îndulcite sau sucuri naturale în zilele caniculare.