Un român, alături de Papa Francisc până la capăt: Sfântul Părinte iubea foarte mult România

Un român, alături de Papa Francisc până la capăt: Sfântul Părinte iubea foarte mult RomâniaSursa foto: Vatican Times

Preotul român Iulian Misariu, membru al Ordinului Franciscanilor Minori Conventuali, a fost prezent la Vatican în clipele în care lumea întreagă își lua rămas bun de la Papa Francisc.

Un preot român, martor la ultimele momente ale Papei Francisc

 El a însoțit catafalcul Suveranului Pontif la intrarea în Bazilica Sfântul Petru, un gest simbolic și profund emoționant. Preotul l-a cunoscut personal pe Papa Francisc în urmă cu cinci ani, atunci când s-a mutat la Vatican, unde locuiește la doar 200 de metri de reședința Sfânta Marta.

Ultima lor întâlnire a avut loc chiar în Sâmbăta Mare, cu o zi înainte de Paște. „Sfântul Părinte Papa ieşea dintr-o scurtă vizită făcută în bazilică şi eram câţiva care intram (...), mi-a dat mâna, m-a binecuvântat”, a povestit părintele Misariu pentru TVR.

Vecin și apropiat al Suveranului Pontif

Iulian Misariu s-a născut în localitatea Traian din județul Bacău și a fost hirotonit preot în 1997, după ce a absolvit studiile teologice la Padova. De cinci ani își desfășoară activitatea la Vatican, unde a fost implicat constant în evenimentele spirituale din jurul Papei Francisc.

„Serviciul şi misiunea pe care am primit-o am primit-o cu acordul Vaticanului şi aşa am reuşit să ne apropiem şi mai mult prin întâlniri, prin colocvii, prin binecuvântări, audienţe generale”, a explicat preotul.

Potrivit acestuia, Papa Francisc avea o afecțiune aparte față de România: „Sfântul Părinte iubea foarte mult România, şi de fiecare dată când îi spuneai că eşti din România surâdea şi îşi amintea de experienţa frumoasă pe care a avut-o în 2019.”

Pr. Dr. Misariu Iulian

Sursa foto: arcb.ro

Rugăciune în numele românilor, la priveghiul Papei

După moartea Papei Francisc, părintele Misariu a fost printre cei care s-au înscris pentru a-l veghea pe Suveranul Pontif în capelă. A participat în primele două nopți la priveghi, alături doar de gărzile elvețiene.

„În momentele respective, vă spun sincer că mă gândeam la atâtea mii de persoane şi atâţia mii de conaţionali care şi-ar fi dorit să fie prezenţi şi am zis: Doamne, vreau să-i reprezint pe toţi, să-i aduc pe toţi în această rugăciune”, a mărturisit preotul.

El a însoțit și sicriul Papei în procesiunea de la Vatican, unde va rămâne activ până la înmormântarea programată pentru sâmbătă. „Rolul nostru se va încheia vineri seara, când va trebui să fim prezenţi la închiderea capacului. (...) Ne vom ruga şi pentru credincioşii care ar fi voit şi ar vrea să fie prezenţi aici. Sunteţi în sufletul nostru şi vibraţi cu noi în aceste momente”, a transmis părintele Iulian Misariu.

Ne puteți urmări și pe Google News