Un român a vrut să fure un tren din Austria. Polițiștii au ajuns și ei victime
- Bianca Ion
- 26 ianuarie 2026, 19:28
Tren Austria. Sursă foto: Pixabay Un cetățean român în vârstă de 37 de ani a fost reținut de forțele de intervenție rapidă, după ce a încercat să plece cu un tren aflat într-o gară din Austria Inferioară. Bărbatul a provocat distrugeri în cabina mecanicului, a activat semnalele sonore ale garniturii și a rănit o polițistă în momentul în care a fost dus la sediul Poliției, potrivit relatării publicației Kronen Zeitung.
Un român a vrut să fure un tren din Austria
Incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în gara St. Valentin, din districtul Amstetten, Austria Inferioară. Conform sursei citate, bărbatul a intrat într-un tren staționat folosind un ciocan de urgență, cu intenția de a-l pune în funcțiune și de a pleca cu el.
Cu puțin înainte de ora 4:00 dimineața, polițiștii au fost alertați după ce coordonatorul de urgență al companiei feroviare ÖBB a semnalat situația neobișnuită din gară.
Bărbatul a reușit să ajungă până în cabina mecanicului de locomotivă, unde a provocat pagube materiale, inclusiv spargerea mai multor geamuri. Deși nu a reușit să pornească trenul, acesta a activat sistemele de iluminare și semnalul sonor, fapt care a dus la alertarea autorităților feroviare și, ulterior, la intervenția Poliției.
Publicația austriacă notează că aceste acțiuni au contribuit decisiv la descoperirea rapidă a intrusului.

Politistii din Austria au retinut un roman agresiv. Sursa foto: Klagenfurt Polizei
Violențe la sediul Poliției
După ce a fost prins și condus la Poliție, bărbatul a refuzat să coopereze și să își declare identitatea. Situația a escaladat în timpul procedurilor de identificare. În momentul în care polițiștii încercau să îi ia amprentele, acesta a devenit violent.
O polițistă a fost apucată brusc de păr și de gât și trântită la pământ, fiind rănită și transportată ulterior la spital pentru îngrijiri medicale. Un alt agent a suferit răni ușoare în timp ce încerca să intervină pentru a-și ajuta colega, mai arată sursa citată.
Bărbatul, dus la penitenciar
În urma verificărilor, autoritățile au stabilit că agresorul este un român în vârstă de 37 de ani. Acesta a fost preluat de forțele de intervenție rapidă și transportat la penitenciarul din St. Pölten, unde a fost încarcerat.
Autoritățile austriece continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul din gara St. Valentin.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.