Un prahovean, anchetat într-un dosar penal pentru jocuri de noroc ilegale

Un prahovean, anchetat într-un dosar penal pentru jocuri de noroc ilegaleSursă foto: Captură de eran Poliția Română

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au ridicat joi dimineața un bărbat cercetat pentru organizarea de tombole online fără licență. Acțiunea a vizat activități desfășurate pe rețelele sociale, considerate jocuri de noroc, fără autorizația necesară emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN).

Poliția Prahova investighează activitățile ilegale de tombole online organizate de un bărbat

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare joi dimineața un mandat de percheziție domiciliară, în contextul unui dosar penal pentru desfășurarea fără licență a activităților din domeniul jocurilor de noroc.

Conform anchetatorilor, persoana vizată ar fi organizat, pe parcursul anului 2025, tombole online prin intermediul rețelelor sociale, în mod repetat și coordonat, fără a deține autorizația necesară de la ONJN.

Prahoveanul a fost condus la secția de poliție pentru investigații

Percheziția a avut loc la domiciliul bărbatului, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ploiești.

Sălile de jocuri de noroc

Sălile de jocuri de noroc. Sursa foto. Pixabay

În urma acțiunii, polițiștii au ridicat documente, dispozitive electronice și alte probe considerate relevante pentru anchetă. Persoana suspectată a fost condusă la sediul unității de poliție pentru audieri și continuarea cercetărilor.

Amenzi pentru operatorii de jocuri de noroc din Brașov

Polițiștii din Brașov au aplicat amenzi în valoare totală de 170.000 de lei, după o serie de controale efectuate la 13 operatori de jocuri de noroc din județ. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că opt dintre localurile controlate nu aveau casă de marcat și, prin urmare, nu puteau emite bonuri fiscale. Doar pentru această încălcare, sancțiunile au însumat 69.000 de lei.

Pe lângă neregulile de ordin fiscal, nouă dintre cazinourile vizate au fost amendate pentru abateri privind organizarea și funcționarea jocurilor de noroc, valoarea totală a amenzilor în acest caz ridicându-se la 100.000 de lei. Polițiștii au confiscat aproape 2.800 de lei și continuă verificările pentru doi dintre operatorii economici suspectați de alte nereguli.