Social
Pericolul ascuns din telefoanele mobile, care macină o generație. Psihologii din România trimit un semnal de alarmă și ne învață cum să indentificăm dependența de tehnologie
Sursa foto: dreamstime.comDependența de tehnologie nu mai este doar un subiect de discuție, ci o realitate cu care se confruntă tot mai mulți adolescenți din România. În lipsa unor proiecte educative și a implicării reale a părinților, profesorilor și statului, riscul ca tinerii să cadă pradă adicțiilor digitale crește alarmant.
Experții atrag atenția că timpul excesiv petrecut în fața ecranelor, mai ales prin jocuri video, crește riscul de anxietate, depresie, obezitate și probleme de vedere, dar poate favoriza și dezvoltarea unor comportamente asemănătoare dependenței de jocuri de noroc. În acest context, derularea unor proiecte educative în școli și licee sunt esențiale pentru că aduc copiilor și adolescenților educația non-formală și instrumente practice care îi ajută să găsească echilibrul, în acest caz, între online și offline.
Într-un dialog despre semne, cauze și soluții, Dr. Leliana Pârvulescu, psiholog clinician în cadrul Asociației Joc Responsabil, explică de ce este nevoie de mai multă colaborare și implicare din partea familiei, școlii și a statului: „Rolul părinților este foarte important, nu trebuie să transferăm întreaga responsabilitate pe umerii școlii sau altor instituții. Adolescenții trebuie să fie provocați să reflecteze la propriile obiceiuri, să facă experimente de detox digital și să descopere ce câștigă când reduc timpul de ecran.”
-În ultima perioadă se vorbește tot mai mult despre dependența de tehnologie. A devenit o temă recurentă în special atunci când ne referim la copii și adolescenți. Cum definim corect această problemă?
Dependența de tehnologie nu este doar o „modă” sau un termen folosit abuziv, ci o realitate documentată de psihologi și medici. Ea apare atunci când utilizarea telefoanelor, tabletelor, jocurilor video sau rețelelor sociale devine excesivă și scapă de sub control, afectând somnul, învățătura, relațiile sociale și chiar sănătatea fizică. Nu vorbim despre simpla plăcere de a sta „online”, ci de pierderea libertății de alegere. Copilul sau adolescentul nu mai poate renunța, chiar dacă își dă seama că tehnologia îi face rău. Este comparabilă cu alte forme de dependență comportamentală.
-Unde se trage linia dintre utilizarea normală a tehnologiei și un comportament de risc?
În viața de zi cu zi, tehnologia este prezentă inevitabil: copiii au teme online, comunică prin aplicații, se distrează cu jocuri. Normalitatea înseamnă un echilibru, adică își fac lecțiile, ies afară, au prieteni și își păstrează interesul pentru diverse activități. Linia roșie se trece atunci când viața digitală devine exclusivă. Un semn clar este atunci când copilul preferă constant ecranul în locul contactului cu ceilalți, renunță la sport, la somn sau la pasiuni.
-Ce mecanisme psihologice îi fac pe adolescenți mai vulnerabili în fața dependenței de tehnologie?
Creierul adolescentului funcționează diferit de cel al adultului. Astfel, partea responsabilă de autocontrol și planificare nu este complet maturizată, în schimb sistemul de recompensă este foarte activ. Rețelele sociale și jocurile exploatează acest mecanism. Notificările, „like-urile”, nivelurile din jocuri sunt mici doze de dopamină. Pe lângă asta, adolescenții au o nevoie intensă de apartenență și validare socială, iar mediul online le oferă rapid aceste confirmări. Toate acestea îi fac să fie mai expuși la dezvoltarea unei dependențe.
Dr. Leliana Pârvulescu, psiholog clinician în cadrul Asociației Joc Responsabil
- Care sunt primele semne ale adicției de tehnologie?
Semnele timpurii sunt adesea subtile, dar vizibile pentru un părinte sau un profesor atent: copilul devine iritat și furios când i se ia telefonul, se retrage din activitățile sociale, scade randamentul școlar, apar tulburările de somn (stă noaptea pe telefon, adoarme greu), consumă mâncare „pe fugă” în fața ecranelor, dispare interesul pentru hobby-urile vechi. Aceste indicii ar trebui să fie semnale de alarmă pentru adulți.
-Există o legătură între jocurile video și mecanisme ce țin mai degrabă de jocurilor de noroc?
Da, și este o legătură periculoasă. Multe jocuri online au introdus mecanisme de tip „loot box” sau recompense aleatorii, care funcționează pe principiul jocurilor de noroc. Persoana nu știe ce va primi, dar așteaptă cu emoție „premiul”. Această incertitudine crește nivelul de dopamină și face experiența extrem de captivantă. Practic, copilul sau adolescentul este antrenat fără să-și dea seama într-un comportament foarte asemănător cu jocurile de noroc.
-Care sunt asemănările și diferențele dintre dependența de tehnologie și dependența de jocuri de noroc?
Asemănările sunt evidente. Ambele exploatează sistemul de recompensă și duc la pierderea controlului, toleranță (persoana are nevoie de mai mult timp pentru a simți aceeași plăcere) și sevraj (iritabilitate când nu are acces). Diferența majoră este că jocurile de noroc sunt percepute social negativ, sunt interzise minorilor, sunt reglementate și pot fi strict controlate, pe când tehnologia este omniprezentă și acceptată social. Tocmai de aceea este mult mai greu de trasat o limită clară.
-În ce măsură considerați că părinții trebuie să se implice activ în prevenție și , poate, nu doar să transfere toată responsabilitatea școlii sau altor instituții?
Rolul părinților este central. Ei sunt cei care stabilesc regulile, oferă alternative și creează contextul pentru un echilibru sănătos. Dacă părintele „aruncă” responsabilitatea exclusiv pe școală, mesajul transmis copilului este că acasă nu există reguli clare și nu contează ce face. Implicarea înseamnă limitarea timpului de ecran, petrecerea timpului liber împreună, discuții deschise despre ce face copilul online și mai ales model personal — pentru că dacă părintele stă tot timpul pe telefon, copilul va copia acest comportament.
-Cum poate fi implicată școala în prevenție?
Școala este un partener important în prevenție. Profesorii pot organiza ore de educație digitală, pot observa schimbările de comportament și pot atrage atenția părinților. Totodată, școala poate crea alternative atractive, cum ar fi cluburi, activități sportive, proiecte de grup. Copilul care are un loc în care se simte valorizat offline și va fi mai puțin tentat să caute refugiu doar online.
-Dacă ar fi să recomandați o măsură concretă pe care statul ar putea-o implementa pentru a reduce riscul de dependențe la tineri, care ar fi aceea?
O măsură eficientă ar fi introducerea obligatorie a unui modul de „Educație digitală și sănătate mintală” în școli. La fel cum elevii învață despre igienă sau alimentație sănătoasă, ar trebui să învețe și cum să își gestioneze viața digitală. Statul poate sprijini și prin campanii publice, dar și prin programe de formare pentru profesori și părinți. Spre exemplu, eu coordonez, din punct de vedere științific, un proiect derulat de Asociația Joc Responsabil, intitulat „Navigând în siguranță. Dincolo de ecran! Împreună găsim echilibrul”, cofinanțat de Primăria Sectorului 2 al Municipiului București și de Asociația Joc Responsabil.
Aceasta din urmă, susținută prin contribuțiile operatorilor din industria jocurilor de noroc, a asigurat 10% din bugetul proiectului prin sponsorizările partenerilor organizației (lista completă este disponibilă pe http://www.jocresponsabil.ro). Împreună cu o echipă formată din șase psihologi, susținem aproximativ 100 de sesiuni de consiliere în școlile și liceele din Sectorul 2 al capitalei, la peste 2.500 de elevi, pe tematica prevenirii dependenței de jocuri de noroc și de tehnologie.
Proiectul are două module principale: primul, centrat pe echilibrul digital și conștientizarea riscurilor și al doilea, dedicat colaborării și implicării civice. Astfel, adolescenții nu primesc doar informații teoretice, ci și exerciții practice prin care descoperă cum să își gestioneze timpul online, cum să își construiască relații sănătoase și cum să își dezvolte spiritul de responsabilitate față de comunitate.
-De ce este important un proiect precum „Navigând în siguranță” și ce aduce nou față de alte inițiative?
Proiectul aduce un element de noutate prin faptul că nu demonizează tehnologia, ci o privește realist, ca pe un instrument util, dar care necesită reguli și echilibru. În plus, se bazează pe exerciții interactive, nu doar pe teorie. Adolescenții sunt provocați să reflecteze la propriile obiceiuri, să facă experimente de „detox digital” și să descopere ce câștigă când reduc timpul de ecran. Avem nevoie de cât mai multe astfel de proiecte desfășurate în școli și este lăudabilă inițiativa Primăriei Sectorului 2.
-Ce schimbări de atitudine sau comportament v-ați dori să vedeți la tineri după parcurgerea unui astfel de program educațional?
Ne-am dori să vedem adolescenți mai conștienți, capabili să spună singuri „ajunge pentru azi”, să redescopere activități simple, cum ar fi o ieșire cu prietenii, un sport, o pasiune creativă. Schimbarea de atitudine ar fi să nu mai vadă tehnologia ca pe o evadare permanentă, ci ca pe un instrument de lucru, informare și divertisment, folosit cu măsură.
-Care ar fi cele mai eficiente mesaje pe care părinții și profesorii ar trebui să le transmită adolescenților despre echilibru?
Mesajele trebuie să fie clare, scurte și adaptate limbajului lor: „Controlează tehnologia, nu o lăsa să te controleze pe tine.” / „Online-ul e fain, dar adevăratele relații se construiesc față în față.” / „Telefonul îți poate aduce informații și distracție, dar echilibrul îți aduce libertate.”
