Un posibil consilier al lui Nicușor Dan, reprezentant al partidului lui Mircea Geoană

Un posibil consilier al lui Nicușor Dan, reprezentant al partidului lui Mircea Geoană

Nicușor Dan urmează să aibă alături mai mulți consilieri prezidențiali, ce ar urma să fie numiți în funcție în perioada următoare. Unul dintre ei, Cosmin Soare Filatov, s-ar afla în cărți, conform surselor politice. El apare pe siteul Biroului Electoral Central (BEC) ca reprezentant al Partidului România în Acțiune. Formațiune ce l-a sprijint pe Mircea Geoană la alegerile prezidențiale.

Cine este Cosmin Filatov, posibil consilier al lui Nicușor Dan

Filatov lucrează la Casa de avocatură Leaua Damcali Deaconu Paunescu (LDDP), care a asistat juridic Primăria București în timpul mandatelor de primar general pe care le-a avut Nicușor Dan.

sursa: Facebook

A absolvit Facultatea de Drept la Universitatea București (2008-2012), a obținut un master în Drept privat la aceeași universitate (2012-2013) și a urmat două doctorate în Drept, în domeniul Patrimoniu cultural, la Universitatea București (2017-2020) și la Universitatea din Lille (2019-2021). Speculațiile despre postul de la Cotroceni nu au fost confirmate până în prezent.

De asemenea, pe listă s-ar afla și Valentin Naumescu, un reputat profesor din Cluj-Napoca, la Universitatea Babeș-Bolyai. El are șanse să se ocupe la Cotroceni de zona afacerilor europene. Se vechizulează că-i va lua locul Luminiței Odobescu, cea care ar urma să revină la Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Pe lista posibililor consilieri se mai regăsesc:

Marius Lazurca, rechemat de puțin timp din funcția de ambasador al României în Mexic. Ar urma să devină consilier pe politică externă. Din câte se pare, președintele Nicușor Dan ar dori să-l susțină pentru șefia Serviciului de Informații Externe (SIE), deși totul depinde, potrivit surselor, de acceptul PSD, conform stiridecluj.ro.

Eugen Tomac ar putea primi un rol de consilier pentru românii din diaspora, însă într-o formulă mai degrabă onorifică, pentru a nu-și pierde mandatul de europarlamentar. Tomac a mai ocupat funcții legate de relația cu diaspora în timpul mandatului lui Traian Băsescu.

În joc ar putea intra și Alexandru Ciurea, cu acivitate în administrația primăriei Capitalei - a fost consilier juridic în litigii. Ar putea să conducă departamentul Juridic la Cotroceni.

Ana Maria Geană ar urma să fie consilier de stat, iar Diana Iancu consilier prezidențial pentru comunicare.