MAE: 41 de români afectați de violențele din Belfast. Liste cu adrese apărute online, 15 titluri de călătorie emise

MAE: 41 de români afectați de violențele din Belfast. Liste cu adrese apărute online, 15 titluri de călătorie emiseBelfast. Sursă foto: Captură video

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că a acordat asistență consulară pentru 41 de cetățeni români afectați de violențele din Irlanda de Nord, în contextul protestelor și incidentelor violente izbucnite în Belfast, și a emis 15 titluri de călătorie, în special pentru minori, pentru facilitarea întoarcerii în România.

Potrivit MAE, situația a fost gestionată prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, care au rămas în contact permanent cu autoritățile locale și cu membrii comunității românești din zonă.

Asistență consulară MAE pentru românii din Belfast: 41 de persoane și 17 minori sprijiniți

Belfast

Belfast / sursa foto: captură video

Ministerul de Externe precizează că, de la declanșarea crizei, au fost înregistrate 11 solicitări de asistență consulară, care au vizat în total 41 de cetățeni români, dintre care 17 minori, precum și un cetățean al Uniunii Europene, membru de familie al unui român.

În cadrul acestor intervenții, Ambasada României la Dublin a emis 15 titluri de călătorie pentru revenirea în țară, majoritatea fiind destinate minorilor care nu dețineau documente de călătorie valide.

Violențe în Belfast și măsuri de securitate pentru comunitatea românească din Irlanda de Nord

Autoritățile române au transmis că asigurarea unui climat de securitate pentru cetățenii români din Irlanda de Nord a fost o prioritate constantă a misiunii diplomatice, inclusiv în contextul în care în mediul online au circulat liste cu adrese ale unor persoane din comunități de imigranți.

Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, a declarat că diplomații români sunt în contact permanent cu autoritățile britanice și locale și că reacțiile instituțiilor au fost rapide și coordonate.

„Protestele din Irlanda de Nord au generat și riscuri privind siguranța cetățenilor români și suntem în legătură directă cu autoritățile care gestionează situația. De la declanșarea crizei, MAE menține legătura cu comunitatea de români și cu autoritățile locale”, a transmis Oana Țoiu.

Intervenții consulare la Belfast: familii evacuate și sprijin pentru recuperarea documentelor

Consulatul General al României la Edinburgh a continuat demersurile de sprijin, iar consulul general Andreea Berechet s-a deplasat la Belfast pentru discuții directe cu autoritățile și cu familiile afectate.

În cadrul vizitei, oficialul român, împreună cu consulul onorific în County Down, Mălina Vîrtejanu, a discutat cu două familii de cetățeni români afectate de protestele violente. Acestea au fost relocate temporar în spații puse la dispoziție de autorități și au beneficiat de sprijin pentru recuperarea bunurilor și documentelor din locuințele vandalizate, precum și de asistență pentru transportul către aeroport.

Reprezentanții români au participat și la o reuniune organizată de Poliția din Irlanda de Nord, la care au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor locale, inclusiv din domeniul justiției, educației și locuințelor, în contextul măsurilor de suplimentare a forțelor de ordine pentru dezescaladarea situației.

MAE avertizează cetățenii români din Irlanda de Nord să evite zonele cu proteste

Ministerul Afacerilor Externe continuă monitorizarea situației și recomandă cetățenilor români aflați în Irlanda de Nord să respecte indicațiile autorităților locale și să evite zonele în care au loc manifestații sau pot apărea incidente violente.

Pentru situații de urgență, MAE pune la dispoziția cetățenilor români din regiune două numere de contact: telefonul de urgență al Consulatului General al României la Edinburgh și cel al Ambasadei României la Dublin.