Un petrolier a explodat în Marea Neagră, lângă Sulina. Ce spune Nicușor Dan. MApN, pregătit să intervină. Live text
- Andrei Arvinte
- 21 iulie 2026, 11:44
Gas Lisbon / sursa foto: https://www.marinetraffic.com/
- Update 11:29 - MApN, gata să intervină la petrolierul în flăcări
- Update 10:14 - Nava nu e în apele teritoriale românești
- Update 9:43 - Răniții de pe petrolier, duși la Tulcea
- Update 9:30 - Ce spune Nicușor Dan despre incident
- Un petrolier a explodat în Marea Neagră
- Situația pe Marea Neagră rămâne tensionată
- Forțele Navale, în alertă după explozia de pe petrolier
Update 11:29 - MApN, gata să intervină la petrolierul în flăcări
Ministerul Apărării Naționale anunță că este pregătit să sprijine autoritățile în cazul incidentului produs la bordul navei comerciale GAS LISBON, unde a izbucnit un incendiu în dimineața zilei de 21 iulie. Vasul, aflat sub pavilion liberian, naviga prin Zona Economică Exclusivă a României.
Pentru o eventuală intervenție, MApN a pregătit un elicopter IAR-330 Puma Naval și două nave militare aparținând Forțelor Navale Române. Reprezentanții ministerului precizează că dispozitivul poate fi suplimentat, dacă situația o va impune.
”Ministerul Apărării Naţionale este pregătit să sprijine instituţiile cu atribuţii în gestionarea incidentului produs, în dimineaţa zilei de 21 iulie, la bordul navei comerciale GAS LISBON, sub pavilion liberian, aflată în tranzit prin Zona Economică Exclusivă a României. Astfel, MApN are pregătite un elicopter IAR-330 Puma Naval, precum şi două nave militare ale Forţelor Navale Române. La nevoie, aceste forţe vor fi suplimentate”, transmit, marţi, reprezentanţii Ministerului Apărării.
Update 10:14 - Nava nu e în apele teritoriale românești
Diana Buzoianu, ministru interimar al Mediului, a spus la RFI că autoritățile nu pot interveni deocamdată în cazul unei eventuale poluări, întrucât nava nu se află în apele teritoriale ale României.
„Nu putem să intervenim. Dar dacă, de exemplu, produsele respective vor ajunge și în apa care ține și de teritoriul României, va trebui să facem verificările și monitorizarea, să încercăm să curățăm zona respectivă. Dar aici vor fi mai multe autorități care vor interveni”, a spus Diana Buzoianu.
Update 9:43 - Răniții de pe petrolier, duși la Tulcea
Cele trei victime de pe nava Gas Lisbon au fost aduse în municipiul Tulcea cu nava multirol a ISU Tulcea, urmând să fie preluate și transportate la spital cu ambulanțe SMURD și ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ), a anunțat ISU.
Update 9:30 - Ce spune Nicușor Dan despre incident
„În cursul nopții trecute, nava LPG Gas Lisbon, sub pavilion liberian, a fost lovită în afara apelor teritoriale ale României, la aproximativ 20 de mile marine în largul țărmului românesc”, a scris președintele pe Facebook.
„La scurt timp după incident, două nave ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare s-au deplasat la fața locului și au evacuat întregul echipaj, inclusiv cei trei membri răniți. Toți au fost aduși în siguranță la țărm.
De asemenea, un remorcher trimis în zonă se asigură că nava nu intră în derivă și că nu reprezintă un pericol suplimentar pentru siguranța navigației”, a adăugat Nicușor Dan.
„Instituțiile statului sunt în alertă și vor clarifica circumstanțele, cauzele și responsabilitățile aferente acestui grav incident, cel mai probabil parte a războiul ilegal de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.
Nava provenea din portul Alexandria, Egipt, și se îndrepta către portul ucrainean Reni”, a încheiat șeful statului.
O explozie s-a produs în noaptea de luni spre marți la bordul unui petrolier aflat în Marea Neagră, la aproximativ 40 de kilometri de Sfântu Gheorghe, în timp ce se îndrepta spre Sulina, potrivit unor surse ȘtirileProTV.
Un petrolier a explodat în Marea Neagră
Ar fi vorba despre nava Gas Lisbon, care transportă gaz petrolier lichefiat (LPG), au confirmat Forțele Navale. Există suspiciunea că explozia ar fi fost provocată de o mină marină, însă această informație nu este confirmată.
Nave ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) au intervenit pentru salvarea echipajului și au adus la mal cele 14 persoane aflate la bord. Trei membri ai echipajului ar fi suferit răni ușoare.
Conform unei alerte de navigație, nava petrolier se află în flăcări și există pericol de explozie. Incendiul s-ar manifesta în zona pupa-castel, iar toate navele din apropiere au fost avertizate să păstreze o distanță de cel puțin trei mile marine.
Potrivit surselor, autoritățile rămân în stare de alertă și din cauza riscului ridicat de poluare.
Situația pe Marea Neagră rămâne tensionată
Incidentul a avut loc în apele teritoriale românești, la o distanță considerabilă de țărm, ceea ce a permis o intervenție rapidă a forțelor de salvare. Echipajele ARSVOM au acționat prompt, reușind să evacueze toți membrii echipajului fără a înregistra victime.
Nava Gas Lisbon transporta gaz petrolier lichefiat, o încărcătură extrem de inflamabilă, ceea ce a ridicat imediat temeri legate de o posibilă explozie în lanț. Autoritățile au emis o alertă către toate navele din zonă, recomandând menținerea unei distanțe de siguranță de cel puțin trei mile marine.
Situația rămâne tensionată, deoarece incendiul continuă să se manifeste în zona pupa a navei. Experții avertizează că, în cazul unei eventuale scurgeri majore de gaz, riscul de poluare marină ar fi extrem de ridicat, cu consecințe grave asupra ecosistemului Mării Negre.
Forțele Navale, în alertă după explozia de pe petrolier
Forțele Navale Române, împreună cu alte structuri de intervenție, monitorizează îndeaproape evoluția situației. Deocamdată nu au fost anunțate alte victime, iar cei trei membri ai echipajului răniți au primit îngrijiri medicale la mal.
Acest incident survine într-o perioadă în care tensiunile din regiunea Mării Negre rămân ridicate, iar autoritățile române rămân vigilente la orice risc care ar putea afecta securitatea navigației și mediul marin.