Alexandru Grumaz. Sursa: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
„File întoarse din viața mea” sunt în fapt memoriile mele din locurile pe unde a activat de-a lungul carierei militare. Datorez aceste memorii lui Ion Cristoiu și lui Dan Andronic. Aveți mai jos un scurt fragment din acestea și anume prima vizită a unui oficial american de rang înalt din Pentagon, înafară de Preşedintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Major sau Secretarul Apărării.
Articolul (file din memoriile mele) este dedicat fostului președinte Ion Iliescu care a contribuit decisiv la vizita unei delegații americane la Departamentul Înzestrării Armatei atunci când unii generali cu studii la Moscova se opuneau. Eu m-am întâlnit cu Iliescu de câteva ori în mod oficial. Îmi aduc aminte de încă un fapt în care Ion Iliescu și-a demonstrat caracterul. STS a dezvoltat proiectul 112 în timpul lui Adrian Năstase și a generalului Tudor Tănase, comandantul serviciului. La inaugurare era normal în calitate de președinte să vină. Nu a venit el primul. L-a lăsat pe Adrian Năstase care inițiase proiectul. Dar astea sunt părțile bune cu care eu m-a întâlnit și pe care nimeni nu le-a povestit. Or mai fi și altele pe care eu nu le știu.
Vizita delegație SUA condusă de Subsecretarul de Stat Paul Kaminsky
La o două luni de la preluarea funcției de șef la Secției Colaborări Tehnice Externe (SCTE) am avut o discuție cu generalul Popa Florentin despre o vizită care urma să aibă loc: vizită a unei delegații americane condusă de un subsecretar de stat de la Pentagon. Generalul dorea găsirea unei soluții pentru a deschide colaborarea cu americanii pe linia înzestrării cu echipamente militare americane. Noi nu aveam ce să oferim așa că singura soluție a venit din creionarea unui Memorandum de Înțelegere (MOU) pe cercetare științifică noi având Institutul de la Clinceni unde șef era contraamiralul Plăviciosu Ion (Comandantul Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare).
Amiralul Plaviciosu venea dintr-un mediu tehnic. Amiralul fusese locțiitor al comandantului Marinei Militare şi șef al Direcției Tehnice de Înzestrare; Prim locțiitor al șefului Departamentului pentru Producția de Apărare şi Înzestrarea Armatei (în vremea lui Stănculescu) şi șef al Direcției Tehnice de Control şi Urmărirea Producției de Apărare; Adjunct al ministrului transporturilor şi șef al Departamentului Transporturi Navale; Consilier al ministrului Apărării Naționale; Comandantul Institutului de Cercetare-Dezvoltare al Armatei; Comandantul Agenției de Cercetare pentru Tehnica şi Tehnologii Militare.
Experiența lui acumulată în programe de cercetare privind sistemele de achiziție, stocare și prelucrare a informațiilor în spectrul radar, realizarea echipamentelor care includ senzori de teledetecție în spectrele radar și infraroșu; realizarea sistemelor C2I și C3I pentru conducerea acțiunilor structurilor militare la pace și campanie; realizarea sistemului SIPROC pentru intervenție la dezastre (Sistem Informativ pentru Protecția Civilă) îl calificau ca fiind un moment central al vizite americanilor. Mai era o chestiune la Clinceni se realizase în timpul vechiului regim o expoziție de tehnică militară de către generalul Victor Stănculescu pe unde treceau delegațiile care cumpărau tehnică militară din România.
Acolo erau peste 1200 de exponate produse în industria de apărare românească. Să nu uit un fapt: în 1995 a fost încheiat și semnat acordul de confidențialitate privind problemele militare cu SUA. Acordul prevedea că România poate obține bunuri și servicii în calitate de „utilizator final”. Scopul bunurilor și serviciilor era apărarea teritoriului României, participarea la aranjamente regionale sau parteneriat pentru activități de pace. În 1996 a fost încheiat și semnat „Memorandumul de înțelegere pentru schimbul de informații în domeniul cercetării și dezvoltării” despre care vom vorbi în continuare.
Am să citez un interviu pe care l-am dat colonelului Petrescu Ion în iulie 2011 pentru ziarul Ziua veche: ”În 1997, Summit-ul NATO, de la Madrid, a marcat începutul extinderii Alianței Nord Atlantice. Imediat după Summit preşedintele Clinton s-a adresat românilor, în Piața Universității: „România este importantă pentru America – importantă prin propriile merite, importantă ca model, în această parte dificilă a lumii”. A făcut apoi previziunea: „prietenia noastră nu va fi afectată de trecerea timpului – atât timp cât mergeți pe calea lungă a democrației, America va fi alături de voi”. La acea vreme eram șeful Secției Colaborări Tehnice Externe, din Departamentul Înzestrării Armatei, iar șeful atașaților militari ai SUA, la București, era colonelul Gary Chamberlin.
În ianuarie 1996 secția pe care o conduceam a fost reorganizată. Atunci, Departamentul Înzestrării Armatei a redesenat cooperările tehnice, cu precădere cele ce se adresau țărilor din Alianță, precum SUA, Anglia, Germania, Olanda, Turcia, Franța. Dar și Israel. Am început colaborarea cu biroul atașatului militar american, pentru a implementa Inițiativa de la Varșovia – program al SUA pentru finanțarea țărilor prezente în Parteneriatul pentru Pace – a misiunii „Cornerstone 96”, dar și redactarea primului Memorandum de Înțelegere, pe tema schimbului de informații referitoare la domeniul cercetării științifice militare. Pe 26 februarie 1996 a venit în România subsecretarul de stat pentru achiziții și tehnologie din Pentagon, dr. Paul Kaminsky, la invitația șefului departamentului, generalul locotenent dr. inginer Popa Florentin. Această vizită a consfințit de facto începerea relațiilor în domeniul achizițiilor militare, între Ministerul Apărării din România și Departamentul Apărării din SUA. Așa a început o cooperare importantă în domeniul armamentelor.
Atunci s-a discutat, pentru întâia oară, despre avioane fără pilot (Shadow), despre aeronava de transport C-130 şi stații noi de comunicații. Eram înaintea partenerilor din Europa de Est, nu numai pentru că semnasem primii Parteneriatul pentru Pace, în 1994, dar şi datorită parteneriatului cu SUA, pe linie de armamente. Momentul din 1997 a marcat începutul integrării tehnice, sau, mai bine zis, a interoperabilității armatei române cu structurile Alianței.
Apoi, în cadrul Procesului de Planificare și Analiză a Parteneriatului (PARP) au avut loc schimburi de informații între partenerii români și cei din NATO, oferirea de consultanță, din partea specialiștilor aliați. Interoperabilitatea a presupus inițial instruirea pentru folosirea hărților standardizate, apoi perfecționarea sistemului de conducere şi instruire a trupelor, concomitent cu înțelegerea doctrinelor de bază. În procesul PARP ne-am propus inițial 84 de Obiective de Interoperabilitate, din care am rezolvat 19 – până în 1997 – și 44 până în 1999. La reușita vizitei menționate au contribuit ofițeri din Departamentul Înzestrării Armatei, din Institutul de Cercetări al Armatei, de la Clinceni, dar și experți precum Mariana Dubeşteanu și Christy Crosby – atașatul militar pentru trupele de uscat, plus Alfred Fusman, consilierul și translatorul ambasadorului SUA, la București”...
Discuțiile cu privire la vizită au fost inițial pe margine MOU mai bine-zis pe marginea textului. Când noi la Departament am convenit textul cu partea americană l-am trimis la Ministerul de Externe. Acolo un grup de specialiști conservatori din vechiul regim nu au agreat un paragraf final deși acest MOU nu era decât un cadru pentru alte acorduri dar, în final, el reprezenta ”viza” Departamentului de Stat, a Pentagonului pentru următoarele acorduri.
Materialul l-am primit înapoi fără a fi avizat și cu observații (nu zic unele pertinente pe care ni le-am însușit). Intrasem puțin în panică pentru că scopul vizitei era semnarea acestuia. După o discuție cu generalul Popa acesta a sunat la Cotroceni la Consilierul pe probleme de securitate al Președintelui Iliescu, Vasile Ionel, pentru a mă primi la o discuție despre MOU privind schimbul de informații în domeniul cercetării cu SUA. Ajuns acolo am fost anunțat de șefa de cabinet, Georgeta Blaj (cabinetul era alături de camera consilierului) și am intrat. Generalul m-a poftit pe un scaun în fața biroului și m-a îndemnat să spun problema. Biroul în care am intrat este plasat în perimetru de la intrarea principală unde sunt de altfel toate birourile importante ale Președinției.
Biroul are în jur de 30 de metri pătrați. Atât măsoară, mai mult sau mai puțin, biroul ultra-securizat prin care și lumina răzbate deseori cu greu. O bibliotecă din lemn masiv, două mese de lucru și o masă de scris, o pictură înfățișându-l pe Mihai Viteazul intrând în Alba Iulia și șase candelabre de cristal. Fusese mobilat ca spațiu de lucru în "casa de oaspeți Cotroceni" pe care Nicolae Ceaușescu a transformat în Palatul Cotroceni din 1977, fără a fi fost însă folosită măcar o singură zi. Biroul l-au ocupat, după `90, consilierii prezidențiali Vasile Ionel, Ioan Talpeș și Rodica Stănoiu. Președintelui Iliescu avea biroul la nivelul unu, birou preluat și de preşedintele Constantinescu, care se amenajase în 1989 drept apartamentul Elenei Ceaușescu.
Am prezentat subiectul Memorandumului cu SUA. Generalul Ionel m-a întrebat dacă am fost la Ministerul de Externe. Eu am răspuns ca am trimis inițial materialul acolo de unde l-am primit cu o serie de modificări pe care le-am făcut și apoi l-am retrimis. Vasile Ionel: Și care a fost răspunsul final? Eu: Negativ. Nu au agreat penultimul aliniat pe care partea americană îl dorea. Vasile Ionel: Atunci facem așa cum a spus MAE. Eu: Păi... în cazul acesta vizita este inutilă pentru că scopul ei era semnarea acestui MOU care nu face altceva decât deschide o poartă de cooperare cu americani. Vasile Ionel: Asta este. O să mai fie și alte vizite. Eu: Vă mulțumesc pentru întâlnire. Am onoarea să vă salut! M-am sculat am salutat și am ieșit cătrănit pe ușa masivă.
Pe hol mă aștepta o surpriză. În momentul în care puneam documentele în mapă s-a deschis ușa de la liftul care ducea la cabinetul Președintelui și a apăru zâmbind chiar Ion Iliescu. Iliescu: Ce face-ți domnule colonel? (locotenent colonel eram la vremea aceea). Eu: Domnule Președinte raportez -avem o vizită la nivel de secretar de stat american și am venit să lămuresc problema Memorandumului de Înțelegere (MOU) care ar trebui semnat. Iliescu: Cum ar trebui semnat? Eu: Da pentru că nimeni nu este de acord cu formula propusă în final de partea americană deși acesta nu schimbă logica derulării acestui memorandul. Apoi a urmat o explicație pe scurt, a mea, referitor la traseul urmat de MOU. Iliescu: Du-te Și spune-i generalului Popa că sunt de acord cu propunerea americanilor. Eu: Am înțeles domnule Președinte și vă mulțumesc. Iliescu și-a ”prezentat” zâmbetul larg și a plecat pe scări spre mașină.
M-am întors la Departamentul Înzestrării Armatei am raportat, am modificat materialul și l-am trimis la Ambasada a SUA de la București. Apoi am început să lucrez la ”Nota de probleme pentru întâlnirea cu Subsecretarul de Stat pentru Achiziții, Tehnologii și Logistică al Departamentului de Apărare din SUA”. MOU era în domeniul cercetării științifice și se derula în baza acordului privind schimbul de informații între Departamentul Apărării și Ministerul Apărării Naționale. În notă am trecut și alte aspecte privind domeniul chimiei și a cercetării chimice (partea americana a prezentat interes din cauza războiului dintre Kuweit și Irak derulat între 1990-1991 unde europeni, inclusiv România, aveau investiții, unele în industria de apărare, făcute la Bagdad).
Am pregătit o anexă împreună cu chimiști privind schimbului de informații în domeniul agențiilor de decontaminare chimică. Până la ora aceea se derulaseră o serie de întâlniri, în 1996, pe această temă. Aici am sprijinit elaborarea unui set de propuneri împreună cu specialiștii: (1) întâlniri de lucru cu partea americana pentru aplicarea protocolului semnat; (2) vizite reciproce pentru identificarea unor cooperări pentru-detectoare de noxe pe principiul spectrometriei de masa, traductoare electrolitice cu electrolit solid, biotehnologii. În domeniul medicinei militare am avut printre alte propuneri de colaborare următoarele (stabilite cu corpul medical): întâlniri de lucru cu partea americană pentru identificarea unor posibilități de cooperare privind cercetări în domeniul efectului radiațiilor nucleare asupra personalului, în domeniul produselor farmaceutice specifice domeniului militar, în domeniul echipamentelor pentru scafandri (partea americana a prezentat interes- echipamentul individual pentru scafandri, aparate de respirat pentru scafandri, echipamente de descoperire și localizare submarină, echipamente de comunicații subacvatice etc).
Am discutat apoi cu transmisioniști privind: simularea acțiunilor în câmpul digital de lupta, legătura sistemelor de simulare cu sistemele C3I, sisteme de conducere a acțiunilor de lupta C3I, C4I, C4IS). Am mai pregătit și propuneri privind standardizarea în domeniul sistemelor de conducere. Un set de propuneri s-a referit la domeniul minelor anti-personal. Am introdus și o propunere privitoare la realizarea în comun a unui studiu privind soluțiile optime pentru crearea și implementarea unui sistem de achiziții similar cu cel utilizat în Pentagon. Alături de studiu am solicitat școlarizarea a 6 ofițeri și personal civil de la DIA și de la Academia Tehnică Militară la Colegiul de Management al Achizițiilor pentru Apărare din SUA (Monterey).
Pe lângă aceste propuneri am mai trecut pe listă o serie de programe de colaborare cu firme americane. Aici aveam în primul rând în vedere refacerea sistemului de detectare a obiectelor care zburau deasupra țării (avioane, posibile UAV etc) adică un nou sistem radar bazat pe 5 sisteme de radar tridimensionale FPS 117 deja contractate printr-un contract dintre RA ROMTEHNICA și firma Lockheed-Martin (LM) încheiat la 07.09.1995 în valoarea totală de 82 mil de USD (un contract garantat de Guvernul României). Sistemele urmau să fie livrate în 1998. De asemenea generalul Popa își dorea ca România să fabrice elicoptere de atac dorință urmată și de generalul Zaharia. Vorbeam de 96 de elicoptere tip Cobra denumit AH-1RO Dracula.
În cadrul programelor de asistență, voiam să se întocmească un studiu cu sprijinul specialiștilor din DOD și USAF pentru identificarea soluției optime pentru aviația militară, care să cuprindă Documentul cu Nevoile Misiunii, Analiza Domeniului Misiunii, sistemul de suport logistic specific etc., având în vedere posibila integrare a României în NATO. Am mai trecut pe listă posibila achiziționare a avioanelor F-16 sau F-18/A. De asemenea am pus pe lista cu propuneri avioane de transport C130. Un ultim aspect pe care-l voi rememora era datorat faptului că la nivelul conducerii Armatei Române și în special la nivelul Departamentului Înzestrării Armatei se dorea restructurarea sectorului industrie de apărare. Pentru acest fapt eram pregătiți să cerem sprijinul americanilor.
Voiam ca fabricile de muniție să producă calibrul 155 mm sub licență americană la fel ca și unul din tipurile de tun care-l foloseau americani probabil M777 (Vickers Shipbuilding and Engineering preluat ulterior de BAE System). Au fost mai multe subiect pe lista care a fost înmânată atașatului militar al SUA pentru a fi discutate în timpul vizitei. Vizita a început pe 26 februarie și a durat 3 zile. Un înalt oficial militar american a declarat pentru ziariști americani că: ”la finalul acesteia (n.A.G. vizitei) un acord de schimb de informații semnat cu România va ajuta națiunea fostului bloc sovietic să se integreze în structurile NATO”.
Paul Kaminski, subsecretar al Apărării pentru Achiziții și Tehnologie al SUA, a declarat într-o conferință de presă la București, ținută al Cercul Militar, că acordul „recunoaște că relația dintre Statele Unite și România s-a maturizat în măsura în care cele două țări pot începe să-și împărtășească realizările în domeniul tehnologiei militare”. ”Acordul-a spus Kaminski-este un pas important în integrarea României în mainstreamul comunității internaționale și, prin Parteneriatul pentru Pace, apropie România de alianța NATO”. ”Acordul principal de schimb de informații dintre SUA și România, semnat marți, 27 februarie 1996, va permite națiunii est-europene, adică României, accesul la standardele militare ale SUA și NATO și la sistemul de codificarea al echipamentelor” a declarat oficialul american. Paul Kaminski, în vizita sa de trei zile la București, s-a întâlnit cu președintele României, Ion Iliescu, și cu ministrul Apărării, George Tinca dar și cu Primul Ministru Nicolae Văcăroiu și cu președintele Camerei Deputaților Adrian Năstase. Kaminski a spus că Statele Unite au semnat acorduri similare cu Ungaria și Polonia, anticipând ceea ce el a numit o „umbrelă largă” pentru alte programe militare.
Statele Unite vor sponsoriza România pentru a primi standarde produse în NATO și pentru a oferi suport logistic pentru achiziții continue, denumit și CALS. „Acum putem începe să explorăm activități specifice, cum ar fi scufundarea și explorarea, detectarea agenților chimici, modelarea și simularea cu aplicații pentru luarea deciziilor”, a spus Kaminski. Omologul român al lui Kaminski, generalul locotenent dr. inginer Florentin Popa, a lăudat acordul drept „o modalitate mai rapidă de a dobândi standardele SUA și implicit cele ale NATO”. Generalul Popa s-a plâns, însă, că bugetul militar de 100 de milioane de dolari al României a fost un obstacol în calea îmbunătățirii echipamentelor militare „atât de repede pe cât ne-am fi dorit”. După întâlnirea cu Adrian Năstase am intrat și am vizitat Catedrala Patriarhală. Americanii au fost impresionați de frumusețea interioară a bisericii. Vizita la Adrian Năstase a fost una extrem de importantă lăsând o bună impresie delegației lui Kaminski. Năstase a apăsat pe pedala aderări la NATO și participarea armatei române la exercițiile Alianței. De asemenea a vorbit despre relații bune pe care România le avea cu vecinii.
Traducătorul pentru delegația americană, deși pentru Năstase nu a fost nevoie, era Fred Fusman, translatorul oficial al Ambasadei SUA din anii 1990 până în 2022. Un om deosebit cu care am rămas prieten peste ani. El a avut întotdeauna un respect deosebit pentru militarii români. Ca să zic așa cu el am început colaborarea cu Ambasada Americană. Nu pot decât să-i mulțumesc pentru că a facilitat multe dintre relațiile Ministerului Apărării cu Pentagonul. Apoi am plecat la Guvernul Românie. După întâlnirea de la guvern cu premierul Nicolae Văcăroiu aveam în program vizionarea unui spectacol la Cabaretul Melody unde se lua și masa de seară (ideea a fost a ministrului Tinca deși noi de la Departamentul Înzestrării am strâmbat din nas). De la Guvern nu am plecat toți.
Am plecat pe rând pentru că generalul Popa voia o întâlnire la Cercul Militar cu o parte din cei mai importanți generali din Ministerul Apărării Naționale. Eu i-am spus atașatului militar Gary Chamberlin ca vom face o scurtă modificare a programului dar am omis să-i spun colonelului Kieffer cel care era șeful de cabinet a lui Kaminsky și care dorea cu strictețe respectarea programului stabilit. Așa ca l-am pus pe G Kieffer într-o altă mașină care nu ne-a mai ajuns din urmă. Șeful de cabinet a lui Kaminsky a ajuns după ce subsecretarul de stat a intrat la întâlnire ceea ce a provocat un hohot de râs din partea atașatului militar Chamberlin Gary. A urmat o întâlnire cu 22 de ofițeri superiori și generali la Sala Bizantină de la Cercul Militar Central. Ce s-a discutat? Acolo s-a discutat despre viitorul avioanelor fără pilot dar și despre alte armele moderne pe care armata americană le avea.
A fost o discuție senzațională. Nici acum după atâția ani nu vă pot devoala conținut ei. A rămas extrem de actuală. După discuții seara s-a încheiat cu ultimul punct din programul aprobat de ministrul Tinca. A doua zi am vizitat Turbomecanica. Acolo, când Kaminsky a intrat în sala în care erau peste 400 de strunguri, a rămas înmărmurit. A întrebat câți muncitor are fabrica iar Ioan Ciorapciu, directorul de atunci i-a spus 4.500, parte din ei specializați în Marea Britanie. La discuția de după vizita fabricii, Paul Kaminsky i-a spus directorul ca nu vede mai mult de 700-900 de lucrători în acestă fabrică. În 2021 uzina avea 500 de muncitori. Turbomecanica a beneficiat încă de la începuturile sale de cele mai bune echipamente de fabricație, dar și de licențe de fabricație și montaj, pentru motoarele VIPER 632-41R/M, TURMO IV C/CA și pentru ansamble mecanice ale elicopterului PUMA.
Turbomecanica a devenit un furnizor important și exclusiv de produse noi pentru Ministerul Apărării din România. După anii 1990, Turbomecanica a devenit societate pe acțiuni și a intrat într-un lung proces de reorganizare și modernizare, menținând un standard de calitate ridicat pentru produsele fabricate/reparate, care să asigure satisfacția clienților tradiționali, dar și atragerea de noi clienți. Compania a fost implicată, împreună cu partenerul tradițional, IAR Brașov, în mai multe programe de modernizare în aviația românească, fiind singurul furnizor de activități de reparație pentru motoare și ansamble mecanice pentru IAR 330 SOCAT, IAR 330 NATO, IAR 330 NAVAL (pentru misiuni SAR, ASW, ASUW), PUMA SM, pentru Emiratele Arabe Unite și PUMA de configurație VIP”. La ora actuală are în jur de 400 de angajați. În prezent, Turbomecanica este un furnizor recunoscut pe plan internațional, cu experiență în programele TRENT 700, TRENT 900 și motoare CFM, AW109/AW119, fiind activ angajată pe piața internațională, prin dezvoltarea de programe de cooperare cu companii de prestigiu din domeniul aeronautic.
În ultima zi am plecat la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Armatei (ICDA) unde comandant era contraamiralul Plaviciosu Ion-Alexandru (din 1998 ICDA- se va numi Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare). Acolo am vizitat agenția și am primit o prezentare a acesteia. În curtea agenției era o expoziție de tehnică militară făcută la ordinul generalului Stănculescu Victor când era șeful înzestrării înainte de 1989. Acolo era prezentată întreaga tehnică militară produsă de industria de apărare a Românie. Erau peste 1200 de produse de la tancuri la muniție și la armament individual de luptă. Subsecretarul de stat american Kaminski s-a oprit la o mașină de cercetare chimică realizată pe un ARO. A fost impresionat și ne-a sfătuit să o folosim pe terenurile minate acolo unde vom acționa în operațiunile PfP. Mașina a fost folosită în fosta Iugoslavie și în Irak după războiul din 2003.
După vizita la ICDA am plecat la conferința de presă de la Cercul Militar al Armatei la Sala Bizantină. Acolo a avut loc conferința de presă care a durat 45 de minute și pe care eu ”nepoliticos” am oprit-o la terminarea timpului. Trebuia să plecăm la aeroport. Generalul Popa s-au încruntat iar Kaminsky mi-a spus în drum spre aeroport: ”nimeni până acum nu m-a condus după un program așa cum ați făcut dumneavoastră domnule colonel. Vă mulțumesc pentru organizarea impecabilă”. Era mult, era puțin? Nu știu. Ceea ce am aflat după vreo 10 ani a fost ca în spatele plecării mele în SUA au fost doi oameni generalul Popa Florentin și Paul Kaminsky care s-au gândit că pot să fiu unul din oamenii care va conduce în viitor Departamentul Înzestrării Armatei. Nu a fost să fie pentru simplu motiv ca eu nu am fost implicat în politică iar aici în Balcani asta contează cel mai mult. Nu ai nevoie de carte ai nevoie de sprijin politic și de sprijinul....”cetățenesc” al serviciilor!
