Un anumit tip de carne poate forma cheaguri de sânge. Viața, pusă în pericol

Un anumit tip de carne poate forma cheaguri de sânge. Viața, pusă în pericol Sursă: Branex | Dreamstime.com

Cheagurile de sânge sunt mici aglomerări de sânge care s-au format într-un fel de gel. Deși sunt vitale pentru a ajuta la prevenirea sângerării excesive atunci când vă tăiați, unele care nu se dizolvă în mod natural pot fi periculoase.

În cazul în care, cheagurile de sânge migrează către organe precum plămânii sau inima, acest lucru reprezintă un motiv de îngrijorare serioasă. În acest context,  doctorul Justine Butler, șef de cercetare la Viva! Health, a explicat că aceste cheaguri de sânge din vene sunt adesea asociate cu leziuni, repaus prelungit la pat sau călătorii prelungite cu avionul. Totuși, în prezent, s-a demonstrat că dacă îți schimbi dieta poți să diminuezi riscurile de ți se forma cheaguri.

„Tromboza venoasă profundă sau TVP este un tip de TEV și apare atunci când se formează un cheag de sânge într-o venă profundă (de obicei la nivelul picioarelor)”, a mai spus medicul. Mai mult decât atât, există posibilitatea ca acest cheag să se rupă și să ajungă „la plămâni, acesta poate bloca aprovizionarea cu sânge acolo, ceea ce este o afecțiune care pune viața în pericol numită embolie pulmonară. Adesea subdiagnosticată, această problemă gravă, dar care poate fi prevenită, poate provoca dizabilități și moarte.”, a mai spus medicul.

Carnea roșie crește riscul de formare a cheagurilor de sânge

Potrivit doctorului Butler, carnea, în special carnea roșie și cea procesată, pot crește riscul apariției cheagurilor de sânge. De asemenea, cercetările au arătat că și stilul de viață și factorii dietetice precum obezitatea, fumatul și exercițiile fizice pot fi cauze ale formării cheagurilor. „Cercetări anterioare ale Școlii de Sănătate Publică de la Universitatea din Minnesota au descoperit că dietele în stil occidental care conțin carne roșie și procesată au fost legate de un risc crescut de TEV. În schimb, dietele care conțin multe fructe și legume au fost asociate cu un risc mai mic.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Carnea roșie include: vită, miel și oaie, porc, vițel, vânat, capră. În plus, carnea procesată se referă la carnea care a fost conservată prin afumare, întărire, sărare sau adăugare de conservanți și include: cârnați, slănină, șuncă, carne de delicatese precum salamul, pateuri sau conserve de carne.

Butler a mai adăugat că nu există alimente sau nutrienți individuali care nu par să facă o mare diferență. Totuși, dietele vegane sănătoase aduc mai multe beneficii pentru sănătatea cardiovasculară. În același timp, cercetările sugerează că pot reduce și riscul apariției cheagurilor de sânge, notează Doctorulzilei.ro.