Ultimul vis al lui Horia Moculescu. A murit fix înainte să se îndeplinească

Ultimul vis al lui Horia Moculescu. A murit fix înainte să se îndeplineascăHoria Moculescu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Moartea lui Horia Moculescu, pe 12 noiembrie 2025, la 88 de ani, a lăsat un gol imens în lumea muzicii românești. Compozitor, pianist, solist și simbol al festivalurilor de muzică ușoară, Moculescu a rămas activ până în ultimele luni de viață, chiar dacă sănătatea îi era din ce în ce mai fragilă.

„Horia Moculescu, un adevărat fenomen”

Prietenul său apropiat, prezentatorul Octavian Ursulescu, a spus că marele compozitor a avut o ultimă dorință înainte să moară, dar că nu s-a mai îndeplinit. El a declarat că Moculescu a fost un om care și-a trăit viața pe scenă și a rămas loial muzicii chiar și în clipele grele.

Octavian Ursulescu

Octavian Ursulescu. Sursa foto: EVZ

„Horia Moculescu este un nume de legendă, a fost un adevărat fenomen! A debutat pe scena festivalului de la Mamaia, cu exact 60 de ani în urmă, în 1965, și mă bucur că la ediția din acest an, a 43-a a festivalului, a fost invitat ca președinte al juriului.

În acest răstimp, a primit distincții de interpretare, dar mai ales de compoziție (multe Trofee la Mamaia), a lansat șlagăre nemuritoare.”

Octavian Ursulescu a mai spus că marele compozitor a făcut istorie la festivalul de la Mamaia și că a avut realizări unice.

„A apărut pe scenă cu propria lui orchestră (cu care în sezonul estival făcea furori la terasele din Mamaia, între care Modern, iar în restul anului la restaurantul Ambasador din București), a interpretat, cu vocea-i inconfundabilă, piesele altor creatori, cum ar fi Vasile Veselovski (”Și dacă...”) sau Dan Pavelescu… Horia Moculescu este el însuși o istorie a festivalului de la Mamaia.”

Horia Moculescu și fiica lui, Nidia.

Horia Moculescu și fiica lui, Nidia. Sursa foto Arhiva EVZ

Eșecurile care l-au marcat

Prietenul compozitorului a povestit că au existat și eșecuri care l-au marcat. „A avut și dezamăgiri, cum a fost respingerea de către selecționeri, de 2 ori (!), a marelui său șlagăr din anii 70 „De-ai fi tu salcie”, pe versurile bunului prieten și colaborator Mihai Maximilian, piesă pe care a cântat-o în 2023 la Mamaia, în duet cu fiica sa Nidia.”

El a declarat că Moculescu visa să lanseze de-a doua cărți autobiografice, „Aș mai avea ceva de spus”, dar că n-a mai apucat. Acesta a povestit că marele compozitor își dorea ca acest volum să apară în seara spectacolului „Anii mei – toamnă moculesciană”, programat pe 19 noiembrie, la Teatrul Național.

„Cum acum 2 ani a cucerit premiul I și premiul UCMR… aștepta cu nerăbdare spectacolul acestuia de la Teatrul Național din 19 noiembrie, „Anii mei – toamnă moculesciană”.”

Ultima dorință a lui Horia Moculescu

Cartea a fost tipărită cu doar două zile înainte ca artistul să moară. Ursulescu a spus că aceasta a fost ultima dorință a compozitorului: ca povestea lui de viață să ajungă la public, spusă chiar în cadrul spectacolului inspirat din creația sa.

„Dorea din tot sufletul să-și lanseze acolo cea de-a doua carte autobiografică… și pe care n-a mai apucat s-o vadă, dar pe care cu siguranță fiica sa Nidia o va dedica la acel concert”, a spus el pentru Click.