Uleiul care va fi folosit la încoronarea regelui Charles III. Conține smirnă, scorţişoară şi ulei de măsline
- Emma Cristescu
- 14 februarie 2023, 04:30
Uleiul sfânt care va fi folosit la încoronarea regelui Charles III a fost fabricat deja de un farmacist. Acesta a declarat că este vorba despre o interpretare și că a meritat tot efortul.
Uleiul sfânt care va fi folosit la încoronarea regelui Charles III a fost fabricat în secret timp de opt luni în oraşul Hull din centrul Marii Britanii. Mark Hutton, farmacist şi fost pastor, s-a inspirat dintr-o reţetă secretă care datează din secolul al XVII-lea şi din vremea lui Carol I. Jurnaliștii de la The Telegraph au declarata că este vorba de o „reinterpretare modernă”, special făcută pentru Charles.
Acest ulei conţine smirnă, scorţişoară şi ulei de măsline. Cu toate astea, oficialii din Marea Britanie nu au dezvăluit rețeta completă. Farmacistul Mark Hutton, în vârstă de 66 de ani, a declarat că a muncit la uleiul pentru Regele Charles luni întregi. „Ştiu că este un secret, dar pentru mine să fac acest ulei de încoronare, nu doar ca farmacist, ci şi ca fost om al bisericii, povestea şi sensul lui, a meritat”, a spus el.
Uleiul sfânt a fost pus în sticle de plastic care au fost sigilate. Ele sunt ascunse în pivniţa farmaciei John Bell & Croyden, situată în centrul Londrei. Regele Charles rumează să fie uns cu acest ulei după ce va depune jurământul de a respecta legea şi Biserica.
Încoronarea regelui Charles al III-lea
Palatul Buckingham a anunțat care va fi programul celor trei zile de festivități cu ocazia încoronării regelui Charles al III. După ceremonia din 6 mai de la Westminster Abbey va avea loc un concert cu o pleiadă de vedete, un „mare prânz național” şi inițiative de promovare a voluntariatului.
Încoronarea regelui Charles, în vârstă de 74 de ani, va avea loc la opt luni de la moartea Reginei Elisabetei a II, mai exact pe 6 mai, la Westminster Abbey. Ceremonia va fi condusă de arhiepiscopul de Canterbury, în prezent Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii Anglicane.
„Încoronarea este o slujbă religioasă solemnă, precum şi un prilej de sărbătoare şi spectacol”, a anunţat Buckingham Palace. Ceremonia „va fi orientată spre viitor, în timp ce va fi plină de tradiţie”. Soţia lui Charles, Camilla, va fi şi ea încoronată.