Ucraina a început demersurile pentru a se asigura că primeşte mai multe sisteme Patriot
- Maria Dima
- 26 decembrie 2022, 10:05
Ambasadorul ucrainean la Washington, Oksana Markarov, a declarat că Ucraina face demersuri pentru ca SUA să trimită Kievului mai multe sisteme de apărare antiaeriană Patriot.
"Pot să-l citez pe președintele Volodimir Zelenski, la conferința sa de presă cu Joe Biden: ''Pot să vă mulțumesc pentru sistemul Patriot, iar următorul mesaj este că avem nevoie de mai multe sisteme Patriot''. Eu sper că, în viitor, vom putea contracta unele sisteme" - a afirmat diplomatul.
Potrivit Oksanei Markarov, există deja rezultate concrete ale vizitei președintelui Volodimir Zelenski în Statele Unite. "De la plecarea președintelui din Congres, procesul de luare a deciziilor a devenit foarte activ acolo.
Avem deja rezultate concrete serioase după doar o zi de la întoarcerea în Ucraina – atât un proiect de lege privind posibilitatea de a aduce criminalii ruși în fața justiției, cât și 45 de miliarde de dolari drept asistență pentru Ucraina și un amendament pentru a autoriza procurorul SUA să folosească bunurile rusești confiscate ca ajutor pentru Ucraina și să lucreze la un pachet de securitate care să includă Patriot. Dar există multe oportunități noi" - a adăugat Markarova, citata de RBC.
Putin: "Suntem pregătiți să negociem cu toate părțile implicate"
"Rusia este pregătită să negocieze cu toate părțile implicate în războiul din Ucraina", a declarat președintele rus Vladimir Putin, acuzând Kievul și aliații săi occidentali că "refuză" să negocieze, informează "The Guardian". Într-un interviu la televiziunea de stat Rossiya 1, Putin a declarat: "Suntem pregătiți să negociem cu toți cei implicați pentru soluții acceptabile, dar depinde de ei: noi nu suntem cei care refuză negocierea".
Președintele rus a afirmat că Occidentul are scopul "să divizeze" Rusia. Putin a spus că este "100% sigur" că Rusia va distruge rachetele americane Patriot trimise în Ucraina.
Occidentul încearcă "să divizeze" Rusia în Ucraina, a spus președintele rus Vladimir Putin, după mai bine de zece luni de ofensivă militară a Kremlinului împotriva vecinului său. "Totul se bazează pe politica adversarilor noștri geopolitici, care urmăresc să divizeze Rusia, Rusia istorică", a denunțat Putin într-un interviu, asigurând că "obiectivul" Moscovei era "cu totul altul: de a uni poporul rus".
"O alertă aeriană a fost declanșată în Ucraina în această dimineață", a relatat "Ukrainska Pravda". De asemenea, "The Guardian" a precizat că "sirenele răsună în Kiev și în alte regiuni ucrainene". Administrația municipală a Capitalei ucrainene a îndemnat oamenii să meargă la adăposturi, după anunțul alertei aeriene. Primarul din Mikolaiv, în sudul țării, a avertizat și el despre alerta aeriană.
"Forțele ucrainene au respins sâmbătă mai multe atacuri rusești în diferite locații din regiunea Harkov, în Lugansk și în regiunea Donețk", a relatat "Kyiv Independent". Anunțul a fost făcut duminică de către Statul major al forțelor armate ucrainene, raportând și că armata rusă a lansat cinci rachete în peste 90 de atacuri împotriva Ucrainei, provocând victime civile și afectând infrastructura. Și tot sâmbătă, într-un alt atac rusesc în centrul orașului Herson, cel puțin zece civili au fost uciși și alți 55 au fost răniți, dintre care 18 sunt în stare gravă, conform guvernatorului Regiunii Herson, Yaroslav Yanushevych. Forțele ucrainene au lovit patru zone de comando rusești, un sistem de rachete antiaeriene S-300 și alte trei situri strategice.
"Trupele Rusiei au rănit șapte civili în regiunea Donețk", a anunțat duminică șeful Administrației militare regionale, Pavlo Kirilenko, relatează "Ukrinform". "Pe 24 decembrie, rușii au rănit șapte civili în regiunea Donețk: cinci în Bakhmut, unul în Maksimilianivka și altul în Predtechine", a spus Kirilenko, menționând că în prezent este imposibil de stabilit numărul exact al victimelor la Mariupol și la Volnovakha. (Rador)