Tudor Păcuraru: Iranul face acte de război contra NATO și UE. La asta trebuie răspuns

Tudor Păcuraru: Iranul face acte de război contra NATO și UE. La asta trebuie răspunsrachete iran / sursa foto: captură video

Colonelul SRI (r) Tudor Păcuraru a declarat pentru Sens TV că acțiunile recente ale Iranului împotriva Turciei și ale altor state membre NATO reprezintă acte de război care nu pot rămâne nesancționate.

Tudor Păcuraru critică acțiunile Iranului

„Pe mine mă amuză ce măcăne ayatolahii ăștia. Ne iau de proști. Ei chiar cred că noi suntem proștii lor? Ei atacă un stat NATO, Turcia, de două ori cu drone și rachete balistice. Atacă și Anglia, și Cipru care este deținătorul terenului pe care e baza engleză și stat al Uniunii Europene.

Noi trebuie să stăm încasatori? N-am înțeles ideea. Practic, ei fac acte de război împotriva NATO și a Uniunii Europene. La asta trebuie răspuns, automat.”

https://www.youtube.com/watch?v=qtco5iOCTEQ

Iran a atacat Turcia

Declarațiile oficialului au fost făcute imediat după ce Iranul a lansat un atac asupra Turciei, provocând îngrijorări majore la nivel internațional. Incidentul recent a implicat lansarea unui proiectil balistic din Iran, care a traversat spațiile aeriene ale Irakului și Siriei înainte de a se îndrepta spre Turcia.

Sistemele NATO de apărare aeriană și antirachetă, dislocate în estul Mării Mediterane, au interceptat și neutralizat racheta „la timp”, conform informațiilor furnizate de Ministerul Apărării de la Ankara. Este prima dată de la începutul conflictului când Iranul își îndreaptă rachetele spre un teritoriu al NATO.

atac israel iran teheran

Sursa foto: X

Ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, a declarat sâmbătă că țara sa nu va ceda în fața provocărilor și va evita implicarea directă în conflictul declanșat de atacurile Statelor Unite și Israel asupra Iranului.

„Ne opunem în mod absolut să fim atrași în acest război. Avem determinarea deplină de a nu cădea pradă provocărilor”, a spus Fidan într-o conferință de presă la Ankara, alături de omologul său din Bangladesh, Khalilur Rahman.

Se iau măsuri drastice

În urma incidentelor, Fidan a declarat că guvernul iranian a negat implicarea directă în atac, însă Ankara analizează discrepanța dintre declarații și faptele concrete. Ministrul turc a cerut reluarea negocierilor diplomatice pentru a preveni escaladarea conflictului și a avertizat că războiul ar putea amenința nu doar securitatea regională și dimensiunea umanitară, ci și stabilitatea economică globală.

De asemenea, Fidan a criticat politica Israelului, acuzând prim-ministrul Benjamin Netanyahu că prin „politicile sale expansioniste și ideologia sa fundamentalistă” contribuie la generarea tensiunilor din regiune. Oficialul turc a mai avertizat că aceste strategii ar putea atrage și alte state, precum Libanul, într-un conflict cu consecințe umanitare grave.

4
4
Ne puteți urmări și pe Google News