Avionul Tarom. Sursă foto: facebook.com/BoardingPass.ro
Din cuprinsul articolului
Tarom 35. Pe 4 februarie 1970, România era zguduită de o tragedie aviatică pe care timpul aproape a șters-o din memorie. Un avion TAROM care decolase de pe Aeroportul Băneasa către Iugoslavia s-a prăbușit la scurt timp după decolare, în apropiere de Otopeni. La bord se aflau nouă membri ai echipajului și 15 pasageri. Nimeni nu a supraviețuit.
Accidentul a fost ținut departe de ochii publicului, într-o epocă în care regimul controla atent informația. Zborul 35 nu este amintit astăzi precum alte tragedii. Cu toate acestea, el a marcat profund istoria aviației românești. Evenimentul ridică încă multe semne de întrebare, iar documentele rămân puține.
Începutul unei zile fatale. Zborul obișnuit TAROM 35 devine o tragedie
Zborul TAROM 35 era programat să plece din București spre Belgrad. Era un zbor de linie, aparent obișnuit. Aeronava era de tip Antonov An-24, un avion sovietic des utilizat de compania aeriană în acea perioadă. Dimineața zilei de 4 februarie era rece și cu ceață densă, dar condițiile nu păreau să fie ieșite din comun. Nimic nu prevestea ce avea să urmeze.
Compania aeriană românească opera frecvent zboruri interne și externe în acea perioadă. Era chiar una dintre cele mai active companii de stat din Europa de Est. Pasagerii erau diplomați, funcționari și oameni de afaceri. Avionul a decolat de pe aeroportul Băneasa la ora 8:55. Nu au fost semnalate probleme în primele minute de zbor.
Totuși, la scurt timp după decolare, aeronava TAROM a întâmpinat probleme grave. După doar câteva minute, a pierdut altitudine și s-a prăbușit într-o zonă mlăștinoasă de lângă Otopeni. Impactul a fost devastator, iar echipele de intervenție au fost chemate de urgență.
Aeronava TAROM Antonov An-24. Sursa foto: Wikipedia
Moartea, venită subit din ceață
Accidentul a avut loc la doar 10 kilometri de aeroportul Otopeni. Aeronava s-a prăbușit aproape vertical, lovind solul cu o forță uriașă. Explozia rezultată a distrus complet avionul, iar epava s-a împrăștiat pe o rază largă. Martorii spun că au auzit un zgomot puternic și au văzut o coloană de fum.
TAROM nu a emis imediat un comunicat oficial. Autoritățile au restricționat accesul presei la locul accidentului. În acea perioadă, regimul comunist controla cu strictețe informațiile care ar fi putut afecta imaginea țării. În consecință, detaliile despre tragedie au rămas vagi și incomplete. Chiar și astăzi sunt multe întrebări legate de evenimentul tragic din februarie 1970.
Din păcate, nicio persoană aflată la bordul avionului nu a supraviețuit. Echipele de salvare au lucrat ore în șir printre fiare contorsionate și noroi pentru a recupera rămășițele victimelor. Impactul emoțional asupra familiilor victimelor a fost uriaș, iar multe dintre ele nu au primit explicații clare. Se încerca menținerea accidentului aviatic în umbră, fără să se creezi prea mare vâlvă.
Ancheta desfășurată în urma prăbușirii aeronavei TAROM s-a derulat în umbră
Ancheta oficială nu a fost niciodată făcută publică în totalitate. Surse neoficiale au menționat erori de pilotaj sau probleme tehnice. Altele au speculat o defecțiune la sistemul de navigație. TAROM nu a oferit un punct de vedere detaliat în acea perioadă, iar autoritățile au preferat tăcerea.
Potrivit unor specialiști în aviație, Antonovul folosit de compania românească avea un istoric de incidente minore. Totuși, lipsa transparenței a alimentat numeroase teorii. În arhivele deschise după 1989, accidentul apare menționat doar fugitiv, fără concluzii clare sau analize tehnice complete. Din cauza acestui mister au început să apară și diverse teorii conspirative. Unii vorbeau despre un asasinat, alții despre un atentat. Niciuna dintre acestea nu a fost confirmată.
Chiar și astăzi, cazul nu este menționat în site-urile oficiale ale companiei TAROM sau ale autorităților de aviație civilă. Lipsa de informații a transformat această tragedie într-un mister, pierdut în ceața groasă a unei epoci în care adevărul era cenzurat. Nici familiile celor decedați nu au primit prea multe explicații. Unii dintre ei au aflat despre accident de la cunoscuți sau din zvonuri. În anii următori, unele familii au încercat să afle mai multe. Au scris scrisori către compania aeriană și către Ministerul Transporturilor, dar răspunsurile au fost fie vagi, fie inexistente. Durerea lor a fost dublată de frustrarea de a nu ști ce s-a întâmplat cu adevărat.
Dosare cu informații secrete. Sursa foto: Freepik.com
Aviația românească din 1970 și lecțiile care nu au fost învățate
La începutul anilor ’70, TAROM se afla într-o etapă de modernizare. Compania achiziționa aeronave noi, în principal de producție sovietică. Personalul era bine pregătit, dar echipamentele aveau frecvent probleme. Standardele de siguranță nu erau comparabile cu cele din Vest. Regimul comunist promova imaginea companiei aeriene ca simbol al progresului socialist. Fiecare accident era considerat un eșec politic și trebuia ascuns. Din această cauză, tragedii precum cea de la Otopeni au fost tratate în tăcere. Scopul era menținerea unei imagini perfecte în exterior.
Zborul 35 nu a fost singurul accident aviatic din acea perioadă. Alte avioane ale companiei de stat s-au prăbușit în condiții similare. Totuși, acest accident a fost deosebit de grav din cauza numărului de victime și a modului brutal în care avionul s-a dezintegrat la impact. Accidentele aviatice trebuie analizate cu atenție pentru a preveni tragedii viitoare. În cazul zborului 35, lipsa unei anchete publice a blocat orice șansă de învățare. Nu s-au emis recomandări, nu s-au schimbat proceduri, nu s-au recunoscut greșeli.
TAROM ar fi trebuit să își asume responsabilitatea, chiar și într-un sistem politic restrictiv. O companie aeriană are obligația morală de a trata cu respect victimele și familiile lor. Tăcerea nu înseamnă protecție, ci uitare. Astăzi compania de stat încearcă să supraviețuiască într-o piață competitivă. Din acest motiv este vital ca trecutul să nu fie ignorat. Istoria companiei trebuie cunoscută în întregime – cu realizări, dar și cu tragedii, potrivit ASN.
