Topul celor mai aglomerate orașe din lume! Bucureștiul a scăzut considerabil în top față de anul 2020
- Ramona Rotaru
- 8 decembrie 2021, 19:27
Inrix, o firmă de analiză a transporturilor, a făcut un top 1.000 cu cele mai aglomerate orașe ale lumii. Clasamentul a fost întocmit în funcție de timpul petrecut în trafic. Bucureștiul nu putea lipsi din acest top, însă el nu se află printre primele 10 țări, așa cum a fost anul trecut, ci cu o treaptă mai jos.
Traficul aglomerat este una dintre problemele cu care ne confruntăm toți, indiferent din ce oraș provenim. Cel mai adesea petrecem mai mult timp în mașină atunci când orele de vârf ne prind în trafic. Totuși, sunt orașe unde, indiferent de momentul zilei, mașinile circulă bară la bară. De când a început pandemia, orașele sunt puțin mai libere, asta pentru că elevii fac ore în mediul online, iar mulți dintre părinți au optat pentru un job de acasă.
Conform studiului realizat de cei de la Inrix, valorile traficului global din 2021 sunt sub cele înregistrate în 2019, însă le depășesc pe cele din 2020. Acest lucru înseamnă o redresare a economiei, dar și o revenire la viața normală și la locurile de muncă fizice. În ceea ce privește deplasarea rutieră în Europa, ea începe să se apropie de valorile avut înainte de începerea pandemiei de COVID-19. Principalul motiv este relaxarea restricțiilor de călătorie începând cu jumătatea lui 2021.
Față de topul realizat în 2020, Bucureștiul a scăzut în ceea ce privește traficul, însă alte mari orașe au crescut considerabil. Acum, prima poziție din top este ocupată de Londra, care anul trecut se afla pe locul 16.
Top 20 cele mai aglomerate orașe din lume
1. Londra - timp petrecut în trafic, pe an: 148 ore. Locul ocupat în 2020: 16
2. Paris - timp petrecut în trafic, pe an: 140 ore. Locul ocupat în 2020: 6
3. Bruxelles - timp petrecut în trafic, pe an: 134 ore. Locul ocupat în 2020: 25
4. Moscova - timp petrecut în trafic, pe an: 108 ore. Locul ocupat în 2020: 4
5. New York - timp petrecut în trafic, pe an: 102 ore. Locul ocupat în 2020: 3
6. Chicago - timp petrecut în trafic, pe an: 104 ore. Locul ocupat în 2020: 7
7. Roma - timp petrecut în trafic, pe an: 107 ore. Locul ocupat în 2020: 18
8. Bogota - timp petrecut în trafic, pe an: 94 ore. Locul ocupat în 2020: 1
9. Palermo - timp petrecut în trafic, pe an: 109 ore. Locul ocupat în 2020: 23
10. Istanbul - timp petrecut în trafic, pe an: 88 ore. Locul ocupat în 2020: 33
11. București - timp petrecut în trafic, pe an: 98 ore. Locul ocupat în 2020: 2
12. Lyon - timp petrecut în trafic, pe an: 102 ore. Locul ocupat în 2020: 34
13. Philadelphia - timp petrecut în trafic, pe an: 90 ore. Locul ocupat în 2020: 5
14. Rostov-on-Don - timp petrecut în trafic, pe an: 97 ore. Locul ocupat în 2020: 28
15. Budapesta - timp petrecut în trafic, pe an: 92 ore. Locul ocupat în 2020: 30
16. Dublin - timp petrecut în trafic, pe an: 89 ore. Locul ocupat în 2020: 20
17. Turin - timp petrecut în trafic, pe an: 93 ore. Locul ocupat în 2020: 13
18. Boston - timp petrecut în trafic, pe an: 78 ore. Locul ocupat în 2020: 36
19. Bursa - timp petrecut în trafic, pe an: 82 ore. Locul ocupat în 2020: 454
20. Saint Petersburg - timp petrecut în trafic, pe an: 75 ore. Locul ocupat în 2020: 11.