Top 25 cele mai bune spitale din lume. Câte sunt în Europa
- Maria Dima
- 9 martie 2023, 23:25
Accesul la asistență medicală bună este în mod constant una dintre îngrijorările principale, atunci când votăm sau suntem bolnavi și avem nevoie de cele mai bune tratamente disponibile.
În ultimii cinci ani, "Newsweek", în parteneriat cu compania de date "Statista", a clasificat cele mai bune spitale din lume.
Dacă luăm în considerare ce au implicat acești ultimi cinci ani - izbucnirea pandemiei, primul mare război pe care l-a văzut Europa în secolul al XXI-lea, care, la rândul său, a exacerbat inflația, o criză energetică, costul vieții și reduceri de finanțări -, a fost o perioadă de mare presiune pentru asistența sanitară.
"Newsweek" a analizat 2.300 de spitale din 28 de țări și a enumerat primele 250 - lista include și spitale de specialitate și compară concurenții în ceea ce privește cercetarea, inovația, standardele de îngrijire și coerența.
Țările au fost alese pe baza anumitor factori, inclusiv nivelul de trai, speranța de viață, populația, numărul de spitale și disponibilitatea datelor.
Peste 80.000 de experți medicali au participat la un sondaj online și a fost luate în considerare și feedback-urile pacienților: totodată, rezultatele se bazează și pe parametrii de calitate, cum ar fi evaluările de igienă.
Potrivit "Newsweek", "cele mai bune spitale din lume atrag în mod constant oamenii și oferă cele mai bune rezultate pentru pacienți, precum și cele mai noi terapii și cercetări importante: dintre toate spitalele din lume, relativ puține pot face toate aceste lucruri la an după an".
Care sunt spitalele europene din top 10?
Cele mai bune spitale de pe continent, potrivit cercetărilor, au fost găsite în Suedia, Germania și Franța, care au ocupat primele locuri în clasamentul final european.
Spitale: Locație Punctaj
- Karolinska Universitetssjukhuset Solna, Suedia 90.00%
- Universitätsmedizin Berlin Berlin, Germania 93.49%
- AP-HP - Hôpital Universitaire Pitié Salpêtrière Paris, Franța 95.14%
- Universitätsspital Zürich Zürich , Elveția 94.80%
- Universitätsklinikum Heidelberg Heidelberg, Germania 92.37%
- Centre Hospitalier Universitaire Vaudois Lousanne, Elveția 89.80%
- Universitätsspital Basel Basel, Elveția 89.50%
- AP-HP - Hôpital Européen Georges Pompidou Paris, Franța 86.85%
- Klinikum rechts der Isar der Technischen Universität München, Germania 87.09%
- Aarhus Universitetshospital Aarhus, Danemarca 93.07%
- Rigshospitalet - København Copenhaga, Danemarca 92.64%
- Allgemeines Krankenhaus der Stadt Wien - Medizinischer Universitätscampus
Viena, Austria 88.00%
- LMU Klinikum München, Germania 86.60%
- Medizinische Hochschule Hanover Hanovra, Germania 86.02%
- Amsterdam UMC Amsterdam, Olanda 96.30%
- Oslo Universitetssykehus Oslo, Norvegia 92.00%
- Policlinico Universitario A. Gemelli Roma, Italia 93.95%
- Helsinki University Hospital Helsinki, Finlandia 92.00%
- CHU Lille Hôpital Claude-Huriez Lille, Franța 82.53%
- St. Thomas' Hospital Londra, UK 89.40%
- Universitätsklinikum Hamburg-Eppendorf Hamburg, Germania 84.78%
- UMC Utrecht Utrecht, Olanda 93.08%
- UZ Leuven Leuven/Pellenberg, Belgia 94.00%
- Hospital Universitario La Paz Madrid, Spania 93.82%
- Turku University Hospital Turku, Finlanda 89.32%
Spitalul suedez Karolinska Universitetssjukhuse din Solna s-a clasat pe locul 6 la general, cel mai bun din Europa. Spitalul Universitar lucrează cu studenți la Medicină și profesori ai celebrului Karolinska Institutet și singur reprezintă cea mai mare parte a cercetării medicale academice din țară.
Charité - spitalul asociat Universitätsmedizin Berlin - s-a clasat pe locul 7 la general: este unul dintre cele mai mari spitale de predare din Europa și a produs mai mult de jumătate dintre laureații țării cu Premiul Nobel pentru Medicină și Fiziologie.
AP-HP din Paris - Hôpital Universitaire Pitié Salpêtrière a obținut locul 8: este recunoscut la nivel internațional pentru cercetările sale în tulburările sistemului nervos, oncologie, tratamente de urgență și îngrijire a vârstnicilor.
În total, țările europene cu spitale de rang înalt au fost Germania, Elveția și Franța.
Ce țară are cele mai bune spitale?
Primele patru locuri pe lista "Newsweek" și "Statista" sunt dominate de spitalele din SUA.
Pe primul loc este Clinica Mayo din Rochester, Minnesota - dacă ați căutat vreodată simptome pe Google, sunt șanse să fi auzit de Clinica Mayo, deoarece grupul are articole și sfaturi despre aproape fiecare afecțiune.
Clinica Rochester Mayo este recunoscută pe scară largă ca fiind cea mai bună în domeniul sănătății, inclusiv cancer, sănătatea inimii, geriatrie, ginecologie și neurologie.
Pe locul doi, "Newsweek" a numit Clinica Cleveland din Ohio, al treilea a fost Spitalul General Massachusetts din Boston, iar al patrulea a fost Spitalul Johns Hopkins din Baltimore.
În total, Statele Unite ocupă 10 poziții printre primele 25 și 46 dintre cele 250 de spitale din lume. (Rador)