Departe de mine vreo manifestare de simpatie față de Vlad Voiculescu. Dincolo de parcursul profesional ciudat, care pare facilitat de numeroasele legături are rubedeniilor sale cu sistemul comunist și, mai ales, cu Securitatea, rolul de cabotin pe care l-a jucat în primul mandat de Ministru al Sănătății, când era mai preocupat să „dea bine pe cameră” decât de soarta pacienților și a spitalelor, a părut nu doar forțat, ci de-a dreptul scabros.

Vlad Voiculescu e foarte preocupat de imagine

Evident, Vlad Voiculescu e foarte preocupat de imagine, astfel încât își cultivă, cu sprijin deloc de neglijat, un cult al personalității. „Magicianul”, cum e alintat de apropiați, are țeluri  mărețe și oameni puternici care îl promovează cu destoinicie (cum ar fi celebrul „Rege al Medicamentelor, Nic Voiculescu, care îi este văr). Și nu ezită să-și calce în picioare angajamentele, atunci când oportunismul dictează astfel.

După ce, inițial, acceptase funcția de Viceprimar al Capitalei, l-a lăsat pe Nicușor Dan cu ochii în bec, imediat ce i s-a propus Ministerul Sănătății. Însă modul în care a ieșit din jocurile de putere de la Primărie a fost demn de o operă caragielească: lamentându-se, nevoie mare, că partenerul său de echipă nu i-a răspuns la telefon.

Preocupat în permanență de imaginea sa în spațiul public, Magicianul a înțeles că românii nu văd cu ochi buni felonia. Astfel că, aplicând principiul străvechi conform căruia „cea mai bună apărare e atacul”, a aruncat pisica în curtea lui Nicușor Dan. Chapeau!

Dincolo de aceste aspecte ce anvizajează fibra morală a lui Vlad Voiculescu, circul rocambulesc făcut de PSD la citirea moțiunii împotriva sa a fost o mostră de escaladare a Culmilor Cinismului.

Deși PSD-iștii au făcut o demonstrație de forță, mandatându-l chiar pe profesorul Alexandru Rafila să dea glas textului moțiunii în Plen și împărțind pancarte cu lozinci pentru a fi fluturate de parlamentari, moțiunea nu a părut a fi altceva decât un gest politicianist prin care PSD să amintească electoratului că: a) încă există și b) încă e principalul partid de opoziție. Un gest simbolic, dar necesar, atunci când, în spațiul public, majoritatea vociferărilor împotriva Puterii vin de la George Simion sau Diana Șoșoacă.

Electoratul pe care AUR vrea să-l atragă de partea sa este electoratul PSD

Atât Marcel Ciolacu, cât și Vasile Dâncu, știu bine că electoratul pe care AUR vrea să-l atragă de partea sa este electoratul PSD.

Astfel că, mirosind pericolul dat de vizibilitatea tot mai mare a mesajelor AUR pe posturile de televiziune și site-urile de știri, liderii PSD (dacă putem să îi numim pe dl. Ciolacu sau dl. Grindeanu „lideri”) au realizat că o mișcare de forță, prin care să contrabalanseze atenția, era nu doar necesară, ci chiar vitală pentru a nu pierde și mai multe procente.

Electoratul PSD a realizat că actuala conducere joacă la dublu: în public, contestă Coaliția de dreapta.

În privat, așa cum a arătat și expozeul Vioricăi Dăncilă, negociază funcții și așteaptă în anticamera Sistemului, cu speranța că vor fi invitați la Guvernare la momentul oportun.

Liviu Dragnea măcar stătea la șpriț cu Statul Paralel. Juca tenis cu Coldea, împărțea șoriciul cu Koveși și stătea la masă cu George Maior. Ci

olacu și Grindeanu, în schimb, se gudură pe lângă Sistem precum pisica pe lângă ghemul de lână.

Oare parlamentarii, primarii și consilierii locali ai PSD nu văd de cine este astăzi condus cel mai mare partid din România?

Un fost detractor, care s-a baricadat în Guvern cum se baricadau ipohondrii în case când a izbucnit pandemia,  atunci când i-a fost retras sprijinul politic, un fost Vicepremier al lui Cioloș (Dâncu), un fost dezertor spre tabăra Ponta (sau fiu rătăcit, eufemismic vorbind – Tudose) și un ipochimen care are o viziune politică la fel de lungă precum barbișonul său.

În ultimul an al guvernării liberale, pe care au facilitat-o ab intio, ori de câte ori au fost în postura de forță din care să facă opoziție, s-au ascuns prin birouri, singura opoziție fiind cea verbală, manifestată prin cuvântări găunoase la televizor.

Politizarea sistemului de sănătate publică

Revenind la moțiunea PSD, unele dintre aspectele enunțate în text ar fi demne de luat în calcul, dacă am suferi toți de amnezie retrogradă și nu am cunoaște lungul șir de evenimente care au dus la așa numitul „dezastru din sănătate”. Politizarea sistemului de sănătate publică este un efect direct al tuturor măsurilor luate de guvernările PSD care s-au perindat pe la Palatul Victoria.

Incendiul de la Matei Balș, o tragedie în adevăratul sens al cuvântului, a avut loc în spitalul condus vreme de două decenii de Adrian Streinu Cercel, care a renunțat la post pentru a deveni senator PSD. Adrian Streinu Cercel este cel care în primăvară, în plină stare de urgență, vorbea despre necesitatea unei legi prin care „managerii de spitale să aibă imunitate pentru achizițiile făcute în pandemie”.

Dând firul mai înapoi, ne amintim cu comizerație de tragedia de la Colectiv, când Ministru al Sănătății era nimeni altul decât PSD-istul Nicolae Bănicioiu. „Avem de toate”, le spunea cu emfază dl. Bănicioiu rudelor victimelor internate în stare critică prin spitale. Și aveau. Dacă prin „de toate” dl. Bănicioiu se referea la nosocomiale, la bacterii care mișunau pe pacienți, la dezinfectanți diluați de mii de ori, la mucegai pe pereți și paturi ruginite. Aveau de toate, mai puțin dotări corespunzătoare, medicamente, condiții de muncă decente pentru medici și necesare pentru pacienți.

Dezastrul din sănătate, provocat de PSD

„Dezastrul din sănătate” nu a fost patronat de PSD. El a fost provocat de PSD. Indiferent de numele arghilofililor celor care l-au inițiat, girat și menținut în ultimii 31 de ani de la căderea comunismului. Deprofesionalizarea medicilor și profesorilor, lăsarea spitalelor în paragină, mișculațiile făcute cu manageri de spitale și directori de institute, care au dus la devalizarea bugetului alocat sănătății, epidemia de incompetență de la Casa de Asigurări de Sănătate șamd.

Peste 7 miliarde de euro plătesc anual românii pentru contribuțiile la CAS. Iar când boala lovește și au nevoie de îngrijire medicală, se lovesc la fiecare colț de spital de sintagma „nu sunt bani”.

Pentru analize, pentru medicamente, pentru operații, pentru îngrijire paleativă, pentru nimic.

Mulți români, dincolo de contribuția la CAS, au înțeles acest fapt și au mers către centrele private de sănătate, care oferă abonamente, condiții decente în spitale, atenție alocată nevoilor pacientului, dotări moderne și soluții, în răspăr cu cozile umilinței din spitalele publice, unde oamenii așteaptă ore în șir pentru un RMN sau o radiografie.

Însă majoritatea nu își permit acest lux. Ce a făcut PSD pentru a remedia aceste aspecte?

Sau pentru a corija un alt dezastru, produs de actualul liberal Emil Boc, care între 2009 și 2012 a închis sute de policlinici și spitale, pacienții fiind nevoiți să se deplaseze acum zeci de kilometri până la cel mai apropiat spital, unde aglomerează și mai mult camerele de urgență și pun presiune pe medici.

Moțiunea PSD este despre cinism și tupeu

Luând în calcul aceste considerente, moțiunea PSD nu este despre „dezastrul din sănătate” sau despre Vlad Voiculescu. Moțiunea PSD este despre cinism și tupeu. Nici un PSD-ist din România nu are dreptul să vorbească despre sistemul de sănătate și modul în care arată el astăzi. Cu atât mai puțin un accesoriu la brelocul lui Dragnea, postură pe care Sorin Grindeanu a primit-o bucuros, dar din care s-a desprins cu greu, ținându-se cu mâinile și dinții de biroul de mahon, fiind nevoie de forceps pentru a-l înlătura de la frâiele unei puteri pe care avea doar iluzia că o exercită.

Adrian Wiegner, deputat USR (partid despre care oricine cunoaște pozițiile mele publice știe că sunt unul dintre cei mai aprigi critici), a portretizat cel mai bine despre ce este moțiunea PSD: „Este o mostră de oportunism politic. Moțiunea este un rechizitoriu la adresa unui om care a preluat cu 50 de zile în urmă un sistem sanitar cu o proastă guvernanță. Este consecința faptului că ați pus în centrul sistemului politrucul. Ați blocat constant toate proiectele de ameliorare a sănătății românilor. Ați sufocat România cu clientelă de partid. Ați mărit veniturile medicilor, dar vulnerabilitățile au rămas aceleași. Nu aveți autoritatea morală să vorbiți despre competență și responsabilitate în sistemul de sănătate.”

Cum va arăta mandatul de Ministru al Sănătății al lui Vlad Voiculescu

E greu de prevăzut cum va arăta mandatul de Ministru al Sănătății al lui Vlad Voiculescu. Dacă „Magicianul” se va debarasa de legăturile primejdioase în care a fost și încă este implicat și va avea bărbația și perspicacitatea de a se lua la trântă cu aceia care au tot interesul să conserve status quo-ul din sănătate. Apologeții săi, nu puțini, îi iartă momentan nevolniciile, însă, pe termen lung, în lipsa rezultatelor concrete, se vor întoarce împotriva sa cu aceeași vehemență cu care astăzi îl susțin, căci marile speranțe produc, ulterior, marile dezamăgiri.

Cea mai mare problemă a sistemului de sănătate

Cea mai mare problemă a sistemului de sănătate este subfinanțarea, la care se adaugă politizarea, lacunele legislative și, nu în ultimul rând, lipsa procedurilor din spitale. Discuția despre privatizare nu ar trebui lansată nici în glumă, pentru că ea ar crea mai multe probleme, decât soluții.

Vlad Voiculescu are mai puțin de două luni (pe lângă mandatul din 2016) de când s-a așezat în fotoliul de ministru. Dacă vrem să învățăm din greșelile trecutului, e important să înțelegem că oamenii trebuie lăsați să-și implementeze viziunea, nu schimbați înainte de a se usca cerneala pe decretul de numire. Aceeași meteahnă autohtonă a dus la un alt dezastru, la fel de mare, anume dezastrul din educație, unde miniștri au fost schimbați, în ultimii 30 de ani, ca șosetele, înainte de a apuca să ducă la bun sfârșit o serie de reforme imperios necesare, care în statele vestice își dovedesc eficiența de decenii, dar nouă ne par utopice chiar și astăzi.

E dificil de prevăzut cum se va termina mandatul lui Vlad Voiculescu

E dificil de prevăzut cum se va termina mandatul lui Vlad Voiculescu în fruntea Sănătății. Dar faptul că toate tunurile sunt puse pe el, inclusiv de la partenerii din Coaliția de guvernare, deși nu are nici două luni de când a preluat mandatul, transmite semnalul că ceva – sau pe cineva – a început să deranjeze. Ori, în România, știm cu toții că doar atunci când deranjezi poți schimba ceva. În bine sau în rău, e drept.

Din acest considerent, evaluarea lui Vlad Voiculescu nu are autoritatea morală să o facă PSD, care în materie de sănătate nu doar că nu a schimbat ceva în bine, ci a distrus și ceea ce, târâș grăbiș, încă mai funcționa.

În disperarea de a se credibiliza în fața propriilor membri și propriului electorat, cu sabia lui Damocles, reprezentată de migrația către AUR, ce le atârnă sfidător deasupra capului, care va fi următoarea măsură a PSD? Să depună o moțiune împotriva istoriei, aceea care ne arată cine au fost contribuitorii și beneficiarii direcți ai „dezastrului din sănătate”?