Tentativă de asasinat pusă la cale de Rusia, dejucată de SBU: mai mulți agenți arestați

Tentativă de asasinat pusă la cale de Rusia, dejucată de SBU: mai mulți agenți arestațiSBU/ Sursa foto Arhiva EVZ

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că a reușit să destructureze o rețea afiliată serviciilor de informații militare ale Rusiei, prevenind astfel o serie de asasinate care ar fi putu fi comise pe teritoriul ucrainean, informează united24media.com.

Rusia, implicată într-o tentativă de asasinat, descoperită și oprită de SBU

Mai exact, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele de agenți implicați în planificarea unor asasinate țintite. Potrivit instituției, în timpul operațiunii a fost neutralizat un atacator rus care a opus rezistență la arestare și a fost ucis, iar alte peste zece persoane au fost reținute.

Acțiunea a fost desfășurată cu participarea contrainformațiilor militare, a direcției principale de investigații a SBU, a forțelor speciale, precum și a echipelor din regiunile Donețk și Luhansk. Suspecții ar fi pregătit eliminarea unor personalități ucrainene importante din mai multe zone ale țării.

Conform SBU, membrii grupării monitorizau atent locațiile și traseele unor lideri militari și civili, iar informațiile colectate erau transmise coordonatorului rețelei, denumit „rezident”. Agentul rus recrutat în orașul Poltava, avea misiunea de a centraliza datele și de a le raporta autorităților ruse.

Agenții implicați pregăteau atacuri cu dispozitive explozive improvizate

De asemenea, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a mai anunțat că agenții implicați pregăteau atacuri cu dispozitive explozive improvizate, pe care intenționau să le monteze fie sub autoturisme, fie în apropierea locuințelor persoanelor vizate. În cazul în care explozibilii nu ar fi detonat, planul prevedea ca atacatorul să recurgă la împușcarea țintelor de la distanță mică.

Agent rus

Agent rus capturat. Sursa foto: SBU

Printre persoanele aflate pe lista potențialelor victime s-ar fi numărat Serhii Sternenko, consilier și voluntar al Ministerului Apărării din Ucraina, precum și Illya Bohdanov, cetățean rus care luptă de partea Ucrainei încă din 2014.

Potrivit informațiilor furnizate de SBU, suspectul — un cetățean rus — ar fi fost instruit într-o bază a serviciului de informații militare GRU situată în regiunea Donețk, aflată temporar sub ocupație. Ulterior, acesta ar fi fost infiltrat ilegal pe teritoriul controlat de autoritățile ucrainene.

Suspectul avea arme de foc, muniție, reportofoane, echipamente IT și sisteme de supraveghere video

În urma perchezițiilor efectuate la locațiile asociate suspectului, anchetatorii au descoperit și confiscat arme de foc, muniție, reportofoane, echipamente IT și sisteme de supraveghere video, toate considerate probe ale colaborării sale cu serviciile de informații ale Federației Ruse.

Cu o zi înainte, pe 23 martie, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat, printr-un comunicat oficial, că a identificat un ofițer de informații militare din Ungaria, suspectat că ar fi coordonat o rețea de spionaj descoperită în regiunea Transcarpatia în primăvara anului 2025.

Potrivit contrainformațiilor ucrainene, rețeaua ar fi fost condusă de Zoltan Andre, descris ca membru al serviciilor de informații militare ungare. Acesta ar fi supervizat o grupare de agenți însărcinați să colecteze date sensibile privind capacitățile de apărare ale regiunii, starea de spirit socială și politică, precum și reacția posibilă a populației locale în eventualitatea unei intervenții militare din partea Ungariei.

Ne puteți urmări și pe Google News