turisti

Un turist este o persoană care călătorește pentru plăcere, afaceri sau alte scopuri, pentru o perioadă de cel puțin 24 de ore, într-o altă localitate sau țară decât cea de reședință obișnuită. Această călătorie implică în mod obligatoriu cel puțin o înnoptare la destinație.

Domeniul Săvârșin a fost deschis publicului. Cu ce surprize sunt întâmpinați turiștii

Domeniul Săvârșin a fost deschis publicului. Cu ce surprize sunt întâmpinați turiștii

Domeniul de la Săvârșin se găsește în așteptarea vizitatorilor. El a fost deschis pentru prima oară entru public. Turiștii pot vizita parcul domeniului, Casa Musafirilor și automobilele Regelui Mihai. Domeniul...

Minune în ziua de Paști pentru un turist care și-a făcut un selfie. A scăpat ca prin urechile acului

Minune în ziua de Paști pentru un turist care și-a făcut un selfie. A scăpat ca prin urechile acului

În încercarea de a face un selfie, un turist, în vârstă de 28 de ani, s-a expus unui pericol major. Doar printr-o minune acesta a scăpat din ghearele morții. Un...

Turiștii francezi care au plecat în adidași pe munte au fost recuperați de salvamontiști

Turiștii francezi care au plecat în adidași pe munte au fost recuperați de salvamontiști

Mai mulți turiști au rămas blocaţi pe traseul Jepii Mici din Bucegi, într-o zonă cu risc mare de alunecare. Turiştii francezi care au rămas blocaţi, sâmbătă după-amiază, pe traseul Jepii...

Salvamontiștii, în alertă maximă. Mai mulți turiști străini, blocați într-o zonă de mare risc

Salvamontiștii, în alertă maximă. Mai mulți turiști străini, blocați într-o zonă de mare risc

Mai mulți turiști au rămas blocaţi pe traseul Jepii Mici din Bucegi, într-o zonă cu risc mare de alunecare. Sâmbătă după-amiaza, șapte turişti au rămas blocaţi pe traseul Jepii Mici...

Terasele de la malul mării, luate cu asalt de turiști. Prima relaxare

Terasele de la malul mării, luate cu asalt de turiști. Prima relaxare

Terasele din Mamaia şi din Portul Tomis s-au dovedit neîncăpătoare pentru turiştii veniţi în Constanţa de 1 Mai, care le-au luat cu asalt profitând şi de vremea plăcută de la...

Au plecat la petrecere în Vama Veche și au primit amenzi de la poliție. Ce au găsit oamenii legii

Au plecat la petrecere în Vama Veche și au primit amenzi de la poliție. Ce au găsit oamenii legii

Polițiștii dar și jandarmii au împărțit amenzi vineri seara, după ce au intrat în localurile din Vama Veche la ora 22:00 și i-au găsit pe petrecăreți în toiul distracției. Oamenii...

Se deschide sezonul estival. 35.000 de turiști sunt de 1 mai și Paște pe Litoral

Se deschide sezonul estival. 35.000 de turiști sunt de 1 mai și Paște pe Litoral

Aproximativ 35.000 de turişti sunt aşteptaţi să sosească pe litoral în minivacanţa de Paşte şi 1 Mai. Turiștii trebuie să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului Sars-Cov-2. Cluburile vor...

Reguli pentru absolut toți românii care fac asta de 1 Mai. Ce trebuie să știi dacă mergi la mare în mini-vacanță

Reguli pentru absolut toți românii care fac asta de 1 Mai. Ce trebuie să știi dacă mergi la mare în mini-vacanță

Modul în care se va putea petrece mini-vacanța de 1 Mai și de Paște pe litoral a fost detaliat de către secretarul de stat din Ministerul Economiei și Turismului, Paul...

Schimbare de ultimă oră privind regulile de intrare în Grecia. Ce trebuie să știe turiștii români

Schimbare de ultimă oră privind regulile de intrare în Grecia. Ce trebuie să știe turiștii români

Odată cu apropierea sezonului estival, Grecia, una dintre destinațiile favorite de vacanță ale românilor schimbă regulile de intrare în țară.  Astfel, de luni dimineață, de la ora 06:00, se intră...

Lista țărilor care își deschid granițele pentru turiști

Lista țărilor care își deschid granițele pentru turiști

ANSA. Odată cu apropierea verii, crește şi dorința de a călători, sau de a organiza o vacanță. Multe țări sunt deja deschise turismului internațional și altele sunt pe cale să...

O țară UE dă 200 de euro românilor care vin în vacanță. Măsuri disperate pentru salvarea turismului

O țară UE dă 200 de euro românilor care vin în vacanță. Măsuri disperate pentru salvarea turismului

Pandemia Covid-19 a lovit dur turismul din întreaga lume și economiile țărilor dependente de acest sector. Așa se face că unele state au început să facă mari eforturi pentru a...

Restricții. Adio, distracție la munte și la mare în minivacanta de Paște

Restricții. Adio, distracție la munte și la mare în minivacanta de Paște

Vremea s-a încălzit și românii își fac deja planuri pentru vacanța de 1 mai. Vacanță care coincide în cest an și cu Sărbătorile de Paște. La multe sau la mare,...

Ce trebuie să știe românii care vor să meargă la mare în minivacanța de Paște. Anunțul autorităților

Ce trebuie să știe românii care vor să meargă la mare în minivacanța de Paște. Anunțul autorităților

Noul sezon estival va începe odată cu prima zi a lunii Mai și coincide cu minivacanța de Paște. Ce au anunțat autoritățile din Constanța. Autoritățile din Constanța se pregătesc pentru...

Controale la sânge în acest weekend pe Valea Prahovei. Mobilizare fără precedent a autorităților

Controale la sânge în acest weekend pe Valea Prahovei. Mobilizare fără precedent a autorităților

Vor fi razii în toate stațiunile de pe Valea Prahovei, în acest weekend, pentru a se urmări respectarea regulilor restrictive. Se strânge șurubul restricțiilor și pe Valea Prahovei, zonă suprapopulată...

Turiștii, înconjurați de urși la Sinaia. Animalele nu se mai tem de oameni și caută mâncare

Turiștii, înconjurați de urși la Sinaia. Animalele nu se mai tem de oameni și caută mâncare

Tot mai mulți urși sunt semnalați în zonele montane populate de turiști, ultimele exemple apărând la Sinaia. Noi probleme puse de urși, de această dată la Sinaia. Acolo unde a...

Veste bună pentru românii care pleacă în vacanță în Grecia. Hotelierii pun banii pe masă

Veste bună pentru românii care pleacă în vacanță în Grecia. Hotelierii pun banii pe masă

Turiștii români care își vor petrece vacanța în Grecia vor primi de la hotelieri o parte din banii pentru testele COVID-19. Oferta este valabilă numai pentru cei care nu s-au...

S-a decis. Cine va putea merge la vară în vacanță în Grecia. Trebuie să știi asta

S-a decis. Cine va putea merge la vară în vacanță în Grecia. Trebuie să știi asta

În vara aceasta, Grecia va primi turiștii vaccinați sau care au un test negativ ori au dobândit anticorpi, a declarat ministrul Turismului. Ministrul Turismului, Harry Theocharis, a declarat că, în...

Turiști alergați de urs pe pârtie. Imagini uluitoare la Predeal | VIDEO

Turiști alergați de urs pe pârtie. Imagini uluitoare la Predeal | VIDEO

Turiști alergați de urs pe pârtie au fost surprinse de un schior, la Predeal. Este al treilea incident de acest gen din acest an Turiști alergați de urs pe pârtie....

Turiştii români primesc cea mai tare veste din partea Greciei. La ce să se aştepte începând cu luna mai

Turiştii români primesc cea mai tare veste din partea Greciei. La ce să se aştepte începând cu luna mai

Turiştii români primesc cea mai tare veste din partea Greciei! Operatorii de turism sunt extem de optimişti cu privire la redeschiderea sezonului începând cu luna mai. Turiştii români primesc cea...

Amenzi usturătoare pentru turiștii de la munte. Ce să nu faci în vacanță

Amenzi usturătoare pentru turiștii de la munte. Ce să nu faci în vacanță

Autoritățile au „pregătit” amenzi mult mai mari și usturătoare pentru turiștii de la munte care nu vor respecta un set important de reguli. Turiștii de la munte pot primi amenzi...