rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Președintele a chemat rezerviștii la instrucție! Decretul care agită apele

Președintele a chemat rezerviștii la instrucție! Decretul care agită apele

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a semnat un decret prin intermediul căruia rezerviștii ruși sunt chemați la instruire. Astfel, Vladimir Putin i-a chemat la instruire pe rezerviști în cadrul armatei, Gărzii...

Fenomene neobișnuite în Rusia. Incendii periculoase în regiunile polare

Fenomene neobișnuite în Rusia. Incendii periculoase în regiunile polare

Temperaturi neobișnuite în Rusia. Meteorologii trag semnalul de alarmă. Roman Vilfand, şeful Agenţiei meteorologice ruse, a anunțat că în teritoriul arctic al Rusiei s-au înregistrat în această lună temperaturi record....

Putin îl citează pe Brătianu, dar nu spune nimic despre mandate

Putin îl citează pe Brătianu, dar nu spune nimic despre mandate

Președintele Vladimir Putin le-a cerut rușilor să participe la referendumul privind reformele constituționale pentru a asigura „stabilitatea, securitatea și prosperitatea” țării. Într-un mesaj televizat adresat înainte de sfârșitul votării, care...

Rusia acuză SUA: „Pregătesc terenul pentru posibila reluare a...” 

Rusia acuză SUA: „Pregătesc terenul pentru posibila reluare a...” 

Rusia acuză Statele Unite ale Americii că pregătesc terenul pentru o posibilă reluare a testelor nucleare. Ministerul rus de externe a acuzat marți Statele Unite ale Americii că a luat...

Petrolul Libiei, sub presiunea mercenarilor ruși. Grupul Wagner

Petrolul Libiei, sub presiunea mercenarilor ruși. Grupul Wagner

Președintele companiei petroliere naționale (NOC), Mustafa Sanalla, și-a exprimat îngrijorarea pentru prezența, de vinery, a „oamenilor străini înarmați”la Al-Sharara. Într-o declarație postată pe site-ul său, NOC a semnalat acest fapt...

Covid-19. Dezinformarea rusă și chineză, peste audiența europeană

Covid-19. Dezinformarea rusă și chineză, peste audiența europeană

Obiectivul mass-mediea de stat din Rusia este, în special, „discreditarea țărilor democratice”, de a sugera „că democrația este pe punctul de a se prăbuși”. Informațiile eronate și propaganda din media...

Scenariu de coșmar. Cine ar câștiga un război convențional, Rusia sau NATO?

Scenariu de coșmar. Cine ar câștiga un război convențional, Rusia sau NATO?

Tensiunile din ce în ce mai mari de pe arena internațională îi fac pe strategii militari ai marilor puteri să evalueze permanent chiar și cele mai teribile scenarii, de pildă...

Putin vrea să facă pace cu giganții internetului! Sau vrea să ascundă că a pierdut lupta?

Putin vrea să facă pace cu giganții internetului! Sau vrea să ascundă că a pierdut lupta?

Pe 18 iunie, Roskomnadzor, autoritatea de reglementare a internetului și a mass-media din Rusia, a anunțat că a retras obligativitatea de a limita accesul la Telegram. E o decizie neașteptată,...

Creștere a radioactivității în Europa de Nord. Rusia zice că nu știe nimic

Creștere a radioactivității în Europa de Nord. Rusia zice că nu știe nimic

Regiunea afectată acoperă treimea de sud a Suediei, jumătatea de sud a Finlandei, Estonia, Letonia și o zonă din jurul frontierei de nord-vest a Rusiei, inclusiv Sankt Petersburg. Finlanda, Suedia...

Un nou incident între SUA şi Rusia!  Avioane ruseşti, interceptate în Alaska. VIDEO 

Un nou incident între SUA şi Rusia!  Avioane ruseşti, interceptate în Alaska. VIDEO 

Forțele aeriene americane au interceptat patru aeronave rusești în apropiere de Alaska. Aviaţia militară americană a interceptat sâmbătă patru avioane de recunoaştere ruseşti Tu-142 la 120 de kilometri de statul...

Dezvăluiri şocante! Rusia a oferit în secret bani militanților afgani pentru a ucide trupe americane

Dezvăluiri şocante! Rusia a oferit în secret bani militanților afgani pentru a ucide trupe americane

Acuzaţii extrem de grave sunt făcute în NYT. Şi anume că trupele americane din Afganistan au fost ținta unor operațiuni talibane susținute de Rusia în secret. Deși oficialii au spus...

Boala şi moartea lui Constantin Tănase

Boala şi moartea lui Constantin Tănase

Aproape întreaga Românie de după război era convinsă că marele comic Constantin Tănase a murit în urma unor bătăi primite la Comandamentul Trupelor Sovietice, după ce ar fi rostit pe...

Companii gigantice din SUA, atacate de hackerii ruși! Recompensă de 5 milioane de dolari

Companii gigantice din SUA, atacate de hackerii ruși! Recompensă de 5 milioane de dolari

Mai multe companii care se află în topul celor mai importante din SUA au fost atacate de hackeri cu baza în Rusia. Hackeri cu baza în Rusia au lansat un...

Cum este catalogat procesul alegerilor prezidențiale din Rusia. Dezvăluiri uluitoare

Cum este catalogat procesul alegerilor prezidențiale din Rusia. Dezvăluiri uluitoare

Pe 25 iunie 2020 a început în Rusia referendumul constituțional cu durata de o săptămână, care îi va permite preşedintelui Vladimir Putin să rămână şef al statului încă 16 ani....

Activiștii se revoltă în cazul dezastrului ecologic din Siberia

Activiștii se revoltă în cazul dezastrului ecologic din Siberia

Aciviștii susțin că este posibil ca scurgerea masivă de combustibil din Siberia să fi ajuns deja în Oceanul Arctic, în ciuda afirmațiilor oficialilor ruși cu privire la eforturile de curățare....

Surpriză pentru Putin fix în „Ziua Z”. Gestul care i-a înnebunit pe ruși

Surpriză pentru Putin fix în „Ziua Z”. Gestul care i-a înnebunit pe ruși

Ambasada SUA la Moscova a arborat joi steagul curcubeu al mişcării LGBTI pe clădirea sa principală din centrul capitalei ruse, în pofida legii care interzice promovarea publică a homosexualităţii în...

Rusia și SUA își ascut săbiile la doi pași de România. Mâna dreaptă a lui Putin nu iartă!

Rusia și SUA își ascut săbiile la doi pași de România. Mâna dreaptă a lui Putin nu iartă!

Rusia urmăreşte cu atenţie declaraţiile Washingtonului cu privire la relocarea unei părţi a contingentului american din Germania în Polonia, iar în cazul în care va fi necesar va lua toate...

Începe referendumul în Rusia. Și noua domnie a lui Putin

Începe referendumul în Rusia. Și noua domnie a lui Putin

Rusia a început să viteze, joi, până la 1 iulie, pentru un referendum care i-ar putea permite lui Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036. Reforma constituțională îi...

Asia devine butoiul cu pulberea al lumii! India se înarmează pe repede înainte!

Asia devine butoiul cu pulberea al lumii! India se înarmează pe repede înainte!

După ciocnirile de la granița dintre China și India, relațiile dintre New Delhi și Islamabad sunt din nou extrem de încordate. Mai mult, China avertizează Japonia să nu adăpostească rachete...

Medicii ruși care luptă cu Covid-19, obligați facă lobby pentru Vladimir Putin

Medicii ruși care luptă cu Covid-19, obligați facă lobby pentru Vladimir Putin

Cadrele medicale din Rusia, care luptă cu virusul SARS-CoV-2, sunt presați politic să contribuie la prelungirea mandatului de președinte al lui Vladimir Putin. Medicii din prima linie din Rusia, care...