romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Republica Moldova și România își unesc eforturile în realizarea unei arhive vizuale comune

Republica Moldova și România își unesc eforturile în realizarea unei arhive vizuale comune

Republica Moldova și România vor coopera pentru realizarea unei arhive vizuale comune. O Declarație în acest sens a fost semnată la București. Arhiva vizuală comună va contribui la păstrarea memoriei...

Prognoza meteo semnată de Accuweather aduce o diversitate de fenomene

Prognoza meteo semnată de Accuweather aduce o diversitate de fenomene

Prognoza meteo pentru vara anului 2025 în România, semnată de AcciWeather, se anunță atipică, cu o combinație de temperaturi ridicate, perioade de secetă și episoade de instabilitate atmosferică. Potrivit prognozelor...

Popriri aplicate automat pensiilor. Anunț devastator de la CNPP

Popriri aplicate automat pensiilor. Anunț devastator de la CNPP

În luna martie 2025, 95.006 pensionari din România au fost afectați de popriri impuse pe pensiile lor. Suma totală reținută de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) în doar o...

Comoara din Baia de Fier aruncă România în top. Este mai prețios decât aurul

Comoara din Baia de Fier aruncă România în top. Este mai prețios decât aurul

Mina de grafit din localitatea Baia de Fier, județul Gorj, va fi redeschisă în 2025. O perioadă îndelungată activitatea a fost complet sistată. Decizia vine ca urmare a unui amplu...

Spectacol pe cerul României. Fenomenul rar a stârnit reacția ANM

Spectacol pe cerul României. Fenomenul rar a stârnit reacția ANM

Un fenomen meteorologic rar și spectaculos a fost observat recent în județul Tulcea, unde o coloană de aer în rotație a ridicat praf, provocând îngrijorare în rândul populației. Imaginile surprinse...

Simion acuză Franța că dorește, prin Predoiu, să controleze România

Simion acuză Franța că dorește, prin Predoiu, să controleze România

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale din România, a lansat recent acuzații la adresa Franței, susținând că această țară „își dorește să câștige controlul absolut al statului român”. Declarațiile...

Noi majorări de prețuri. Urmează cea mai grea perioadă din ultimii 10 ani

Noi majorări de prețuri. Urmează cea mai grea perioadă din ultimii 10 ani

În contextul unei deprecieri abrupte a monedei naționale, Asociația Națională a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR) atrage atenția asupra unui val de scumpiri care va afecta întreaga economie. Președintele...

Republica Moldova va cumpăra gaze prin proiectul Neptun Depp România

Republica Moldova va cumpăra gaze prin proiectul Neptun Depp România

Republica Moldova va cumpăra gaze prin proiectul Neptun Depp România. În acest sens, întreprinderea Energocom a semnat un contrat pentru un termen de trei ani. Anunțul a fost făcut de...

Statul oferă 15.000 de lei tinerilor. Banii îi cheltui doar în România

Statul oferă 15.000 de lei tinerilor. Banii îi cheltui doar în România

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a pus recent în dezbatere publică un proiect de ordin care reglementează normele metodologice pentru aplicarea unui program social dedicat susținerii cuplurilor și...

Orașul-surpriză al României. Destinația urbană preferată de turiști în 2025

Orașul-surpriză al României. Destinația urbană preferată de turiști în 2025

Un oraș din România a fost desemnat cea mai apreciată destinație urbană din țară, în urma unei competiții care a evaluat patrimoniul arhitectural, atractivitatea turistică, calitatea vieții, curățenia și oferta...

România, factor-cheie în escaladarea războiului din Ucraina. Acuzațiile și argumentele lui Putin

România, factor-cheie în escaladarea războiului din Ucraina. Acuzațiile și argumentele lui Putin

La trei ani de la invazia rusă, președintele Vladimir Putin a afirmat că România a avut un rol în escaladarea conflictului din Ucraina. În documentarul „Rusia. Kremlinul. Putin. 25 de...

Unde se câștigă cel mai bine în Europa. Salariul mediu ajunge la 8.000 de euro

Unde se câștigă cel mai bine în Europa. Salariul mediu ajunge la 8.000 de euro

Luxemburg oferă cele mai mari salarii medii din Uniunea Europeană, urmat de Danemarca și Irlanda. La polul opus, România se află printre țările cu cele mai mici venituri. Totuși, dacă...

Nicușor Dan, sprijinit de liderii de la Chișinău în cursa prezidențială

Nicușor Dan, sprijinit de liderii de la Chișinău în cursa prezidențială

Republica Moldova. Partidul de guvernare de la Chișinău își exprimă oficial susținerea pentru candidatul Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România. Într-o postare video, președintele Partidului...

Modificări adoptate de CSM. Trei mari schimbări în procedurile judiciare

Modificări adoptate de CSM. Trei mari schimbări în procedurile judiciare

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a adoptat recent o serie de modificări menite să simplifice procedurile judiciare și să reducă birocrația pentru cetățeni. Aceste schimbări vizează îmbunătățirea accesului la justiție...

Cod galben de furtuni, averse și descărcări electrice în mai multe județe din țară. Anunțul ANM

Cod galben de furtuni, averse și descărcări electrice în mai multe județe din țară. Anunțul ANM

ANM a emis marți o avertizare de Cod galben de furtuni cu descărcări electrice și vânt, valabilă până miercuri dimineața, în 26 de județe și în Capitală. Cod galben in...

România se confruntă cu apocalipsa financiară. Situația este critică

România se confruntă cu apocalipsa financiară. Situația este critică

Criza politică declanșată în România după primul tur al alegerilor prezidențiale riscă să producă un efect financiar devastator.  Comisia Europeană ia în calcul suspendarea unei părți din fondurile europene destinate...

Rusia exultă după victoria lui Simion din primul tur al alegerilor din România

Rusia exultă după victoria lui Simion din primul tur al alegerilor din România

Aleksandr Dughin, cunoscut ca ideologul președintelui rus Vladimir Putin, a comentat rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din România, în care George Simion, liderul AUR, a obținut cel mai mare...

O moțiune AUR - POT, împotriva ministrului de Externe, dezbătută astăzi

O moțiune AUR - POT, împotriva ministrului de Externe, dezbătută astăzi

O moțiune simplă, inițiată de 50 de deputați din partidele AUR și POT, care îl vizează pe ministrul de Externe Emil Hurezeanu urmează să fie dezbătută marți în plenul Camerei...

România trece prin cea mai dificilă perioadă. Mircea Coșea: S-a mai întâmplat așa după Mineriadă

România trece prin cea mai dificilă perioadă. Mircea Coșea: S-a mai întâmplat așa după Mineriadă

Mircea Coșea atrage atenția că economia țării a fost grav afectată, iar votul românilor reprezintă un semnal clar de sancționare a deciziilor luate de conducerea de vârf. Mircea Coșea, despre...

Bătălia pentru România: „Turul 2 înapoi” contra „Nicușor-nu va fi ușor”, plus „mireasa” Ponta

Bătălia pentru România: „Turul 2 înapoi” contra „Nicușor-nu va fi ușor”, plus „mireasa” Ponta

George Simion și Nicușor Dan se vor confrunta pe 18 mai în alegerile prezidențiale. Pe cine va sprijini Victor Ponta? După primul tur trebuie reținute câteva informații cu valoare istorică....