Compania low-cost care oferă opțiunea de a păstra liber locul din mijloc, acum și în România
- Antonia Hendrik
- 31 octombrie 2025, 19:10
Aeroport. Sursa foto: FreepikO companie aeriană low-cost a introdus o opțiune care le oferă pasagerilor libertatea de a păstra liber locul din mijloc atunci când rezervă un zbor, contra cost. Această facilitate, destinată confortului și unei experiențe de călătorie mai plăcute, este acum disponibilă și pe rutele care includ România, informează Mirror.
Compania low-cost care oferă opțiunea de păstra liber locul din mijloc, acum și în România
Compania aeriană low-cost Wizz Air vine cu o nouă facilitate pentru pasagerii care își doresc mai mult spațiu la bord. Începând din decembrie, clienții vor putea opta pentru un upgrade care garantează că locul de lângă ei rămâne liber, la un cost mai mic decât achiziționarea a două locuri și cu câteva beneficii suplimentare.
Într-o aeronavă low-cost, fiecare centimetru de spațiu contează, iar Wizz Air oferă acum o soluție pentru cei care vor să se bucure de un zbor mai relaxant. Prin noul serviciu, denumit „Wizz Class”, pasagerii pot asigura că locul din mijloc al rândului lor va rămâne liber, eliminând neplăcerea de a sta înghesuit.
Deși este descrisă ca „clasa business economică”, experiența nu include facilități de lux precum scaune extensibile sau șampanie gratuită. Beneficiile principale constau în spațiu suplimentar la scaunul din mijloc, poziționarea în fața avionului pentru debarcare rapidă și acces prioritar la compartimentele pentru bagaje de deasupra.
CEO-ul companiei Wizz Air a declarat că tarifele nu vor depăși niciodată costul unui alt loc
Wizz Air nu a precizat încă prețul noii opțiuni de selecție a locurilor, însă Bloomberg notează că CEO-ul companiei, Michael Delehant, a declarat că „tarifele nu vor depăși niciodată costul unui alt loc, opțiunea nefiind concepută pentru a genera profit”.

Wizz Air
Silvia Mosquera, director comercial Wizz Air, a explicat pentru publicația Independent că introducerea Wizz Class răspunde cererii tot mai mari din partea oamenilor de afaceri care caută servicii low-cost, dar apreciază în același timp că doresc mai mult spațiu și confort la bord.
În prezent, pasagerii pot alege locurile plătind separat, în timp ce membrii Wizz Plus și Privilege Pass beneficiază de selecție gratuită. Totuși, singurele opțiuni reale de upgrade rămân locurile din față sau cele de lângă ieșiri, care oferă mai mult spațiu pentru picioare.
România, printre țările care au parte de noua opțiune
Wizz Air introduce noua opțiune de rezervarea locului din mijloc pentru anumite zboruri cu plecare din Londra, Roma, Varșovia, București și Budapesta, începând cu luna decembrie.
În paralel, compania a anunțat relansarea abonamentului „All You Can Fly”. Pentru 499,99 de euro acesta le oferă pasagerilor acces nelimitat la multiple zboruri pe parcursul anului, cu o taxă de rezervare suplimentară de 9,99 EUR per rezervare.
Potrivit Wizz Air, abonații care au folosit anterior această facilitate au călătorit în medie de nouă ori pe an. Nou-veniții au la dispoziție peste 950 de rute în Europa, Africa și Orientul Mijlociu.
Abonamentul permite rezervarea zborurilor între 72 și 3 ore înainte de plecare, ceea ce îl face ideal pentru cei care preferă călătoriile spontane. Totuși, oferta este limitată: doar 10.000 de abonamente vor fi disponibile anual.