Un mare avantaj al societății românești, remarcat de Crin Antonescu: Nu suntem otrăviți de progresism
- Nicolae Comănescu
- 20 mai 2026, 23:48
Crin Antonescu. Sursa foto: facebook/Crin Antonescu
Societatea românească, printre multe alte probleme, are un mare atu. Un subiect atins, azi, de Crin Antonescu, fost lider al PNL și candidat la alegerile prezidențiale, la podcastul Contrapunct, realizat de Mirel Curea. Emisiunea a fost difuzată pe evz.ro și pe canalul de YouTube Hai România.
Un mare avantaj al societății românești, remarcat de Crin Antonescu
Crin Antonescu este de părere că societatea românească nu a fost atinsă de ideologia progresistă, care s-a dezvoltat în ultimii ani în Europa Occidentală. De asemenea, a remarcat că și Ilie Bolojan a fost atins de acest curent.
„Pe domnul Bolojan l-am crezut, totuși, un conservator. Om, serios, are o vârstă. Povestea asta cu conservatorismul, permiteți-mi o mică paranteză, domnule Curea. Nu e un simplu ping-pong aici, că unii ne dăm progresiști și unii conservatori și așa mai departe. Eu consider, ca un om care am și trăit niște ani totuși. Consider că noi, am spus-o și în campanie, dar, mă rog, în campanie lucrurile nu se aud. Doar țipetele se aud.
„Au distrus Occidentul”
Una din cărțile, unul din atuurile noastre ca societate, a lumii românești, care are atâtea și atâtea belele, atâtea și atâtea handicapuri. Dom'le, avem și un avantaj. Și anume că noi nu suntem otrăviți până-n ultima picatura de sânge cu tâmpeniile progresiste, hashtagiste care au distrus aproape Occidentul”, a afirmat Crin Antonescu.
Antonescu a mai afirmat că pe scena politică românească ar fi mare nevoie în această perioadă de un partid nou, de orientare conservatoare. Pentru că PNL nu poate juca acest rol.
„Toți colaboratorii lui Bolojan sunt din zona aia”
„Noi suntem o societate potențial mai sănătoasă. Ne trebuie mai multă democrație, ne trebuie mai multă toleranță, dar fundamental suntem încă niște oameni cu mințile în capul nostru din acest punct de vedere.
Mi se pare absolut necesar și în plan politic, un partid conservator, care am crezut eu că nu poate fi decât PNL-ul. Într-o paranteză la paranteză fie spus, singura calitate pentru mine a PSD-ului este că dintre toate partidele de stânga din Europa este singurul partid pe fond conservator. Care nu e un partid stângist, progresist și hashtagist.
Ori aici, în momentul în care domnul Bolojan pune simbolic rucsacul în spatele PNL-ului, toți colaboratorii lui apropiați sunt din zona aia. Înfrățirea asta până la nediferențiere cu domnul Fritz și cu USR-ul și cu modul lor de gândire”, a conchis invitatul lui Mirel Curea.