romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Ionel Ganea, omul care a băgat spaima în fotbal

Ionel Ganea, omul care a băgat spaima în fotbal

Fostul atacant al naționalei are un CV încărcat de evenimente violente. Mulți adversari și coechipieri au aflat că nu e bine să te cerți cu „Găniță” Ionel Ganea (42 de...

Tangoul lui Klaus cu Carmen: „P’aici am fost, p’aici n-am fost!” | ANTI-OPINIE

Tangoul lui Klaus cu Carmen: „P’aici am fost, p’aici n-am fost!” | ANTI-OPINIE

Maiestate, i s-a adresat Elena Ceaușescu consortului Nicolae, într-un banc de acum mulți ani.  Taci, fă, ce maiestate, te mai aude dracului cineva și noi suntem republică socialistă, nu de...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de sâmbătă, 15 august

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de sâmbătă, 15 august

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.Ipotezele unui pilot experimentat despre planorul dispărut „În aviație, prima greșeală este și ultima! Dacă a ținut legătura...

Miniștrii de Interne. Constantin Dudu Ionescu, singurul ministru căruia hoții i-au spart casa | Serial EVZ

Miniștrii de Interne. Constantin Dudu Ionescu, singurul ministru căruia hoții i-au spart casa | Serial EVZ

Despre fostul șef de la Interne, mulți subordonați își amintesc faptul că a făcut scandal când Sorin Ovidiu Vîntu a fost dat în consemn la frontieră. Ca ministru, a fost...

Noul Ambasador al României la ONU şi-a prezentat scrisorile de acreditare secretarului general Ban Ki-moon

Noul Ambasador al României la ONU şi-a prezentat scrisorile de acreditare secretarului general Ban Ki-moon

Ion Jinga a fost primit, ieri, de către secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, pentru a-şi prezenta scrisorile de acreditare în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentant...

ALERTĂ MAXIMĂ. Instituții ale statului român și site-uri private, ATACATE cibernetic de 38.000 de ori în ultimele 48 de ore

ALERTĂ MAXIMĂ. Instituții ale statului român și site-uri private, ATACATE cibernetic de 38.000 de ori în ultimele 48 de ore

Serviciul Român de Informaţii (SRI) susţine că, în ultimele48 de ore, peste 38.000 de atacuri cibernetice au vizat instituţii ale statului român și site-uri private. SRI mai spune că în...

Alertă teroristă din cauza unei traduceri greșite

Alertă teroristă din cauza unei traduceri greșite

SRI, Ambasadele SUA și Marii Britanii la București spun că nivelul alertei teroriste în România nu s-a schimbat De câteva zile încoace, în spațiul public a apărut informația conform căreia...

De ce nu putem scoate România din Evul Mediu?

De ce nu putem scoate România din Evul Mediu?

Adevărul este că ne îmbătăm cu apă rece când ne bucurăm pentru paşii făcuţi de ţara noastră pe calea europeană şi credem despre noi că trăim într-o ţară civilizată.  Mai...

Seceta care distruge România. Pagubele au depășit trei miliarde euro

Seceta care distruge România. Pagubele au depășit trei miliarde euro

Anul 2015 va rămâne cu siguranță în istoria neagră a agriculturii românești. O secetă așa cum vezi o dată la 50 de ani, care afectează milioane de hectare Pământul e...

Diaspora se simte trădată de parlamentari

Diaspora se simte trădată de parlamentari

După nenumăratele ter gi versări la votul prin corespondență și limitarea numărului de parlamentari care vor reprezenta românii de peste hotare, liderii politici ai Diasporei sunt tot mai nemulțumiți. Reprezentanții...

Bătaie de joc din partea CFR. Au parcurs cu trenul 24 de ore ca să ajungă pe litoral

Bătaie de joc din partea CFR. Au parcurs cu trenul 24 de ore ca să ajungă pe litoral

Mai în glumă, mai în serios, în România poți ajunge și cu bicicleta mai repede la mare. La cum circulă trenurile în țara asta mai bine te lași păgubaș! Zilele...

De ce Statul nu recuperează nimic din prejudiciile VIP-urilor condamnate. Averile infractorilor, puse la adăpost pe numele prietenilor

De ce Statul nu recuperează nimic din prejudiciile VIP-urilor condamnate. Averile infractorilor, puse la adăpost pe numele prietenilor

Infractori celebri, interlopi sau îmbogățiți peste noapte din evaziune fiscală râd în nas autorităților care le bat în poartă să-i execute silit. Cu toții și-au înstrăinat bunurile unor apropiați și...

Documentul prin care UN PROCUROR a autorizat SIE să facă interceptări vreme de șase luni în România VIDEO

Documentul prin care UN PROCUROR a autorizat SIE să facă interceptări vreme de șase luni în România VIDEO

Sabin Orcan a prezentat în ediția de miercuri a emisiunii "X-Press", difuzată pe B1 TV, un mandat prin care un procuror, în 1998, autoriza Serviciul de informații Externe să monitorizeze...

Un an de când Iohannis a dat provincia pe politica de la București

Un an de când Iohannis a dat provincia pe politica de la București

După un an în arena națională și internațională, fostul primar al unui oraș liniștit de provincie se adaptează mai greu exigențelor funcției de șef al statului A trecut un an...

PULSUL PLANETEI. August fatidic: Atacul Rusiei în Estul Ucrainei continuă pe modelul „Stop and go”

PULSUL PLANETEI. August fatidic: Atacul Rusiei în Estul Ucrainei continuă pe modelul „Stop and go”

Luni dimineață, 10 august, în Estul Ucrainei a fost declanșat un nou atac pe mai multe fronturi, atât în Donetsk, cât și în Luhansk, cel mai puternic din ultimele 6...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de joi, 13 august

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de joi, 13 august

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.MISTERELE RĂPIRII JURNALIȘTILOR DIN IRAK (EP. 4). O franțuzoaică a fost captivă în același beci cu ziariștii români...

Cristian Diaconescu propune acordarea certificatului de român și ulterior a cetățeniei românilor din comunitățile istorice

Cristian Diaconescu propune acordarea certificatului de român și ulterior a cetățeniei românilor din comunitățile istorice

Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu, a propus, miercuri, la lucrările Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, acordarea certificatului de român şi ulterior a cetăţeniei românilor din comunităţile istorice...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de miercuri, 12 august

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de miercuri, 12 august

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi.   1.România otrăvită. CEA MAI DEZASTRUOASĂ POLUARE DIN GORJ. În iadul de la Seciurile te înghite pământul 2.MISTERELE...

Pacienții trebuie să-i poată finanța pe medici. Legal

Pacienții trebuie să-i poată finanța pe medici. Legal

În Statele Unite ale Americii, dacă vrei să-ți arăți recunoștința față de niște medici care ți-au salvat viața, poți face o donație spitalului în care ai fost tratat.  Suma pe...

Halep împarte aceeași suferință cu Bouchard

Halep împarte aceeași suferință cu Bouchard

Revenind pe tărâm canadian pentru turneul de la Toronto din această săptămână, Simona Halep, locul 3 mondial, a fost asaltată de presa locală.  Printre întrebările adresate româncei în vârstă de...