romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Mărturiile unui ofițer acoperit despre cea mai mare captură de heroină

Mărturiile unui ofițer acoperit despre cea mai mare captură de heroină

333 de kilograme de heroină au ajuns în țară acum două zile, în două TIR-uri, prin vama Siret. Procurorii DIICOT și polițiștii DCCO au lucrat cinci ani, cu ofițeri sub...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de joi, 30 iulie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de joi, 30 iulie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.Jongleriile demnitarilor cu banii de la buget 2.Trei ani de la puci 3.Încă un plagiat în Încă politică!...

Naționala României, CALIFICATĂ în „sferturile” CM de handbal masculin tineret din Brazilia

Naționala României, CALIFICATĂ în „sferturile” CM de handbal masculin tineret din Brazilia

Reprezentativa de handbal masculin tineret a României a reușit, aseară, să se califice în sferturile de finală ale Mondialului din Brazilia. „Tricolorii” au dispus, aseară, de naționala Tunisiei, scor 29-27...

Italia vrea să-şi arunce gunoiul în România

Italia vrea să-şi arunce gunoiul în România

Autorităţile din regiunea italiană Liguria analizează posibilitatea de a transfera deşeuri în România, începând din 2016, în contextul problemelor privind standardele gropilor de gunoi din Italia. "Regiunea Liguria caută în...

Prima rectificare din 2015, fără depășirea țintei de deficit. Bani pentru dublarea alocațiilor. Bugetarii își primesc drepturile salariale

Prima rectificare din 2015, fără depășirea țintei de deficit. Bani pentru dublarea alocațiilor. Bugetarii își primesc drepturile salariale

Prima rectificare de buget alocă fonduri pentru recentele măsuri ale Executivului privind creșterile de salarii, de alocații, de beneficii pentru veteranii de război. De asemenea, unele ministere primesc bani suplimentari...

OAMENII DE LÂNGĂ NOI. Îngerul inimilor

OAMENII DE LÂNGĂ NOI. Îngerul inimilor

Iese din sala de operații, își scoate masca și merge agale pe coridor. Are trăsături dure, dar plăcute, zâmbește rar.  Îi iese în cale o femeie care ține de mână...

EVZ EXCLUSIV. Agenția de Credite care nu a dat niciun credit

EVZ EXCLUSIV. Agenția de Credite care nu a dat niciun credit

O instituție cu 10 angajați funcționează de șase ani fără să fi dat vreun ban studenților din România pentru a urma o facultate. Din cei șapte miniștri care s-au perindat...

Firmele parlamentarilor iau milioanele de la Marea Cadastrare

Firmele parlamentarilor iau milioanele de la Marea Cadastrare

Din cele 128 de milioane de lei oferite anul acesta pentru startul cadastrării generale a României, o mare parte din bani va ajunge la firme cu legături politice. Societățile cu...

Romania, vicecampioana europeană universitară la baschet 3x3

Romania, vicecampioana europeană universitară la baschet 3x3

După titlul european cucerit la seniori în toamna anului trecut, baschetul 3x3 aduce o nouă performanță pentru România. Sportivele universității “1 Decembrie 1918” Alba Iulia au cucerit medaliile de argint...

UE cere suspendarea de la vânzare a 700 de medicamente testate în India

UE cere suspendarea de la vânzare a 700 de medicamente testate în India

Uniunea Europeană a cerut stetlor membre să renunțe la comercializarea a circa 700 de medicamente generice testate și fabricate în India. Decizia a fost luată în 16 iulie, dar făcută...

Un autocar plin cu români s-a făcut praf  în Marea Britanie

Un autocar plin cu români s-a făcut praf în Marea Britanie

Şase români au fost răniţi, după ce autocarul în care se aflau a fost implicat într-un accident pe o autostradă din apropiere Leatherhead, Marea Britanie. Potrivit BBC, autocarul cu 48...

România, în pași de samba la Mondialul din Brazilia

România, în pași de samba la Mondialul din Brazilia

Naționala de handbal masculin tineret a accees în „optimi”, unde va întâlni, astăzi, Tunisia Reprezentativa de tineret a României a reușit să termine pe locul secund, cu cinci puncte, la...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de marţi, 28 iulie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de marţi, 28 iulie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.Iohannis a cheltuit banii de deplasări externe, dar a primit alții de la Guvern 2.De ce sunt eliberați...

Trei sferturi dintre IT-știi talentați pleacă din țară

Trei sferturi dintre IT-știi talentați pleacă din țară

Companiile de IT care activează în România duc lipsă de angajați creativi. În ciuda salariilor foarte mari, absolvenții de top aleg să plece în străinătate Una din cele mai dinamice...

lliescu și Vișinescu așteaptă să răspundă pentru crime împotriva poporului

lliescu și Vișinescu așteaptă să răspundă pentru crime împotriva poporului

Pe fostul președinte și pe torționarul comunist îi unește ceva: niciunul nu a dat socoteală, deocamdată, pentru moartea unor co-naționali. Vișinescu a primit deja o primă condamnare Parchetul General a...

Criză de vaccinuri pentru bebeluși

Criză de vaccinuri pentru bebeluși

Două vaccinuri echivalente, care imunizează nou-născuții în fața unor boli grave, au dispărut. Ministerul Sănătății dă vina pe producători De câteva săptămâni, părinții care trebuia să-și imunizeze bebelușii cu vaccinul...

Drumurile din România: De ce am pierdut 3 miliarde de euro

Drumurile din România: De ce am pierdut 3 miliarde de euro

Multă vreme s-a crezut că lipsa banilor este singurul motiv pentru care România nu are șosele. Acum, însă, descoperim și o altă cauză Guvernul vrea să taie prin rectificare bugetară...

Aproape 800 de milioane de lei pentru primării

Aproape 800 de milioane de lei pentru primării

Astăzi are loc ședința de Guvern pentru aprobarea primei rectificări bugetare din 2015. Primăriile vor fi printre principalele câștigătoare ale acesteia, alături de unele ministere, care primesc mai mulți bani,...

Opt ani mai târziu, PSD se pregătește să adere la UE

Opt ani mai târziu, PSD se pregătește să adere la UE

Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu a revenit în paginile „Evenimentului zilei” cu o nouă rubrică. În fiecare marți puteți citi diagnosticul pe care „Chirurgul politic” îl pune pentru cele mai...

De ce am plătit privilegii şi lux pentru călăii comunismului?

De ce am plătit privilegii şi lux pentru călăii comunismului?

Condamnarea torţionarului Vişinescu vine după 25 de ani în care i-am plătit călăului o pensie babană.  A dus un trai la care foarte mulţi bătrâni nici nu visează. Ion Iliescu...