Țeapă ca la Lehliu Gară. Tineri reținuți pentru înșelătorie online
Țeapă ca la Lehliu Gară. Doi tineri din localitata cu acest nume au pus la cale o metodă de înșelătorie cu care îi păcăleau pe cei care vindeau produse pe...
Procuror este un magistrat din cadrul Ministerului Public (Parchetul) care are rolul principal de a reprezenta interesele generale ale societății și ale legii în justiție.
Spre deosebire de un judecător, care este neutru și decide în cauze, procurorul este cel care:
Conduce și supraveghează activitatea de urmărire penală. Procurorul investighează infracțiunile sesizate, coordonează activitatea organelor de cercetare penală (Poliția) și strânge probele necesare.
Decide asupra trimiterii în judecată. După finalizarea anchetei, procurorul decide dacă probele sunt suficiente pentru a formula rechizitoriul și a trimite un inculpat în fața instanței de judecată.
Susține acuzarea în fața instanței. În timpul procesului, procurorul reprezintă acuzarea, argumentând vinovăția inculpatului și solicitând aplicarea legii.
Veghează la respectarea legii. Procurorul asigură respectarea drepturilor cetățenilor pe tot parcursul procesului penal.
Procurorii sunt organizați ierarhic sub autoritatea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv în structuri specializate precum DIICOT și DNA.
Țeapă ca la Lehliu Gară. Doi tineri din localitata cu acest nume au pus la cale o metodă de înșelătorie cu care îi păcăleau pe cei care vindeau produse pe...
Un fost procuror a fost prins cu plantație de canabis în podgorie. El a declarat că urma să facă o plăcintă tradițională cu aceste plante și că nu consumă droguri....
Ies la suprafață informații noi din cazul procurorului ieșean Daniel Bosânceanu, acuzat de viol. El a depus o adeverință medicală ca probă, sperând că aceasta va schimba perspectivele. Conform informațiilor...
Horodniceanu a fost cercetat disciplinar de Inspecția Judiciară, după incidentul cu Poliția Rurală, care l-a oprit în trafic motivând că a depășit viteza legală, deși nu aveau aparat radar, și...
Victor Ponta a depășit de mult 50 de primăveri. Un oltean descurcăreț, cu origini gorjene și, susține el, albaneze, a absolvit Facultatea de Drept și după o tinerețe presărată cu...
Procurorii federali intenționează să solicite un act de acuzare împotriva fiului președintelui SUA, Joe Biden, Hunter, până la sfârșitul acestei luni, conform documentelor judecătorești. Nu este clar ce acuzații intenționează...
Sorin Vlădescu, fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura...
Au trecut trei luni de când Dana Roba a fost mutilată de Daniel Balaciu, fostul ei soț. Cei doi ar fi trebuit să se reîntâlnească în sala de judecată. Însă...
În urma scandalului care a avut loc marți, pe o plajă din Costinești, între mai multe grupuri de turiști și forțele de ordine, polițiști și jandarmi, procurorii din Constanța au...
Rudy Giuliani a condus biroul procurorului general al SUA din Manhattan în anii 1980, înainte de a deveni primar al orașului New York. Un mare juriu din Georgia a votat...
Republicani au cerut să fie numit un procuror special în dosarul lui Hunter Biden. S-a întâmplat. Acum mulți se opun. Deși unii legislatori republicani văd numirea lui David C. Weiss...
Merrick Garland, procurorul general al SUA, cu atribuţii de ministru al justiţiei, i-a acordat vineri statutul de procuror special lui David Weiss, cel care îl acuză de mai multe infracţiuni...
Echipe de lunetiști au fost angajate să-l elimine pe procurorul general al Columbiei, potrivit unui anunț al parchetului, care investighează un presupus atac planificat al rebelilor Armatei de Eliberare Națională...
Procurorul de la DIICOT a adunat toate informațiile și probele ca să poată întocmi un rechizitoriu imposibil de întors de către instanță. Cazul a fost deschis în cercetare în februarie...
Mircea Beuran a fost achitat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care era acuzat de procurori că ar fi primit mită 10.000 de euro de la un...
Marius Voineag, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), își exprimă duminică, în mesajul său de Ziua Justiției, convingerea că rolul instituției pe care o conduce are o contribuție esențială în...
Judecătoria Chişinău l-a obligat pe Alexandr Stoianoglo, procurorul general suspendat din cauza dosarelor penale intentate pe numele său pentru infracţiuni de corupţie, să dezmintă public o informaţie, constatată drept defăimtoare,...
Ministrul Justiției a anunțat care sunt propunerile de adjuncți pentru marile parchete. Interviurile s-au desfășurat în perioada 7-8 iunie 2023. Propunerile vor fi transmise Secției pentru Procurori a CSM. În...
Procurorii federali i-au anunțat pe avocații fostului președinte Donald Trump că acesta este ținta unei anchete penale legate de o potențială manipulare necorespunzătoare a unor documente clasificate. Informația a fost...
Agenda Parlamentului de la Chișinău pentru joi, 8 iunie, prevede votarea în a doua lectură a unui proiect de lege care l-ar înlătura de la exercitarea atribuțiilor pe procurorul anticorupţie,...