Fost şef de la Procuratură, ajuns pe banca acuzaţilor, scos basma curată de Autoritatea Naţională de Integritate

Fost şef de la Procuratură, ajuns pe banca acuzaţilor, scos basma curată de Autoritatea Naţională de IntegritateProcuror Igor Popa/ Sursa foto: captură din sala de judecată

Republica Moldova. Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) a emis un act în privinţa fostului şef adjunct al Procuraturii Generale, Igor Popa, în care constată că nu există abateri în declaraţiile de avere şi interese personale semnate de fostul procuror.

Igor Popa, procuror general adjunct în perioada guvernării lui Plahotniuc, este inculpat într-un dosar penal pentru fals în declaraţii. Dosarul se află pe rol la Judecătoria Chişinău. Totodată, Igor Popa mai este învinuit într-un dosar pentru îmbogăţire ilicită. Cauza penală se află în gestiunea Procuraturii Anticorupţie.

Dosarul a fost pornit în urma unei anchete jurnalistice, în 2021. Atunci fusese deconspirate schemele prin care acuzatorul a ascuns de Fisc şi inspectorii de integritate averea de milioane care nu se încadra în veniturile declarate.

Cine este procurorul Igor Popa

Igor Popa şi-a făcut o carieră de invidiat în Procuratură. Dar a fost şi implicat în mai multe scandaluri.

Procurori pe banca acuzaţilor. Igor Popa

Igor Popa pe banca acuzaţilor/ Sursa foto: crime-moldova.com

Şi-a început activitatea la 25 de ani în calitate de anchetator în Procuratura sectorului Rîşcani al Capitalei. Din 2002 până în 2010 a ocupat mai multe funcţii importante în Secţia exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale a Procuraturii Generale, ajungând şeful subdiviziunii.

Anume în această perioadă omul legii a ajuns în atenţia opiniei publice, el şi subalternii săi fiind cei care s-au ocupat de dosarele mai multor politicieni incomozi. La fel de multe critici a atras şi în aprilie 2009, fiind în fruntea unui grup de procurori care s-a ocupat de evenimentele de atunci.

Tot el este cel care a dispus organizarea şedinţelor fulger în comisariatele de poliţie din Chişinău, unde se aflau sute de tineri reţinuţi pentru că au participat la protestele împotriva guvernării comuniste.

Igor Popa a mai deţinut funcţiile de şef al Procuraturii municipiului Chişinău, procuror şef în sectoarele Râşcani şi Ciocana ale Capitalei.

În vara anului 2019, fiind în funcţia de procuror general adjunct, Igor Popa a semnat ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale privind uzurparea puterii de stat de către regimul condus de Vladimir Plahotniuc.

Argumentele aduse de Autoritatea Naţională de Integritate

Autoritatea Naţională de Integritate a început verificarea averii lui Igor Popa în iulie 2020.

Inspectorul de integritate Artur Toncoglaz a emis actul, în care constată „lipsa încălcării regimului juridic al declarării averii şi intereselor personale de către Igor Popa”.

Inspectorul Toncoglaz susţine că nu a putut fi stabilită relaţia de concubinaj dintre Igor Popa şi fosta sa soţie, Ala Popa, pe numele căreea sunt înregistrate cele două apartamente de lux, precum şi alte bunuri.

Deși, potrivit sesizărilor prenotate și a informațiilor prezentate de către Procuratura Anticorupție, fosta soție a subiectului declarării XXXXX ar avea calitatea de concubină cu Igor POPA, faptul concubinajului acestora până la momentul emiterii prezentului act nu au fost stabilit, or, pentru demonstrarea concubinajului este necesar de probat faptul conviețuirii, deținerii, folosirii sau dispunerii în comun de unul sau mai multe bunuri, fără încheierea căsătoriei, cel puțin 183 de zile pe parcursul anului fiscal, a menţionează în documentul emis de Autoritatea Naţională de Integritate.

Igor Popa, cu şanse de a scăpa de dosarul pentru fals în acte publice

Dosarul pentru fals în acte publice a fost transmis în judecată în ianuarie 2022.

Completul de judecată prezidat de magistrata Djeta Chistol nu a reuşit timp de mai bine de doi ani să desfăşoare şedinţa preliminară.

Şedinţele de judecată au fost amânate din diferite motive: nu s-a prezentat avocatul, nu s-a prezentat inculpatul din motive de sănătate, s-au depus cereri de recuzare a procurorului Petru Iarmaliuc şi de desfăşurare a procesului cu uşile închise pentru a evita prezenţa jurnaliştilor.

Djeta Chistol a admis majoritatea cererilor lui Igor Popa. Iar în mai, după ce l-a achitat pe fostul premier Vlad Filat, Chistol a anunţat că îşi dă demisia. Dosarul a fost redestribuit unui alt judecător. Conform legii, examinarea urmează să înceapă de la zero.

Pretinsa îmbogăţire ilicită, dată uitării

Şi dosarul pornit pentru îmbogăţire ilicită a fost tras pe linie moartă. În august 2022, procurorul Petru Iarmaliuc a fost retras din Procuratura Anticorupţie. Iar dosarul transmis pentru examinare unui alt procuror. De atunci nu se mai aude nimic.

Acum Igor Popa luptă în instanţa civilă ca statul să-i dea 200.000 de lei pentru „repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de cercetare penală şi de anchetă preliminară, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti”.

Fostul acuzator a acţionat Ministerul Justiţiei în instanţa civilă. Înainte ca instanţa penală să se expună asupra vinovăţiei în cele două dosare penale în care are statut de inculpat şi învinuit.

Sursele noastre susţin că Igor Popa ar fi fost în audienţă la procurorul general Ion Munteanu. Ca să se plângă pe Iarmaliuc.

Alexandr Stoianoglo l-a protejat pe Igor Popa. Fostul procuror general a declarat public că Igor Popa este unul din procurorii în care are cea mai mare încredere.

Actul emis de Autoritatea Naţională de Integritate, pasibil de contestare

Actul de constatare emis de Artur Toncoglaz este cu drept de constatare în instanţa de contencios administrativ.

Decizia a fost adusă la cunoştinţa lui Igor Popa.

Se aduce la cunoștința dlui Igor POPA , actul de constatare și se informează despre dreptul de a-l contesta, în termen de 30 de zile de la emitere la Curtea de Apel Chișinău, se menţionează în document.

Procuratura Anticorupţie nu a informat dacă va contesta actul emis de Autoritatea Naţională de Integritate.