PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Octavian Hoandră: Ilie Bolojan este primul userist al țării

Octavian Hoandră: Ilie Bolojan este primul userist al țării

PNL, distrus de Ilie Bolojan, un userist „mascat”. Octavian Hoandră l-a criticat vehement pe șeful Executivului, marți, în podcastul difuzat pe evz.ro și pe canalul de YouTube Hai România, la...

Ruleta românească cu vaccinuri Pfizer. Cum a jucat USR 600 de milioane de euro dintr-o singură mână

Ruleta românească cu vaccinuri Pfizer. Cum a jucat USR 600 de milioane de euro dintr-o singură mână

Suntem în aprilie 2026 și nota de plată a lașității politice tocmai a sosit de la Bruxelles. Tribunalul a decis clar, încă de pe 1 aprilie, și nu e nicio...

Un deputat PNL a sărit în apărarea lui Bolojan: PSD îşi doreşte un premier dispus să negocieze orice, cu oricine, doar ca să supraviețuiască

Un deputat PNL a sărit în apărarea lui Bolojan: PSD îşi doreşte un premier dispus să negocieze orice, cu oricine, doar ca să supraviețuiască

Deputatul Alexandru Muraru, liderul PNL Iași, a afirmat, vineri, că marea criză nu este instabilitatea politică, ci o guvernare „iresponsabilă”, fără reforme și cu risipă, „așa cum și-ar dori PSD”....

CE este așteptată să ia măsuri legate de criza combustibililor. Cum ar putea fi sprijiniți șoferii

CE este așteptată să ia măsuri legate de criza combustibililor. Cum ar putea fi sprijiniți șoferii

Comisia Europeană (CE) este așteptată să vină cu o propunere de regulament care să ajute la gestionarea creșterii prețurilor la combustibili, a afirmat europarlamentarul PNL Virgil Popescu. Potrivit acestuia, una dintre...

Ilie Bolojan nu vrea să fie președintele Senatului, dacă va fi schimbat din funcție. Prioritățile premierului: Nu sunt un om resemnat

Ilie Bolojan nu vrea să fie președintele Senatului, dacă va fi schimbat din funcție. Prioritățile premierului: Nu sunt un om resemnat

Premierul Ilie Bolojan a declarat că nu se vede președinte al Senatului după data de 1 iunie, în contextul discuțiilor privind o posibilă schimbare din funcție. Șeful Executivului a spus...

Sorin Grindeanu anunță că PSD e dispus să schimbe protocolul de guvernare

Sorin Grindeanu anunță că PSD e dispus să schimbe protocolul de guvernare

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că partidul pe care îl conduce este dispus să analizeze inclusiv modificarea protocolului de guvernare, dacă aceasta va fi necesară pentru menținerea coaliției....

Bolojan: Dacă PSD va genera o criză, PNL ar putea părăsi coaliția

Bolojan: Dacă PSD va genera o criză, PNL ar putea părăsi coaliția

Dacă PSD va provoca o criză legată de schimbarea conducerii Guvernului, este puțin probabil ca PNL să mai rămână în coaliție, a afirmat luni premierul Ilie Bolojan. Șeful Executivului a...

Schimbarea guvernului, cu voie de la UE

Schimbarea guvernului, cu voie de la UE

Pentru mulți, și din PSD, și din afara PSD, vizita liderului PSD la Bruxelles a fost o supriză. Luptele politice din coaliție par chestiuni strict locale, însă, pentru România, dependentă...

Discuții în PNL despre ce se va întâmpla după 20 aprilie. „PSD poate să ceară ceea ce consideră necesar”

Discuții în PNL despre ce se va întâmpla după 20 aprilie. „PSD poate să ceară ceea ce consideră necesar”

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, la Parlament, că Partidul Social Democrat (PDS) poate solicita schimbarea premierului, însă nu are autoritatea de a decide cine ocupă această funcție din...

Sondaj CURS. Românii au ajuns o concluzie: țara merge într-o direcție greșită.

Sondaj CURS. Românii au ajuns o concluzie: țara merge într-o direcție greșită.

Un nou sondaj realizat de CURS indică o schimbare importantă în opțiunile electorale ale românilor, dar și un nivel ridicat de nemulțumire față de evoluția generală a țării. Datele arată...

Grindeanu, după ce Ciucu l-a acuzat de „aventură politică”: Să aibă decență şi să se abțină

Grindeanu, după ce Ciucu l-a acuzat de „aventură politică”: Să aibă decență şi să se abțină

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut prim-vicepreședintelui PNL, Ciprian Ciucu, să dea dovadă de decență și să nu mai spună PSD ce trebuie să facă. „Să aibă decență şi să...

Sorin Grindeanu anunță o posibilă ruptură în coaliție după întâlnirea PSD din Sud-Vest

Sorin Grindeanu anunță o posibilă ruptură în coaliție după întâlnirea PSD din Sud-Vest

Declarațiile făcute de Sorin Grindeanu, președintele PSD, după prima întâlnire regională cu filialele din Regiunea Sud-Vest, indică o schimbare clară de ton în interiorul coaliției de guvernare. Mesajul liderului social-democrat...

PSD, în fața unei decizii-cheie. Scenariile prezentate de Grindeanu, înaintea votului din 20 aprilie

PSD, în fața unei decizii-cheie. Scenariile prezentate de Grindeanu, înaintea votului din 20 aprilie

Președintele Sorin Grindeanu a declarat vineri că a prezentat, în cadrul întâlnirii regionale a PSD din zona Olteniei, trei scenarii posibile pentru viitorul partidului: menținerea actualei formule de guvernare, trecerea...

Înregistrare din ședința PNL: Nu trebuie să fim ai lui Nicușor Dan pe veci

Înregistrare din ședința PNL: Nu trebuie să fim ai lui Nicușor Dan pe veci

În timp ce în spațiul public afișează o relație solidă cu președintele Nicușor Dan, în interiorul PNL apar tot mai clar semne de distanțare și calcule politice pe termen lung....

Grindeanu vrea să clarifice rapid dacă mai merge cu Bolojan. Criza carburanților nu schimbă planurile PSD

Grindeanu vrea să clarifice rapid dacă mai merge cu Bolojan. Criza carburanților nu schimbă planurile PSD

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că consultarea internă din partid, programată pentru 20 aprilie, nu va fi amânată, în ciuda crizei carburanţilor. Întâlnirile regionale dedicate acestui proces vor...

Sorin Grindeanu, întrevedere cu Roberta Metsola. Liderul PSD crede că PNL și AUR s-ar putea alia

Sorin Grindeanu, întrevedere cu Roberta Metsola. Liderul PSD crede că PNL și AUR s-ar putea alia

Liderul social-democrat a anunțat că a avut o întrevedere cu Roberta Metsola, în cadrul căreia au fost abordate teme legate de situația economică și de impactul scumpirilor carburanților asupra populației....

Bolojan+USR=Love! ÎCCJ a destructurat „Comitetul Bolojan”, dar USR îl bagă pe ușa din dos a Parlamentului. Frăția ascunsă care fentează Justiția

Bolojan+USR=Love! ÎCCJ a destructurat „Comitetul Bolojan”, dar USR îl bagă pe ușa din dos a Parlamentului. Frăția ascunsă care fentează Justiția

Ieri, 25 martie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a detonat o decizie cu efect de cutremur la Palatul Victoria. Care a determinat o mișcare care ne demonstrează...

Ionel Bogdan acuză PSD că riscă o criză politică și cere alegerea între conflict și stabilitate în coaliție

Ionel Bogdan acuză PSD că riscă o criză politică și cere alegerea între conflict și stabilitate în coaliție

Deputatul Ionel Bogdan a declarat că Partidul Social Democrat se află într-o situație dificilă, generată de propria retorică politică, și că trebuie să aleagă între două scenarii majore: o criză...

Sorin Grindeanu: La nivel guvernamental, lucrurile merg într-o direcție greșită. Am văzut bezele trimise de PNL către AUR

Sorin Grindeanu: La nivel guvernamental, lucrurile merg într-o direcție greșită. Am văzut bezele trimise de PNL către AUR

Sorin Grindeanu declară că actuala guvernare nu funcționează corect și avertizează asupra direcției economice. Liderul PSD mai spune că a observat, în ultimele 24 de ore, apropieri între PNL și...

PNL cere reluarea dialogului în coaliție. Ce spun liberalii despre măsurile privind carburanții

PNL cere reluarea dialogului în coaliție. Ce spun liberalii despre măsurile privind carburanții

PNL face apel la responsabilitate și dialog în interiorul coaliției și anunță că așteaptă revenirea partenerilor social-democrați la masa discuțiilor. Liberalii consideră că subiecte precum reducerea accizelor și plafonarea prețurilor...