operatie

O operație poate însemna o activitate sau o lucrare efectuată pentru a îndeplini o anumită sarcină, precum și o intervenție chirurgicală asupra unui organ sau țesut bolnav.

Intervenția chirurgicală este o procedură medicală utilizată când tratamentul medicamentos nu este eficient, pentru a trata traume, afecțiuni sau malformații.

Premieră mondială: Făt SCOS din pântecele mamei, operat şi apoi pus la locul său

Premieră mondială: Făt SCOS din pântecele mamei, operat şi apoi pus la locul său

Un făt a fost scos din uterul mamei în Marea Britanie printr-o operaţie în premieră mondială. Intervenţia a fost făcută pe copilul lui Bethan Simpson, care după testele efectuate s-a...

Oana Zăvoranu a ajuns iar pe MÂNA MEDICILOR. A vrut să ÎȘI SCHIMBE VIAȚA RADICAL. Toți au fost ȘOCAȚI

Oana Zăvoranu a ajuns iar pe MÂNA MEDICILOR. A vrut să ÎȘI SCHIMBE VIAȚA RADICAL. Toți au fost ȘOCAȚI

Cu siguranță putem spune că Oana Zăvoranu are cele mai controversate apariții din showbizul românesc. Bruneta nu ține cont de nimic și de nimic atunci când vrea să facă o...

MOMENTE DRAMATICE pentru una dintre cele mai CELEBRE asistente TV. MEDICII au intervenit de URGENȚĂ

MOMENTE DRAMATICE pentru una dintre cele mai CELEBRE asistente TV. MEDICII au intervenit de URGENȚĂ

Una dintre cele mai sexy blonde din showbizul românesc trece prin momente de cumpănă. Eva Kent, fosta asistentă a lui Dan Capatos a fost operată de urgență deoarece riscă să...

Muzicianul Leo Iorga are nevoie de ajutor. De aproape un deceniu se luptă cu cancerul

Muzicianul Leo Iorga are nevoie de ajutor. De aproape un deceniu se luptă cu cancerul

A fost vocea formației Compact, între 1988 și 1996, apoi a cântat în formația Schimbul 3, iar de 15 ani cântă, în mare parte, alături de Vlady Cnejevici și Teo...

HALEP, OPERATĂ? Legenda WTA face DEZVĂLUIRI despre VIAȚA SA. Nimeni NU știa asemenea DETALII INTIME

HALEP, OPERATĂ? Legenda WTA face DEZVĂLUIRI despre VIAȚA SA. Nimeni NU știa asemenea DETALII INTIME

Simona Halep (27 de ani) a vorbit cu reporterii de la The Guardian despre cariera sa, despre cele mai dificile momente, dar și despre lucruri mai puțin știute. Englezii au...

SECRETUL lui Teo Trandafir. „Banii de mâncare au DISPĂRUT” Va fi o nouă DIETĂ VIRALĂ?

SECRETUL lui Teo Trandafir. „Banii de mâncare au DISPĂRUT” Va fi o nouă DIETĂ VIRALĂ?

Teo Trandafir, una dintre cele mai celebre prezentatoare TV, este complet schimbată față de cum arată în urmă cu mulți ani, când s-a lansat în televiziune. Din nefericire această, a...

STRANIA poveste a medicului care și-a operat SINGUR INIMA. A câștigat premiul NOBEL, dar a fost lăsat pe drumuri

STRANIA poveste a medicului care și-a operat SINGUR INIMA. A câștigat premiul NOBEL, dar a fost lăsat pe drumuri

Werner Theodor Otto Forssmann a fost un reputat cardiolog german, cunoscut pentru cercetările sale în domeniul cateterismului cardiac. În perioada studenției, prin 1920, unul dintre profesori l-a întrebat, mai mult...

Cât a COSTAT operația lui „Bobiță” din „Las Fierbinți”

Cât a COSTAT operația lui „Bobiță” din „Las Fierbinți”

Actorul Mihai Bobonete, cunoscut drept Bobiță” din „Las Fierbinți”, a fost operat week-end-ul de pneumotorax, la spitalul privat Medlife din Capitală. Intervenția chirurgicală costă aproximativ 6.000 de lei, conform bugetul.ro ...

Bobonete, vedeta din Las Fierbinţi  s-a TREZIT din MORŢI

Bobonete, vedeta din Las Fierbinţi s-a TREZIT din MORŢI

Îndrăgitul actor Mihai Bobonete, din „Las Fierbinți”, are mari probleme de sănătate. Acesta a scris pe social media despre momentele delicate pe care le trăieşte de când este internat în...

Operații de ochi în valoare de mii de euro sunt realizate gratuit la Timișoara

Operații de ochi în valoare de mii de euro sunt realizate gratuit la Timișoara

Bănățenii pot beneficia gratuit de anumite operații de ochi, prin intermediul Universității de mediciă de la Timișoara.În alte regiuni ale lumii în care tehnologia Femto-Lasik este disponibilă, intervențiile chirurgicale sunt...

La Timișoara ar putea reîncepe operațiile pe inimă la copii

La Timișoara ar putea reîncepe operațiile pe inimă la copii

Primăvara aceasta la Timișoara ar putea începe să fie efectuate intervenții de chirurgie cardiacă la copii. Acesta este un plan mai vechi al medicilor timișoreni de la Institutlu de Cardiologie....

Care este starea de SĂNĂTATE a Gabrielei FIREA. Ce spune MEDICUL care l-a OPERAT pe PRIMARUL GENERAL

Care este starea de SĂNĂTATE a Gabrielei FIREA. Ce spune MEDICUL care l-a OPERAT pe PRIMARUL GENERAL

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a fost operată recent, laparoscopic, din cauza unei afecțiune gastro-intestinale acute. Iulian Brezean, managerul Spitalului Cantacuzino, alături de care Gabriela Firea s-a fotografiat la...

INCREDIBIL! S-a aflat CAUZA morţii COPILULUI internat la Sanador

INCREDIBIL! S-a aflat CAUZA morţii COPILULUI internat la Sanador

Copilul în vârstă de 2 ani, care a fost operat la clinica medicală privată Sanador, a murit din cauza unei hemoragii interne acute. Hemoragia a fost complicată de un șoc...

Mobilizare exemplară a specialiştilor de la Institutul Inimii din Cluj. Medicii au revenit peste noapte din concediu, pentru a opera, în cursul zilei de azi, un bebeluş cu malformaţie la inimă

Mobilizare exemplară a specialiştilor de la Institutul Inimii din Cluj. Medicii au revenit peste noapte din concediu, pentru a opera, în cursul zilei de azi, un bebeluş cu malformaţie la inimă

Mobilizare exemplară la Institutul Inimii din Cluj. Acolo unde specialiştii s-au întors din concediu, afând de micuţul abia născut cu malformaţie la inimă. „Ziarul de Cluj” anunţă că azi dimineaţă...

Ce a dezvăluit  RAPORTUL medicilor legiști în cazul  DECESULUI copilului din Târgovişte în vârstă de un an și zece luni, operat la Spitalul Sanador

Ce a dezvăluit RAPORTUL medicilor legiști în cazul DECESULUI copilului din Târgovişte în vârstă de un an și zece luni, operat la Spitalul Sanador

Ştefan Alexandru Duţă, băiețelul în vârstă de un an și zece luni din Târgoviște, care a fost operat pentru "testicul necoborât stâng", la Spitalul Sanador din Capitală, a murit în...

A renunţat la HANDBAL şi acum vrea să devină BĂRBAT. Jucătoarea din naţionala SUEDIEI a luat DECIZIA vieţii

A renunţat la HANDBAL şi acum vrea să devină BĂRBAT. Jucătoarea din naţionala SUEDIEI a luat DECIZIA vieţii

Louise Sand, jucătoarea în vârstă de 26 de ani din naţionala de handbal a Suediei, şi-a anunţat retragerea din activitate pentru a face o operație de schimbare de sex. Extrema...

MESAJUL Cristinei Neagu, ÎNAINTE de OPERAȚIE. Unde se va RECUPERA CĂPITANUL naționalei de handbal a României

MESAJUL Cristinei Neagu, ÎNAINTE de OPERAȚIE. Unde se va RECUPERA CĂPITANUL naționalei de handbal a României

Astăzi, handbalista Cristina Neagu a plecat în Belgia, acolo unde urmează să fie operată la genunchiul drept, afectat de o rupere a ligamentelor încrucișate produsă în timpul meciului România -...

ȘOC la Spitalul Județean Ploiești. Pacient decedat după ce a fost scăpat în cap de pe targă. Fusese operat pe creier.

ȘOC la Spitalul Județean Ploiești. Pacient decedat după ce a fost scăpat în cap de pe targă. Fusese operat pe creier.

Caz revoltător la Spitalul Județean din Ploiești unde un bărbat, operat pe creier în urmă cu două luni, a murit, susțin rudele acestuia, după ce ar fi fost scăpat de...

Diego Armando Maradona are mari probleme de SĂNĂTATE. Argentinianul a fost INTERNAT de URGENȚĂ și va fi supus unor OPERAȚII

Diego Armando Maradona are mari probleme de SĂNĂTATE. Argentinianul a fost INTERNAT de URGENȚĂ și va fi supus unor OPERAȚII

Diego Armando Maradona se află internat într-un spital din apropierea orașului Buenos Aires și va fi operat din cauza problemelor provocate de o hemoragie digestivă. Diego Armando Maradona, antrenorul echipei...

MOMENTE CUMPLITE pentru un îndrăgit cântăreț! La un pas de MOARTE, după ce a fost atacat de animalul său de companie. Detalii TULBURĂTOARE

MOMENTE CUMPLITE pentru un îndrăgit cântăreț! La un pas de MOARTE, după ce a fost atacat de animalul său de companie. Detalii TULBURĂTOARE

Cel mai cunoscut cântăreț din Israel a trecut prin momente cumplite, după ce a fost atacat de câinele lup pe care îl avea ca animal de companie. Asaf Avidan a...