iran

Iran este un stat situat în sud-vestul Asiei, în regiunea Orientului Mijlociu, având graniță cu Armenia, Azerbaidjan, Turkmenistan, Afganistan, Pakistan, Turcia și Irak, iar la sud fiind mărginit de Golful Persic și Marea Omanului. Capitala țării este Teheran.

Cunoscut istoric sub numele de Persia, Iranul are o civilizație de peste 2.500 de ani, fiind leagănul unor mari imperii antice. Țara este o republică islamică din 1979, când monarhia a fost înlăturată prin Revoluția Iraniană, iar ayatollahul Ruhollah Khomeini a instaurat un regim bazat pe principiile legii islamice (Sharia) și ale puterii clericale.

Iranul are o populație majoritar șiită, limba oficială este persana (farsi), iar economia sa se bazează în principal pe petrol, gaze naturale, agricultură și industrie. Este una dintre cele mai influente puteri regionale din Orientul Mijlociu, implicată activ în dinamica politică și religioasă a zonei.

De-a lungul timpului, Iranul a fost adesea subiect de tensiuni internaționale, mai ales din cauza programului său nuclear, a sancțiunilor economice și a rolului său geopolitic în regiune.

Criza petrolului din 1979 a bulversat economia globală. Asemănări și deosebiri față de situația actuală din Iran

Criza petrolului din 1979 a bulversat economia globală. Asemănări și deosebiri față de situația actuală din Iran

Criza petrolului din 1979, cunoscută și drept al doilea mare șoc energetic al secolului XX, a reprezentat un moment definitoriu pentru economia globală și pentru echilibrul geopolitic al epocii. Declanșată...

Trupele speciale americane desfășoară o misiune de salvare în Iran, după doborârea a două aeronave militare. Un pilot a fost recuperat

Trupele speciale americane desfășoară o misiune de salvare în Iran, după doborârea a două aeronave militare. Un pilot a fost recuperat

Trupele speciale americane desfășoară o misiune de căutare și salvare în Iran după doborârea a două aeronave. Un pilot ar fi fost recuperat, iar operațiunea continuă pentru al doilea membru...

Ministrul Transporturilor din Turcia a confirmat: A doua navă a traversat Strâmtoarea Ormuz

Ministrul Transporturilor din Turcia a confirmat: A doua navă a traversat Strâmtoarea Ormuz

O a doua navă aparţinând unei companii maritime turceşti a traversat Strâmtoarea Ormuz, a anunţat sâmbătă ministrul turc al Transporturilor, Abdulkadir Uraloglu. Evenimentul are loc în contextul restricţiilor impuse asupra...

Trump despre Ormuz: „Nu mai e problema mea!”

Trump despre Ormuz: „Nu mai e problema mea!”

Am să încep acest articol cu două vești una buna și una mai puțin bună. Vestea buna este ca țările din Golf iau în considerare construirea unor noi rute de...

Donald Trump, contrazis în SUA de serviciile americane. Care ar fi, în realitate, capacitatea militară a Iranului

Donald Trump, contrazis în SUA de serviciile americane. Care ar fi, în realitate, capacitatea militară a Iranului

Informații recente ale serviciilor americane de informații indică faptul că Iran continuă să dețină o capacitate militară importantă, în special în zona rachetelor și dronelor, în pofida campaniei aeriene susținute...

Iranul ar trebui să negocieze cu SUA, avertizează un fost ministru de Externe

Iranul ar trebui să negocieze cu SUA, avertizează un fost ministru de Externe

Un fost ministru de Externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, a lansat un apel public pentru deschiderea unor negocieri cu Statele Unite, în vederea încheierii conflictului actual, potrivit Foreign Affairs....

Iranul a început să atace infrastructura civilă din Golf, o nouă escaladare

Iranul a început să atace infrastructura civilă din Golf, o nouă escaladare

Iranul a lansat o serie de atacuri asupra infrastructurii energetice din regiune, vizând inclusiv Kuwaitul și Emiratele Arabe Unite, potrivit The Telegraph. Acțiunile au avut loc la scurt timp după...

Iranul lansează mobilizarea „Janfada”, în așteptarea atacului american

Iranul lansează mobilizarea „Janfada”, în așteptarea atacului american

Iranul își intensifică măsurile de securitate și pregătirile militare, în contextul tensiunilor crescute cu Statele Unite, după ce Washingtonul a trimis trupe suplimentare în Orientul Mijlociu, potrivit Wall Street Journal....

Octavian Hoandră: Iranul subvenționează tot ceea ce înseamnă cel mai negru capitol din istoria umanității

Octavian Hoandră: Iranul subvenționează tot ceea ce înseamnă cel mai negru capitol din istoria umanității

Invitat alături de Bogdan Comaroni în podcastul realizat de Robert Turcescu pentru evz.ro și canalul de YouTube Hai România, Octavian Hoandră a făcut o analiză dură Iranului. O țară periculoasă,...

Trump: Regele Charles m-ar fi susținut cu privire la Iran, spre deosebire de Keir Starmer

Trump: Regele Charles m-ar fi susținut cu privire la Iran, spre deosebire de Keir Starmer

Președintele american Donald Trump a declarat că este convins că Regele Charles l-ar fi susținut în timpul războiului din Iran. El a mai spus, într-un interviu exclusiv acordat The Telegraph,...

Execuții în Iran pe fondul temerilor privind o nouă revoltă internă

Execuții în Iran pe fondul temerilor privind o nouă revoltă internă

Autoritățile din Iran au reluat în ultimele zile o serie de execuții, în contextul tensiunilor interne și externe, pe fondul conflictului cu Statele Unite și Israel., conform New York Post....

În aprilie, Europa ar putea fi lovită și mai dur de criza de carburanți, crede președintele AIE, Fatih Birol

În aprilie, Europa ar putea fi lovită și mai dur de criza de carburanți, crede președintele AIE, Fatih Birol

Întreruperile în aprovizionarea cu petrol din Orientul Mijlociu se vor intensifica în aprilie și vor începe să afecteze economia din Europa, deoarece închiderea Strâmtorii Ormuz limitează drastic aprovizionarea, a declarat...

Declin sever pe bursele asiatice, după discursul lui Trump

Declin sever pe bursele asiatice, după discursul lui Trump

Prețul petrolului a înregistrat creșteri semnificative, în timp ce bursele asiatice au suferit scăderi, după ce președintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că SUA vor continua să lovească...

Trump anunță încă „două-trei săptămâni” de atacuri în Iran. „Îi vom duce în Epoca de Piatră”. Ce a lăsat nelămurit

Trump anunță încă „două-trei săptămâni” de atacuri în Iran. „Îi vom duce în Epoca de Piatră”. Ce a lăsat nelămurit

Președintele american Donald Trump a declarat în discursul de miercuri seară că Iranul „în esență, nu mai reprezintă o amenințare”, după o campanie militară americană de 32 de zile, spunându-le...

Tensiuni diplomatice după criticile lui Trump. Macron a răspuns printr-un refuz categoric

Tensiuni diplomatice după criticile lui Trump. Macron a răspuns printr-un refuz categoric

Emmanuel Macron a declarat că Franța nu participă la ofensiva militară începută de SUA și Israel împotriva Iranului și susține că Parisul nu a fost consultat, în condițiile unor critici...

Horoscopul lui Dom’ Profesor, 2 aprilie 2026. Sizdah Bedar 2026

Horoscopul lui Dom’ Profesor, 2 aprilie 2026. Sizdah Bedar 2026

Horoscopul lui Dom’ Profesor,  2 aprilie 2026. Sizdah Bedar 2026  Pe 2 aprilie s-au născut: Hans Christian Andersen, Emile Zola, Alec Guiness, Max Ernst, Giovanni Casanova, Marvin Gaye, W.P. Chrysler,...

Mojtaba Khamenei nu a mai apărut public de aproape trei săptămâni. Un emisar rus spune că se află în Iran și evită aparițiile

Mojtaba Khamenei nu a mai apărut public de aproape trei săptămâni. Un emisar rus spune că se află în Iran și evită aparițiile

La aproape trei săptămâni de la preluarea oficială a funcției, Mojtaba Khamenei a dispărut din atenția publică. Nu au existat apariții publice de la incidentul în care ar fi fost...

Victor Ponta, despre efectele războiului din Iran: „E dezastru total”

Victor Ponta, despre efectele războiului din Iran: „E dezastru total”

Robert Turcescu a discutat, miercuri, la podcastul realizat pentru evz.ro și difuzat pe canalul de YouTube Hai România cu Victor Ponta, fost premier al României. Un subiect a vizat războiul...

Argentina desemnează Gardienii Revoluției din Iran drept organizație teroristă și introduce sancțiuni financiare

Argentina desemnează Gardienii Revoluției din Iran drept organizație teroristă și introduce sancțiuni financiare

Guvernul din Argentina a anunțat oficial desemnarea Corpului Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) drept organizație teroristă, potrivit unui comunicat transmis marți de administrația prezidențială, potrivit Reuters. Decizia vine într-un...

Producția de drone iraniene ar putea depăși 100.000 de unități pe lună. Sistemul descentralizat complică intervențiile externe

Producția de drone iraniene ar putea depăși 100.000 de unități pe lună. Sistemul descentralizat complică intervențiile externe

Iranul ar construi o capacitate descentralizată de război cu drone de tip first-person-view (FPV), în interiorul orașului Teheran, inclusiv în subsolurile blocurilor de locuințe, utilizând tehnologie accesibilă provenită din China,...