Florin Cîțu

Florin Cîțu este un economist și politician român, fost prim-ministru al României, cunoscut pentru viziunea sa liberală asupra economiei și pentru promovarea principiilor pieței libere.

S-a născut la 1 aprilie 1972, în Râmnicu Vâlcea. A absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București, apoi a obținut masteratul și doctoratul în economie la Iowa State University (SUA).

În cariera sa profesională, a lucrat în sectorul bancar (ING Bank România) și în domeniul analizelor financiare. A intrat în politică în cadrul Partidului Național Liberal (PNL), fiind ales senator în 2016.

A fost:

Ministru al Finanțelor (2019–2020, în Guvernul Orban)

Prim-ministru al României (decembrie 2020 – noiembrie 2021)

Președinte al PNL (2021–2022)

Președinte al Senatului României (2021–2022)

Cîțu este asociat cu politici economice de liberalizare fiscală, disciplină bugetară și atragerea investițiilor străine, fiind unul dintre promotorii digitalizării administrației și ai reformei sistemului public.

Prin urmare, Florin Cîțu poate fi definit ca un lider liberal român cu formare economică americană, care a ocupat funcții-cheie în stat și a influențat direcția economică a României în anii 2019–2022.

Fără mască pe plajă sau la munte. Anunțul premierului Florin Cîțu pentru persoanele vaccinate

Fără mască pe plajă sau la munte. Anunțul premierului Florin Cîțu pentru persoanele vaccinate

Premierul Florin Cîțu a făcut precizări despre noile măsuri de relaxare, în contextul în care numărul infectărilor cu COVID-19 a scăzut simțitor. După ce numărul de infectări cu COVID-19 a...

Semnificația ascunsă a expresiei „Primiți Lumina cu bucurie”. Iepurașul există! Îl cheamă Cîțu!

Semnificația ascunsă a expresiei „Primiți Lumina cu bucurie”. Iepurașul există! Îl cheamă Cîțu!

Așa cum anticipam, am ajuns în punctul în care suntem recunoscători în momentul în care ni se dau înapoi drepturi care erau odinioară, nu cu foarte mult în timp, păreau...

Concert cu public, la interior, doar pentru cei vaccinați la Cluj-Napoca

Concert cu public, la interior, doar pentru cei vaccinați la Cluj-Napoca

După modelul Barcelona, orașul Cluj-Napoca intenționează să organizeze primul concert cu public, în interior. Autoritățile locale au discutat deja cu premierul României despre un spectacol de operă. Evenimentul ar putea...

Mesajul premierului Florin Cîțu de Sfintele Paști. „Vom depăşi cu bine perioada dificilă pe care o traversăm”

Mesajul premierului Florin Cîțu de Sfintele Paști. „Vom depăşi cu bine perioada dificilă pe care o traversăm”

Întâmpinăm Sfintele Paşti cu încrederea că vom reveni cât mai repede la normalitate, este mesajul transmis sâmbătă de premierul Florin Cîțu. Întâmpinăm Sfintele Paşti anul acesta cu încrederea că vom...

Premierul Florin Cîțu, mesaj pentru vamaioți: Ne vedem vara aceasta și în Vamă. Vă mulțumesc că ați ales să vă vaccinați

Premierul Florin Cîțu, mesaj pentru vamaioți: Ne vedem vara aceasta și în Vamă. Vă mulțumesc că ați ales să vă vaccinați

Premierul Florin Cîțu a transmis un mesaj pe Facebook pentru tinerii care sunt acum în Vama Veche și l-au chemat pe acesta acolo. Florin Cîțu le-a transmis un mesaj românilor...

Florin Cîțu crede că se poate atinge cifra de 5 milioane de români vaccinați până la 1 iunie

Florin Cîțu crede că se poate atinge cifra de 5 milioane de români vaccinați până la 1 iunie

„Avem toate condițiile să ajungem la 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie”, spune Florin Cîțu. Premierul Florin Cîţu a precizat că se accelerează campania, mai ales că...

Medicii de familie vor primi bani în plus. OUG, adoptată

Medicii de familie vor primi bani în plus. OUG, adoptată

A fost adoptată, miercuri, o Ordonanță de Urgență, care prevede acordarea sumei de 40 de lei, pentru medicii de familie, după cum a anunțat Florin Cîțu. Premierul Florin Cîțu a...

Ședință de urgență în Coaliție. Cîțu și Barna își cheamă subalternii la raport

Ședință de urgență în Coaliție. Cîțu și Barna își cheamă subalternii la raport

Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri că va discutat cu vicepremierul Dan Barna să îi cheme pe liderii organizațiilor din București ai PNL și USR PLUS pentru a putea rezolva...

Românii nu pot fenta regulile în noaptea de Înviere. Anunțul făcut de premierul Florin Cîțu

Românii nu pot fenta regulile în noaptea de Înviere. Anunțul făcut de premierul Florin Cîțu

Niciun alt eveniment nu va putea avea loc, în noaptea de Înviere, cu excepția slujbei ținute în bisericile de pe tot teritoriul țării, a anunțat Florin Cîțu. Premierul Florin Cîțu...

Ajutat de Principesa Margareta, Iohannis a împachetat cadouri pentru veterani VIDEO

Ajutat de Principesa Margareta, Iohannis a împachetat cadouri pentru veterani VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu au participat, marţi, începând cu orele 13,30, la campania „Alături de Veterani” organizată de Ministerul Apărării Naţionale (MApN) cu prilejul Zilei Naţionale a...

Premierul Cîțu forțează vaccinarea. Prefecții, chemați la ordin

Premierul Cîțu forțează vaccinarea. Prefecții, chemați la ordin

Premierul Florin Cîțu dorește urgentarea campaniei de vaccinare. Mați, începând cu ora 12.30, primul ministru va avea consultări în sistem online cu prefecții. La loc de cinste, printre subiectele abordate,...

Mișcare de ultimă oră. Omul lui Orban este în cărți pentru șefia unei importante agenții

Mișcare de ultimă oră. Omul lui Orban este în cărți pentru șefia unei importante agenții

După ce a ales să se retragă de la șefia Grupului de Comunicare Strategică, Andi Manciu este în cărți pentru o funcție importantă. Luni, după ce a anunțat că se...

Restaurantele ar putea rămâne deschise după 1 iunie. Ce condiții trebuie îndeplinite

Restaurantele ar putea rămâne deschise după 1 iunie. Ce condiții trebuie îndeplinite

Autoritățile iau în considerare ca restaurantele să rămână deschise în anumite localități, după 1 iunie, dacă vor fi îndeplinite o serie de condiții. De la 1 iunie, restaurantele ar putea...

Cîțu și Barna, declarații de dragoste la distanță. Ce spun despre coaliția de guvernare

Cîțu și Barna, declarații de dragoste la distanță. Ce spun despre coaliția de guvernare

Premierul Florin Cîțu și vicepremierul Dan Barna își fac declarații de dragoste prin intermediul televiziunilor, la doar o săptămână după ce criza guvernamentală s-a încheiat. Vicepremierul Dan Barna susține că...

Când se va ridica carantina de noapte. Poate dacă se vor vaccina 5 milioane de români până la 1 iunie

Când se va ridica carantina de noapte. Poate dacă se vor vaccina 5 milioane de români până la 1 iunie

România stă în casă și nu poate ieși după ora 20 sau ora 22 din locuințe de mai bine de trei luni. Dacă românii vor să iasă din casă trebuie...

Florin Cîțu a făcut anunțul. Cum vor proceda elevii după vacanța de Paște

Florin Cîțu a făcut anunțul. Cum vor proceda elevii după vacanța de Paște

Elevii se vor întoarce la școală după vacanța de Paște. Acesta a fost anunțul de luni al premierului Florin Cîțu. Potrivit acestuia, copiii își vor relua activitatea în sălile de...

Premierul Florin Cîțu, detalii despre scandalul diplomatic dintre România și Rusia. Ce a stat la baza deciziei expulzării

Premierul Florin Cîțu, detalii despre scandalul diplomatic dintre România și Rusia. Ce a stat la baza deciziei expulzării

Prim-ministrul Florin Cîțu a făcut un scurt comentariu pe tema expulzării diplomatului rus care spiona pe teritoriul României la cel mai înalt nive. Florin Cîțu, premierul României, a vorbit, luni...

Cum dorește Florin Cîțu extinderea campaniei de vaccinare. Măsura care va fi luată în toată țara

Cum dorește Florin Cîțu extinderea campaniei de vaccinare. Măsura care va fi luată în toată țara

Prim-ministrul a avut, luni, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor locale, unde a stabilit noii pași pentru extinderea campaniei de vaccinare. Campania de vaccinare împotriva COVID-19 va fi...

Ce se ascunde în spatele demisiei lui Andi Manciu de la Guvern

Ce se ascunde în spatele demisiei lui Andi Manciu de la Guvern

Intempestiva demisie a lui Andi Manciu din Guvern și de la conducerea Grupului de Comunicare Strategică îmbie la țesut scenarii care s-ar afla în spatele acestui gest. Le enumăr pe...

Se ascut cuțitele în PNL. Se strâng trupele pentru ziua „Z”. Va fi trădat Orban?!

Se ascut cuțitele în PNL. Se strâng trupele pentru ziua „Z”. Va fi trădat Orban?!

Peste doar câteva luni, liberalii urmează să îl aleagă pe cel care îi va conduce în următorii ani. Bătălia pentru funcția de președinte al PNL se dă între Ludovic Orban,...