Libertatea de a circula de Paște este unul dintre aceste drepturi redobândite, nu prin lupte, ci prin bunăvoința ”celor de sus” și după multe negocieri și compromisuri cu mai-marii cultelor. Toate sub groaza oficialilor de proteste stradale De aceea poate în Sfânta Noapte a Luminii ne-am purtat cu acest dar ca și cum nu am vrut să-l stricăm, să nu ni se ia pentru că nu îl respectăm îndeajuns.

E o răsturnare aproape fulgerătoare de percepție asupra drepturilor noastre, de la ce ni se cuvinea necondiționat la ce ni se dă cu măsură.

Fac o pauză din a nota impresiile mele de după slujba de Paște de anul acesta pentru a spune că această percepție a dreptului care ți se dă de către cineva, fără a mai conta că respectivul ar fi trebuit, într-o lume normală, să vegheze ca drepturile tale să fie păstrate, îl transformă pe respectivul în erou.

Toată seria de restricții ridicate au, în opinia mea, un singur câștigător politic, pe cel care a făcut pariul că situația se va destinde. După 15 luni de sperieturi și opreliști, libertățile sunt privite de unii, cred că destul de mulți, drept daruri, aduse un fel de Moș Crăciun sau, ca să fim de sezon, un Iepuraș. Toată lumea îl iubește pe Iepuraș, așa că…

În opinia mea, ”eliberarea” în două etape, 1 mai și, cert, 1 iunie. Are un câștigător politic cert, Florin Cîțu. E cel care a anunțat primul data ridicării restricțiilor, a scăpat de adversarii și aliații politici care spuneau că anunțul e pripit.

Sigur, tensiunile sociale nu ar mai fi putut fi potolite doar cu îndemnuri la răbdare, disperarea celor din HORECA atinsese cote uriașe, iar un al doilea Paște fără Lumină ar fi avut costuri politice greu de imaginat. Cîțu, sau sfătuitorii săi, a fost cel care a știut asta și a acționat pe singura cale posibilă.

El e Iepurașul! Ceilalți au crezut că mai ține ca în ultimul an.

Revenind la slujba de Paște, o să descriu un element la o biserică mare din București, care m-a frapat prin naturalețea cu care acceptăm schimbări la obiceiurile pe care le credeam perene.

Înainte de miezul nopții, ne-am așezat fiecare familie în stradă sau pe trotuar în dreptul unui cerc desenat cu cretă. Mici cercuri marcau locul unde deja celebra ”distanțare socială” nu era violată. Părintele ne-a rugat ca pe timpul slujbei să nu ne îndepărtăm de marcajul nostru. ”Voluntarii vor veni în dreptul dumneavoastră cu Lumina!”

Apoi, când Lumina a fost scoasă din biserică, părintele a repetat de mai multe ori: ”Primiți Lumina cu bucurie!”

Toți am așteptat să ajungă voluntarii lângă noi. Și a durat, pentru că lumea era întinsă pe două străzi în jurul sfântului lăcaș, dar a meritat. Bucuria de a fi în stradă, cu lumânarea în mână, după o pauză de doi ani, m-a atins. Și nu eram singurul care prețuiam ceva ce nu tratasem cu destul respect înainte.

”Primiți Lumina cu bucurie”? Unde a dispărut ”Veniți de luați Lumină” sau ”Veniți să primiți Lumină”? Preotul înlocuise îndemnul pe care credincioșii oricum nu l-ar fi putut respecta fără a încălca regulile, iar numărul mare de mașini de poliție din jur amenința ca orice îmbulzeală să degenereze.

”Primiți” în loc de ”Veniți”. Sacrilegiu, vor exclama unii. Mie mi se pare o jertfă mică de la tradiții, ca să nu expunem Biserica la noi scandaluri.

În goana de a căuta vinovați pentru situațiile ce pot oricând să apară, pentru că relaxarea este un pariu politic și nu un set de măsuri bine chibzuite, credincioșii sunt o țintă permanentă.

Credincioșii români, ascultători în cea mai mare parte a lor, au învățat ceva: Iepurașul aduce daruri doar celor cuminți.