Florin Cîțu a scăpat din ancheta DNA. Cui a servit plângerea depusă de Declic și ce urmează pentru Oana Gheorghiu

Florin Cîțu a scăpat din ancheta DNA. Cui a servit plângerea depusă de Declic și ce urmează pentru Oana Gheorghiu

În urmă cu 5 ani, premierul liberal Florin Cîțu era reclamat la DNA de ONG-ul Declic pentru instigare la abuz în serviciu. Acum, 2026, vicepremierul Oana Gheorghiu este acuzată într-o plângere penală, depusă tot la DNA, pentru aceeași faptă ca și Cîțu. Nu de Declic, ci de fostul şef al ADR (Autoritatea pentru Digitalizarea României), Dragoș Vlad. Situațiile merită comparate fiindcă este vorba de manevre politice care ne influențează viața.

În anul 2021, luna iulie, când se duceau lupte intestine în sânul PNL pentru a fi schimbat la șefie Cîțu cu Ludovic Orban, a apărut în spaţiul public un document cu antetul Guvernului care avea să-l îngroape cu premierul Florin Cîțu. Actul conţinea instrucţiuni privind campania pentru şefia PNL şi era semnat de consilierul de stat Mioara Costin.

Mulți jurnaliști am știut sau ne-am prins că documentul fusese servit spre a fi publicat să-l compromită pe premier. Presa favorabilă lui Ludovic Orban s-a aliniat imediat și acuzațiile au început să curgă în spațiul public.

Florin Cîțu și Ludovic Orban în 2021

Florin Cîțu și Ludovic Orban în 2021, doi liberali care se băteau pe funcție

Documentul cu antetul Guvernului fusese întocmit de cancelaria premierului Florin Cîțu, iar semnătura electronică aparținea consilierei lui, Mioara Costin. Textul indica direcțiile de comunicare pentru campania internă din PNL a premierului și era adresată liderilor liberali. Cîțu le cerea informații despre gruparea din jurul lui Ludovic Orban, liberalul care dorea să candideze la președinția partidului împotriva lui.

Consiliera de stat Mioara Costin a demisionat imediat după declanșarea scandalului în presă și nu a oferit nicio explicație .

Premierul Florin Cîțu s-a trezit cu o plângere penală la DNA. ONG-ul Declic a reclamat procurorilor utilizarea resurselor publice în scopuri politice private, indicând apariția în spațiul public a documentului intitulat „Linii de comunicare pentru liderii PNL”, care conținea strategii pentru campania internă a lui Florin Cîțu. Pe consilieră a acuzat-o de abuz în serviciu, iar pe premier de instigare la abuz în serviciu.

Florin Cîțu a supărat și USR, nu doar PNL

Acțiunea premierului Cîțu și a consilierei sale cu transmisul mail-urilor către liberali nu a fost singura nemulțumire produsă politicienilor implicați în guvernare. Liderul PNL a călcat strâmb și față de USR PLUS.

Când s-au împărțit posturile la formarea guvernului, un membru USR PLUS trebuia să preia șefia cancelariei primului-ministru. Doar că Florin Cîțu a modificat ulterior organigrama (prin Decizia 22/7 ianuarie 2021) pentru care se convenise și a repartizat cele mai multe atribuții directorului său de cabinet, lăsându-l pe șeful userist al cancelariei fără mari responsabilități.

Desemnarea directorului de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, ca fiind cel care coordonează cancelaria și se află în directa subordine a lui Florin Cîțu a produs un val uriaș de nemulțumiri în interiorul USR PLUS.

Ce măsură au luat procurorii în dosarul Cîțu-Declic

DNA a dispus începerea urmăririi penale in rem, doar cu privire la fapte, nu și la persoane. Declic a transmis un comunicat de presă în care își anunța victoria demersului.

„Acum, că procurorii au început cercetările, sperăm să aflăm cât mai repede dacă premierul a comis infracțiunea de instigare la abuz în serviciu folosindu-se de resursele statului ca să obțină șefia partidului”, a precizat Cătălina Hopârteanu, reprezentant Declic, în comunicatul trimis redacției evz.ro.

După un lung timp de cercetare, DNA nu a extins urmărirea penală pe numele celor două persoane reclamate de Declic – Florin Cîțu și Mioara Costin – iar procurorii nu au emis un rechizitoriu de trimitere în judecată în această speță. Dosarul a fost clasat, premierul Cîțu a fost schimbat din funcție, a pierdut și șefia PNL, iar Mioara Costin a ieșit din atenția publică după ce a demisionat.

Cum se laudă Declic că acționează ca o „comunitate independentă”

Revenim la comunicatul din 2021, unde ONG-ul Declic își punctează și își motivează acțiunile împotriva politicienilor în general și, în special, împotriva președintelui PNL, Florin Cîțu, care trebuia schimbat la vremea respectivă, conform voinței unei grupări liberale.

Declic a anunțat victoria demersului său făcut la DNA.

„Anunțul Direcției Naționale Anticorupție privind începerea anchetei reprezintă o confirmare a faptului că procurorii au identificat, în denunțul Declic, existența unor indicii potrivit cărora ar fi fost săvârșită o infracțiune. Mai mult, se confirmă că denunțul depus îndeplinește condițiile de formă legale”, era mesajul ONG-ului despre demersul juridic absolut normal al DNA .

Pentru românii cărora li se cerea din când în când susținere financiară prin donații, Declic a inserat următoarele explicații:

„Toate costurile privind analiza judiciară, formularea și depunerea denunțului au fost acoperite din donațiile membrilor Comunității Declic.

Campaniile Declic sunt conduse de valorile noastre, nu de politica de partid. Declic este, și va rămâne mereu, o comunitate independentă”.

Zilele acestea, când la Guvern există un scandal aproape identic cu cel din 2021, Declic nu a repetat demersul de la DNA și împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu.

DNA a deschis dosar penal după ce Oana Gheorghiu a fost reclamată ca și Cîțu

Mai 2026, procurorii anticorupție înregistrează o plângere penală în care este reclamată Oana Gheorghiu, vicepremier al României.

DNA a deschis dosar penal, in rem, după ce Oana Gheorghiu a fost acuzată de abuz în serviciu de către fostul șef al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), Dragoș Vlad, la fel ca și în cazul fostului premier Florin Cîțu, reclamat de Declic. Plângerea este făcută și împotriva ministrul Economiei interimar, Irineu Darău.

Dragoș Vlad a sesizat DNA că Oana Gheorghiu ar fi făcut presiuni pentru a favoriza încheierea de contracte cu grupul german Schwarz, companie care ar fi făcut anterior donații pentru fundația „Dăruiește Viață”. De asemenea, Vlad a arătat public, în intervenții televizate, că Oana Gheorghiu a acționat în calitate de viceprim-ministru și a folosit aparatul instituției, trimițând inclusiv mail-uri pe tema grupului german, care ar fi trebuit inclus într-o licitație pregătită la ADR.

Dezvăluirea despre mail-urile trimise de Oana Gheorghiu la STS și ADR a fost făcută de către site-ul Gândul, apoi au urmat tot felul de explicații și declarații din partea celor implicați. Totul s-a finalizat cu demiterea directorului Dragoș Vlad de către ministrul Economiei, Irineu Darău.