Călin Popescu Tăriceanu, șicanat politic cu un dosar care stă să se prescrie
La mai bine de 13 ani după ce Guvernul României a semnat contractul cu Microsoft, a fost „dezgropat” un dosar care îl vizează pe cel de al doilea om din...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
La mai bine de 13 ani după ce Guvernul României a semnat contractul cu Microsoft, a fost „dezgropat” un dosar care îl vizează pe cel de al doilea om din...
Ipoteze din ce în ce mai interesante sunt vehiculate după ce DNA a cerut urmărirea penală a președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Una dintre ipoteze susține că dosarul ar avea...
Liderul grupului parlamentar ALDE din Camera Deputaţilor, Varujan Vosganian, a declarat Acțiunea DNA împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu este ultimul spasm al unui sistem care trebuie să înceteze să funcţioneze...
Omul de afaceri Cristian Borcea s-a prezentat joi seara la DIICOT, după ora 18.30. Fostul acționar al clubului Dinamo a făcut dovada plății cauţiunii de 2 milioane de lei, în...
Vicepreședintele Senatului, Claudiu Manda, a oferit detalii despre motivele care cererea DNA privind încuviințarea urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la el. „Nu aveam de ce să...
Dosarul demolărilor ilegale din zona Berzei-Buzeşti, unde mai multe clădiri, unele dintre ele monument istoric, au fost distruse de Primăria Capitalei pentru construirea unui bulevard, a ajuns de la Parchetul...
Joi, o nouă cerere de revizuire a dosarului în care Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu...
Procurorul-şef al DNA a trimis procurorului general Augustin Lazăr un referat în vederea sesizării Senatului pentru formularea unei cereri de efectuare a urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită...
Călin Popescu Tăriceanu a scris un mesaj pe Facebook în care susţine că după ce solicitarea DNA pentru urmărirea sa penală va ajunge la Senat, aceasta va urma traseul procedural...
Declaraţia a fost făcută la Tribunalul Bucureşti, unde s-a desfăşurat în cameră preliminară un nou termen al procesului în care Gabriel Oprea, la data faptelor viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi...
Fostul ministru al Educației, Ecateria Andronescu, a făcut comentarii pe marginea dosarului Microsoft, în care a fost implicată. Ecaterina Andronescu a declarat că așteaptă răspunsul Comisiei Juridice, în cazul solicitării...
Privind solicitarea Parchetului General cu privire la încuviințarea urmăririi penale pentru liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, Claudiu Manda a confirmat că aceasta a ajuns deja la Senat. Claudiu Manda a...
Parchetul cere urmărire penală pentru Călin Popescu Tăriceanu. DNA a formulat o solicitare către ICCJ pentru urmărirea penală a șefului Senatului. Potrivit Antena 3, dosarul în care este vizat Călin...
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii reia, miercuri, discuţiile pe marginea raportului întocmit de Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare de către...
Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA, nu va mai putea activa ca procuror la Instanța Supremă, după o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Procurorii CSM i-au respins,...
Nou înființata Secție pentru investigarea infacțiunilor din Justiție care funcționează în cadrul Parchetului General cercetează dosarul întocmit de procurorul Adrian Muntean de la DNA Oradea, cel care a instrumentat cazul...
Lupta dintre președintele PNL, Ludovic Orban, și Viorel Cataramă se apropie de deznodământul dorit de liderul liberal: Cataramă va fi exclus încă o dată din partid. Luni, acesta va fi...
Se fac noi dezvăluiri în cazul „Valiza TelDrum”. Luni, jurnaliştii de la Rise Project au publicat un prim articol al investigației pornite de la valiza cu documente, pe care ar...
Sorin Şandru a declarat în faţa instanţei că procurorul anticorupţie i-a propus să-i dea în primire un judecător de Curte de Apel ca să nu-l trimită în judecată, deoarece nu-l...
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a afirmat luni, referindu-se la excluderile din Partidul Social Democrat, că "acum este prea mult", Marian Neacşu fiind "una dintre cele mai importante persoane pe care...